O colecție de peste patruzeci dintre eseurile preferate ale lui Tyson, Moartea într-o gaură neagră abordează nenumărate subiecte, de la firavele eforturi ale industriei filmului de a crea cerul înstelat, până la ce-ar însemna să te afli în interiorul unei găuri negre. Cel mai cunoscut astrofizician al Americii, Tyson este un profesor înnăscut, care știe să explice pe înțelesul tuturor teoriile complicate ale astrofizicii și în același timp să ne transmită fascinația pe care o are față de univers. Tyson – Moartea intr-o gaura neagra 1“Văd universul nu ca pe o colecție de obiecte, fenomene și teorii, ci ca pe o imensă scenă plină cu actori ale căror acțiuni sunt dictate de întorsături de situație și intrigi complicate. Așa că, atunci când scriu despre cosmos, mi se pare normal să aduc cititorii în culise, ca să vadă de aproape cum arată decorurile, cum sunt scrise piesele și care va fi repertoriul în continuare. Am urmărit întotdeauna să transmit viziunea mea asupra modului în care funcționează universul, ceea ce este mai greu decât să expui pur și simplu niște fapte. Uneori, când cosmosul o cere, trebuie să ne încruntăm sau să râdem, așa cum fac și măștile-simbol ale teatrului. Alteori, tot când cosmosul o cere, trebuie să ne speriem de moarte. Așadar, mă gândesc la Moartea într-o gaură neagră ca la un portal spre tot ce mișcă, luminează și îngrozește în univers. Într-o formă sau alta, fiecare capitol al acestei cărți a apărut mai întâi în paginile revistei Natural History, la rubrica „Universul“, între 1995 și 2005. Moartea într-o gaură neagră este un fel de „Top al celor mai grozave lucruri legate de univers“ și cuprinde câteva dintre cele mai citite eseuri pe care le-am scris, cu editări minore prin care se asigură continuitatea și reflectarea noilor tendințe din știință.