Noah Shaw. Revanșa de Michelle Hodkin a fost recent publicat în colecția Young Fiction Connection a Editurii Trei. În acest al doilea volum al seriei Noah Shaw, seria-pereche a trilogiei Mara Dyer, bestseller New York Times, vechi moșteniri sunt scoase la iveală, o mulțime de minciuni sunt divulgate și noi legături se înfiripă.

„Suspans bine dozat, atmosferă plină de mister, o poveste încărcată de profunzime… Sunt absolut încântată.“ – Veronica Roth, autoarea seriei Divergent

Tot ce își dorește Noah Shaw este să nu fie nevoit să se confrunte cu consecințele alegerilor sale. Însă nu e posibil. E convins că amintirile care îl bântuie nu sunt decât mărturia unei inimi frânte. Dar nu este așa. Crede că poate merge mai departe fără să-și înfrunte mai întâi trecutul. Se înșală.

„În această senzațională serie YA, găsim ecouri din Carrie a lui Stephen King. Aflarea adevărului e doar una dintre numeroasele provocări pe care le întâlnim în fascinanta lume imaginată de Michelle Hodkin.“ – Los Angeles Times

În această a doua carte din trilogia Noah Shaw urmărim relația de prietenie și aventurile lui Noah și Goose. Cei doi călătoresc mult, iar Noah ajunge să descopere și să-și amintească unele lucruri care ajută cititorul să înțeleagă evenimentele care s-au întâmplat în trilogia Mara Dyer și în volumul Noah Shaw. Devenirea. Autoarea ne clarifică unele nelămuriri pe care le aveam din cărțile anterioare, dar lasă loc și de multe întrebări noi, la care, cu siguranță, vom primi răspunsuri în ultimul volum al trilogiei.

Michelle Hodkin este una dintre cele mai talentate autoare de azi.“ – Lev Grossman, autorul seriei Magicienii

Michelle Hodkin este autoarea seriei Mara Dyer, bestseller New York Times, USA Today și Publishers Weekly, precum și a trilogiei-pereche, Noah Shaw. Cărțile sale au fost publicate în 17 limbi. Michelle a crescut în Florida, a mers la colegiu în New York și a studiat dreptul la Michigan, înainte de a se stabili în Brooklyn. O puteți vizita online la MichelleHodkin.com.
La Editura Trei, au apărut toate cele trei volume ale seriei Mara Dyer: Mara Dyer. Începutul, Mara Dyer. Transformarea și Mara Dyer. Răzbunarea, precum și Noah Shaw. Devenirea, primul volum al seriei Noah Shaw.