canada goose jas https://www.styleandthecity.nl parajumpers outlet http://www.canadagoosestore.be/

Lansare: MÂNDRĂ SĂ FIU RROMĂ. ”Nu îndrăzneam să le spun celor din anturajul meu că o să intru la Sorbona”.

Anina Ciuciu s-a născut la Craiova, într-o familie de rromi. În 1999, după multe peripeţii, a ajuns în Franţa, la Bourg-en-Bresse. S-au confruntat cu cea mai neagră sărăcie, locuind în condiţii insalubre – în tabere de rromi, într-o cazarmă dezafectată şi câştigându-şi traiul din cerşit. Ajutaţi de o localnică miloasă, apelează la autorităţi şi primesc o locuinţă. De asemenea, li se oferă posibilitatea de a lucra în condiţii decente. Dornică să înveţe, Anina nu renunţă la şcoală, în ciuda felului în care este tratată acolo de unii copii. Iar eforturile îi sunt răsplătite: obţine bacalaureatul ştiintific, licenţa în Drept şi e acceptată la prestigioasa Universitate Sorbona, rezumă HotNews.

Aparuta anul trecut in Franta, cartea „Mandra sa fiu rroma” va fi lansata, in limba romana, la Ceainaria Carturesti-Verona vineri 7 martie de la ora 18.30 in prezenta autoarei, dar si a ambasadorului Frantei Philippe Gustin, respectiv a consilierului primului-ministru Damian Draghici.

  

anina

  

Am postat acum doua zile un pasaj despre plecarea din Romania a Aninei Ciuciu (in masina unei calauze, intr-un portbagaj alaturi de alti 9 copii). Acum, ca stiti cum a inceput povestea, va invit sa aflati si cum se inchide cercul acestei carti:

Cand am deschis usa, am vazut ca toata lumea ma astepta, tata se prefacea ca citeste ziarul, mama era in bucatarie. In cele din urma, Marie‑Amelie a aruncat bomba: „Ai primit un raspuns!“

Imi fusese teama de aceasta clipa toata ziua, iar acum ma aflam in fata acelui plic pus pe masa din living. Zeci de fiori mi‑au strabatut trupul, mainile imi erau umede. Mi‑era frica, da, mi‑era frica.

Domnisoara,

Am onoarea sa va informez ca a fost emis un aviz favorabil ca urmare a cererii dumneavoastra de înscriere la Masterul 1 de cariera judiciara, sub rezerva sa nu va fi înscris deja la o alta institutie, pe baza prezentarii originalului si fotocopiei certificatului de încheiere a studiilor sau diplomei de licenta…

Cred ca mi s‑a luminat privirea in cateva secunde. Am recitit scrisoarea cu voce tare, mama a tipat de bucurie, surorile s‑au strans imediat langa mine ca sa ma ia brate… Nu‑mi mai amintesc ce mi‑au spus. Mi‑am intors atunci privirea catre tata: pl.ngea.

In zilele care au urmat, am recitit adeseori scrisoarea, dar nu indrazneam sa le spun celor din anturajul meu ca o sa intru la Sorbona. Mi‑era teama ca nu se va realiza. Erau multe obstacole financiare si materiale, asta implica si sa‑mi parasesc familia pentru prima data, or, acesta era un pas important. Cat despre parintii mei, ei au ezitat mai putin. Chiar daca le era inca si mai teama decat mie sa fie nevoiti sa se desparta de fiica lor, nu voiau sa pierd aceasta sansa. Tata cunostea prestigiul Sorbonei. Nici macar o clipa n‑a avut cea mai mica retinere la ideea de a ma vedea plecand de acasa. Chiar el mi‑a zis: „Bineinteles ca trebuie sa te duci! Este sansa vietii tale. N‑o s‑o ratezi pentru ca nu ai cu ce sa platesti. O sa facem totul ca sa rezolvam“.

(…)

Asa ca am luat‑o spre Paris cu tata. Era dupa o dimineata de dializa, foarte obosit, dar ma asigura ca totul e in regula. Voia sa fie acolo, cu mine. Si voia, ca si mine, sa descopere Parisul, marile sale bulevarde, monumentele. N‑am avut insa timp sa vedem mare lucru. Orele ne erau numarate si, mai ales, nu voiam sa oboseasca prea tare. Asa ca am mers direct la tinta, am terminat cu formalitatile de inscriere, iar apoi, la CROUS, mi s‑a confirmat ca mai era intr‑adevar o garsoniera disponibila, in arondismentul 20, dar ca era imposibil s‑o vizitam. A trebuit sa iau o hotarare rapida, pentru ca erau si alte cereri pe lista de asteptare. Ca urmare am semnat, fara sa vad locul, pentru o chirie convenabila unui student care beneficiaza de sprijin financiar.

— Acum, ca am rezolvat totul, o sa vedem Sorbona! mi‑a zis tata dintr‑o suflare.

— Daca vrei tu, i‑am raspuns.

In adancul meu, era ceea ce visam. El, poate si mai mult decat mine…

Cand am ajuns in Cartierul Latin, am tras adanc aer in piept. Aveam oarecum aceeasi impresie ca aceea, pentru totdeauna intiparita in memoria mea, a aerului pe care‑l respirasem pana‑n adancul sufletului meu in Alpi, intr‑o anumita dimineata de decembrie 1997. Visam de luni intregi sa vad Sorbona. In fata acelei cladiri imense, din care emana ceva impunator, mi‑am zis ca era neaparat necesar sa ma ridic la inaltimea acelui loc. Am simtit o emotie puternica.

Si tata era in al noualea cer: sa descopere acel loc maiestuos care avea sa‑i primeasca fiica peste cateva saptamani, era pentru el minunat. Dupa paisprezece ani de la sosirea noastra in Franta, se poate spune ca tata traia prima lui satisfactie imensa, o fericire materializata de acel loc, de acea scrisoare de admitere, de acea locuinta care ma astepta.

(Fragment din MÂNDRĂ SĂ FIU RROMĂ. DE LA FAŢA LUNCII LA SORBONA: UN DESTIN DE EXCEPŢIE)  

  

RECOMANDĂ

Anteriorul

Ultimul cuvânt al lui Freud. Nevoia de boală și culpabilitatea

Urmatorul

Părintele eficient: Cum NEGOCIEZI cu un copil de 10 ani?

1 Comment

  1. Grosu

    in viata nu conteaza numai zestrea genetica, conteaza in primul rind ambitia si autoarea demonstreaza ca are ambele calitati dezvoltate intr-o famile roma unde dragostea se manifesta intodeauna la extreme.

    Iti doresc succes ( bafta ) Alina

    de la un om (rom) care a reusit sa infringa barierele de pe timpul lui Ceausescu

    grosu

Lasă un răspuns

 

© Copyright 2015 | Editura trei