Sursă: www.pitchero.com

Cidrul — cidrul bun, nu cel de duzină, care miroase a stătut — este una dintre puţinele băuturi alcoolice caracterizată printr o puritate aproape rumenă, sănătoasă.

Cidrul se potriveşte cu toate preparatele de toamnă, precum şi cu un platou ţărănesc (brânză, murături, pâine şi unt), în cazul în care nu bei bere. De fapt, când vine vorba de brânză, e greu să dai greş cu un pahar de cidru, pentru că mai toate tipurile de cidru merg foarte bine cu brânzeturile.
   

Dacă ai o sticlă de cidru cu miros puternic, cum avea pe vremuri cidrul produs la fermă, îţi recomand să l combini cu brânzeturi de acelaşi gen — o brânză cu coaja spălată şi cu miros greu şi puternic. Brânzeturile sărate se potrivesc foarte bine cu un cidru mai sec şi mai acid, în timp ce unul uşor şi dulceag, precum cel făcut din mere de consum, trebuie asortat cu brânzeturi cu gust temperat sau albastre — brânza Stilton este o opţiune perfectă. Aroma cidrului se potriveşte bine şi cu gustul pătrunzător al brânzei Emmental.
  

Câteva sticle de cidru rece pot transforma o bucată de costiţă afumată rămasă de la o masă anterioară, alături de o pâine făinoasă de casă, într un meniu adevărat. Cidrul se potriveşte cu tarte cu ceapă, plăcinte cu carne de porc, cârnaţi reci… de fapt, se potriveşte cu orice fel de mâncare ce conţine carne de porc. De asemenea, având în vedere că merele coapte merg atât de bine cu carnea de porc, le poţi combina, completând cina cu o salată de varză roşie, napi şi alte rădăcinoase la cuptor şi, poate, şi cu o porţie de pommes boulangère cu câteva felii de măr prin ea — e o cină minunată, dacă ai lângă farfurie şi un pahar cu alcool care are gust de măr.

  

Fragment din volumul Ce bem? de Victoria Moore (Ed. Lifestyle)