• „Nu a trebuit să inventez nimic”, spune scriitoarea Elodie Harper;
  • Bordelul descris de scriitoarea britanică în romanul Lupanarul a existat în realitate în Pompeiul antic și s-a păstrat până astăzi;
  • Numele personajelor din roman sunt inspirate de inscripțiile de pe pereții celebrului bordel din Pompei vizitat de autoare;
  • Lupanarul este primul volum al unei trilogii axate pe viețile prostituatelor romane.

Distrus de erupția Veziuviului în anul 79 după Hristos, paradoxal, orașul antic Pompei a fost și conservat de binecunoscuta tragedie. Se estimează că peste 30.000 de persoane și-au găsit sfârșitul sub valurile de lavă fierbinte și gaze toxice, iar străzile orașului, clădirile, obiectele și chiar persoane au rămas îngropate sub straturile de cenușă și rocă vulcanică. Orașul împietrit în timp este astăzi atracție turistică, precum și o sursă generoasă de inspirație pentru scriitori. Absolventă de literatură clasică și îndrăgostită de lumea antică, scriitoarea britanică Elodie Harper fixează acțiunea unei trilogii inspirate de viețile slujitoarelor plăcerii din Imperiul roman, în Pompei. Primul volum tradus de Editura Trei, Lupanarul, urmărește viața Amarei, fiica unui medic celebru, născută liberă, o tânără educată, dar ajunsă prostituată în cel mai cunoscut lupanar din Pompei, după ce familia sărăcește și e nevoită să o vândă. Felix este peștele care controlează viața Amarei și a celorlalte femei din bordel, care împărtășesc aceeași soartă cu ea. Violuri, violențe, foamete și umilințe de toate felurile – aceasta este ceea ce trăiește zi de zi Amara între zidurile lupanarului. Dar dincolo de ele se află libertatea, la care tânara nu a încetat nicio clipă să viseze.

„Grafitti oferă un portret extraordinar de viu al vieții din Pompei”

Elodie Harper a realizat o muncă de documentare impresionantă pentru roman. A vizitat Pompeiul, i-a bătut străduțele în lung și în lat și a încercat să-i surprindă poveștile încremenite în lavă. „Nu a trebuit să inventez nimic”, a mărturisit scriitoarea într-un interviu pentru WorldHistory.org. „Poți efectiv să te plimbi pe străzi, să vezi bordelurile sau casele grandioase, să vizitezi chiar un bar roman și să atingi blatul de marmură. Este un loc fabulos de evocator”, a mai spus scriitoarea.

Un aspect interesant al romanului Lupanarul este că fiecare capitol are ca moto un citat dintr-un scriitor clasic sau inspirat de graffiti care există și acum pe zidurile caselor. „Grafitti oferă o viziune unică asupra modului cum vorbeau oamenii obișnuiți”, explică Elodie Harper. „Este conservat modul în care vorbeau oamenii în taverne, nu elita romană. Grafitti de pe zidurile Pompeiului conferă o voce oamenilor obișnuiți”.

Inscripțiile de pe zidurile caselor vorbesc și despre o varietate impresionantă de emoții ale oamenilor – notații din viața obișnuită, cum întâlnim astăzi pe rețele sociale, rugăciuni către diferite zități, neliniști, duioase mesaje de dragoste și o mulțime de texte cu substrat sexual. „Este un portret extraordinar de viu al vieții din Pompei! Am vrut să surprind în roman vocea lui, care în traducere sună incredibil de modern, vibrant, plin de umor” și – destul de frecvent – fără perdea. Limbajul folosit de autoare în unele pasaje poate fi mai dur pentru cititorii cu auzul delicat. „Mi s-a părut crucial să fiu fidelă locației și perioadei istorice în care este plasată acțiunea. Limbajul meu este destul de blând în comparație cu graffiti din adevăratul bordel din Pompei sau chiar cu cel folosit de venerabili poeți latini ai iubirii, precum Catullus”, explică Elodie Harper.

Lupanarul, „o carte greu de scris”

Considerată de The Times un adevărat „triumf literar”, Lupanarul este un roman care reînvie lumea dispărută a Pompeiului antic și totodată vorbește despre emoții la fel de actuale atunci ca și acum. Urmărind destinul Amarei, care din fiică de medic devine o râvnită prostituată, Elodie Harper realizează un tablou viu al lumii romane din Pompei, cu doar 5 ani înainte de erupția Vezuviului. Lumea în care trăiește Amara este dură și fiecare zi înseamnă o luptă pentru a rămâne în viață. Scriitoarea britanică mărturisește într-un interviu pentru Daily Mail: „Au fost momente când Lupanarul mi s-a părut o carte greu de scris, mai precis, de câte ori mă gândeam cât de grea trebuie să fi fost viața femeilor din bordel. Dar apoi îmi aminteam despre pictura care le înfățișa pe femei jucând zaruri și îmi dădeam seama că adevăratele femei care au trăit aici trebuie să fi avut momente când au râs, au stat la bârfe și, mai ales, au sperat. Spiritul uman poate găsi o cale să iasă la lumină chiar și din cele mai întunecate locuri”, spune Elodie Harper.