Nu mai lasaţi diferenţele să vă despartă


Adesea ne îndrăgostim de oameni diferiţi de noi. Dar după un timp ajungem în conflict. Se pare că avem o nevoie instinctivă de a căuta în cealaltă persoană o anumită parte „lipsă” din noi înşine, dar, pe de altă parte, ajungem rapid în punctul de a ne considera incompatibili. Să fie aşa pentru că bărbaţii şi femeile sunt fundamental diferiţi?

În cartea Contrariile se atragRenee Baron ne vorbeşte despre elementele definitorii ale personalităţii noastre – ce ne energizează, cum percepem lumea, cum luăm deciziile, cum ne conducem viaţa – a căror combinare determină tipul de personalitate pe care-l avem. Pe lângă informaţii cu privire la tipurile de personalitate, autoarea oferă şi chestionare pe care cititorul le poate completa pentru a se înţelege mai bine, precum şi caracterizări ale interacţiunii dintre persoane cu tipuri diferite, subliniind părţile bune ale interacţiunii, impasul relaţional în care se poate ajunge, precum şi modalităţi practice de a media conflictele apărute în cuplu. Scrisă într-un limbaj accesibil, această carte poate fi utilă tuturor celor care încearcă să se înţeleagă mai bine, să se dezvolte şi să fie în armonie cu ceilalţi.

Fragment din cartea  Contrariile se atrag  –  Renee Baron .

CUM SĂ TE ÎNŢELEGI CU UN EXTRAVERT

— Apreciază-i entuziasmul, energia şi exploziile emoţionale pe care le aduce în relaţie.

— Este dificil (poate chiar imposibil) să lauzi prea mult un extravert. Fă-i des complimente – cu voce tare, în faţa altora – cu privire la aspectul, realizările şi reuşitele sale. (Vorbeşte-l de bine şi pe la spate. Cu siguranţă va afla… aproape la fel de repede ca şi atunci când îl critici).

— Înţelege faptul că vrea să împărtăşească noutăţile personale – bune sau rele – cu mulţi oameni. (Asta nu înseamnă că nu te iubeşte sau nu se bazează enorm pe tine.) Pur şi simplu este în natura extravertului să dea sfoară în ţară.

— Nu uita că un extravert se lămureşte vorbind. Gândurile pe care le verbalizează sunt adesea mai degrabă prima ciornă decât raportul final. Nu aştepta imediat perle de înţelepciune.

— Însoţeşte-ţi din când în când partenerul extravert la evenimente şi activităţi sociale. Nu este nevoie să ţii pasul cu programul lui aglomerat, însă este un gest frumos să mergi cu el câteodată. După cum ştii, îi place foarte mult să fie însoţit şi va aprecia efortul. Şi, cine ştie, poate o să te distrezi mai bine decât ţi-ai fi imaginat.

— Nu-l presa să plece de la petreceri sau alte evenimente înainte să fie pregătit s-o facă. Unele cupluri formate dintr-un extravert şi un introvert vin separat la evenimente, tocmai pentru ca fiecare să poată pleca atunci când doreşte.

— Înţelege-i nevoia de a petrece mai mult timp cu alţi oameni decât cu tine. Ideal ar fi chiar să îl încurajezi să facă asta. Este vorba de o simplă reflectare a structurii interioare a extravertului şi nu o declaraţie despre relaţia voastră. Aşa cum plantele au nevoie de apă, extravertul are nevoie de contacte frecvente cu cei dragi.

— Dă-i timpul de care are nevoie pentru a se exprima. Extraverţii au multe de spus şi arareori sunt concişi. Aşa că, în timp ce neobositul tău iubit se lansează într-o altă povestire, trage aer în piept, relaxează-te şi aminteşte-ţi că şi tu ai câteva metehne.

— Dacă vorbăria devine prea mult pentru tine, spune-i acest lucru… într-un mod diplomatic, desigur. “Te iubesc, scumpo, dar am nevoie de puţină linişte acum” este o formulare care îi transmite ideea – şi afecţiunea ta. “Vorbeşti prea mult” – nu-i o formulare tocmai fericită.

— Verbalizează ceea ce simţi atunci când se întâmplă, mai ales în momentele de intimitate fizică. Nu presupune că sentimentele, plăcerea sau dragostea ta sunt comunicate. Tăcerea poate fi interpretată ca plictiseală sau lipsă de interes, când s-ar putea să nu fie cazul.

— Nu-l trata cu o tăcere ucigătoare când este supărat sau furios. Împărtăşeşte-ţi gândurile şi reacţiile şi fii deschis în privinţa a ceea ce se întâmplă cu tine. Acest lucru poate fi dificil pentru un introvert, dar pe termen lung este unul dintre cele mai utile lucruri pe care le poţi face pentru relaţia voastră.

— Când se iscă un conflict, stabiliţi de comun acord un moment în care să vă discutaţi problemele şi fiţi siguri că respectaţi înţelegerea. În felul acesta, îţi asiguri timpul de care ai nevoie pentru a te gândi, în timp ce partenerul tău este asigurat că nu te retragi pur şi simplu.

Formulări pe care extraverţii nu suportă să le audă

“Întotdeauna trebuie să faci ceva?”

“Vrei să laşi tonul mai jos?”

“Tacă-ţi gura!”

“Calmează-te.”

“Nu taci niciodată!”

CUM SĂ TE ÎNŢELEGI CU UN INTROVERT

— Respectă-i nevoia de intimitate şi solitudine, şi nu o lua personal. Spre deosebire de tine, partenerul tău introvert îşi reface energia cel mai eficient stând un timp singur. Nu intra în panică – va ieşi refăcut din coconul de solitudine şi gata de a se implica din nou.

— Nu târî un introvert reticent la evenimente sociale şi nici nu-l face să se simtă vinovat că nu te însoţeşte. Mai degrabă, uşurează-i posibilitatea de a stea deoparte dacă este obosit sau nu este interesat. Model de formulare: “Mi-ar plăcea compania ta, iubire a mea, dar te înţeleg perfect dacă preferi să nu mergi.” Continuă cu un sărut sau o îmbrăţişare. După aceea, când vă revedeţi, nu vei avea niciun nor de resentiment deasupra capului.

— Nu te baza pe el că-ţi va satisface toate nevoile de companie.

Unii oameni ne întreabă care este secretul căsniciei noastre îndelungate. Ne facem timp să mergem la restaurant de două ori pe săptămână. Lumânări, cină, muzică uşoară şi dans. Ea merge în zilele de marţi, eu, în zilele de vineri.

Henry Youngman

— Când îl inviţi la o petrecere sau alt eveniment social, oferă-i informaţii dinainte. Îi va fi mai uşor să accepte dacă ştie cât va dura, cine va fi acolo şi alte detalii liniştitoare.

— La un eveniment, ai grijă să-l prezinţi unor oameni cu care să-i facă plăcere să discute şi ajută-l să intre în conversaţie (Model de formulare: “Mary, aş vrea s-o cunoşti pe Martha; e pasionată de dansul flamenco, exact ca şi tine.”)

— Dacă aţi planificat o activitate de tip “doar noi doi”, evită s-o transformi într-una de tip “doar noi trei” (sau “doar noi douăzeci”).

— Refuză uneori activităţile sociale şi acordă ceva mai mult timp relaţiei.

— Încearcă să te simţi mai confortabil cu liniştea. Petreceţi o parte din timpul cuplului în tăcere, citind, ascultând muzică sau făcând alte lucruri “singuri” împreună. Partenerul tău introvert poate simţi apropierea fără ca vreunul din voi să spună vreun cuvânt.

Tăcerile sunt adevăratele conversaţii dintre prieteni.

Margaret Lee Runbeck

— Nu strica un moment intim cu flecăreli. Ceea ce tu crezi că este comunicare sau autoexprimare poate fi perceput de către partenerul tău ca redundant, superficial sau lipsit de sens.

— Încearcă să nu te repeţi. Nu este nevoie să faci legământul tăcerii dar, atunci când îţi reuşeşte, partenerul tău va aprecia o conversaţie mai minimalistă.

Cuplurile căsătorite care se iubesc îşi spun o mie de lucruri fără să-şi vorbească.

Proverb chinezesc

— Scoate-l din ale lui punându-i întrebări delicate, neintruzive. Acesta este primul pas. Al doilea pas: ascultă cu adevărat răspunsurile. Oricine apreciază acest tip de atenţie focalizată, dar mai mult decât atât, introverţii au adesea aversiune să se repete. Dacă le acorzi atenţia cuvenită, nu vor fi nevoiţi s-o facă.

— Ai răbdare cu stilul lent de conversaţie şi cu pauzele frecvente. Dacă eşti un extravert tipic, probabil că acaparezi o mare parte din timp; pur şi simplu, stilul tău verbal conţine mai multe cuvinte.

Opusul vorbirii nu este ascultarea. Opusul vorbirii este aşteptarea.

Fran Leibowitz

— Când apar probleme importante, dă-i partenerului mai mult timp de gândire înainte să le discutaţi. Deşi poţi fi nerăbdător, nu este productiv să faci presiuni pentru un răspuns imediat. Va fi mai deschis dacă are timp să analizeze cu atenţie situaţia.

— Nu presupune că tăcerea introvertului înseamnă încăpăţânare, rea-intenţie sau lipsă de interes.

— Respectă-i nevoia de intimitate – atât spaţială, cât şi psihologică. Pentru tine poate să nu fie mare lucru să-i povesteşti unui prieten despre, să zicem, istoria familiei partenerului tău sau despre problemele lui curente cu greutatea. Însă introvertul consideră acest tip de discuţii cu un terţ drept o mare trădare.

— Nu lăuda prea mult un introvert în public şi nici nu atrage atenţia asupra lui în alte moduri. Centrul atenţiei nu este o zonă comodă pentru el

“Doar câteva cuvinte în plus şi problema va fi clarificată!”

“Doar câteva cuvinte în plus şi relaţia va fi terminată!”

 

Formulări pe care introverţii nu suportă să le audă

“Ieşi din cochilia ta.”

“Nu fii timid.”

“De ce eşti aşa tăcut?”

“Ce e în mintea ta?”

“Ce s-a întâmplat?”

“De ce nu vii să stai cu noi?”

“De ce nu poţi zâmbi măcar?”

“Ţi-a mâncat pisica limba?”

“Vorbeşti vreodată?”

Previous

Jurnal neterminat

Next

Fii propriul tău doctor!

1 Comment

  1. Psihologul Jonathan Haidt pune o întrebare simplă, dar dificilă: de ce căutăm să ne depăşim limitele? De ce încercăm să ne pierdem? Făcând un tur prin teoriile evoluţiei prin selecţia de grup, el ne propune un răspuns provocator.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén