Nu-i mai supravegheați tot timpul!

Nu este vorba despre  ceea  ce faci pentru copiii tăi, ci despre  ce  i‑ai învățat să  facă  pentru  ei înșiși;  acest   lucru  îi va face  oameni  de  succes – Ann Landers

• Părinții‑elicopter determină copiii să fie anxioși
• Supravegherea  excesivă a  vieții  copilului poate dăuna dezvoltării lui
• Părinții supraimplicați încurajează neajutorarea învățată

Supravegherea excesivă înseamnă  a  controla fiecare parte a unei activități, fie ea mare sau  mică.  În afaceri, când șefii fac acest  lucru, numit și „micromanagement“, ei devin prea implicați în  toate aspectele administrării unei afaceri și nu deleagă sarcinile cum ar trebui. Astfel, angajatul nu poate învăța cum să fie o parte productivă a companiei. Corporațiile ce sunt conduse de șefi ce vor să controleze totul au parte de eșec, și nu de succes.

În  dinamica familiei, cel care controlează, sau  „părintele‑elicopter“, aruncă o umbră sumbră de  control asupra fiecărui colțișor al vieții copilului său.  El îl monitorizează constant, asigurându‑se că observă absolut tot,  de la jocurile din  parc  și ceea  ce vor mânca până la ce sporturi practică, la activitățile școlare și la grupul de  prieteni. Acest  tip  de  părinte este  părintele implicat‑prea‑mult! În timp ce părintele este  ocupat cu organizarea fiecărui detaliu din  viața  copilului său  pentru a se asigura că va avea succes, el va comite o gravă  eroare: părintele excesiv  de protector nu‑i  va permite niciodată bobocului său de copil  să înflorească într‑un adult capabil să‑și rezolve problemele sau să‑și câștige existența și să se întrețină de unul singur.

PPP 10 pasi parinte perfect_16,5mm

Supraimplicarea părinților de‑a lungul anilor este  evidentă pentru profesorii din sistemul universitar care văd din  ce în ce mai  mulți studenți care au probleme de anxietate sau  de adaptare la viața  independentă și la noile prietenii. Acesta  este  un  rezultat direct al supravegherii excesive a părintelui! Părinții trimit la facultate copii nematurizați la nivel  afectiv, copii  care nu  au  învățat niciodată să  se  descurce singuri. Cum  pot  oare  spera părinții că odraslele lor vor izbuti?

Este   foarte  folositor  să  fii  un   părinte implicat în  creșterea copilului. Îl  poți   ajuta să  capete încredere   oferindu‑i suport  familial ceea  ce  ajută copilul să  devină adultul activ  și  echilibrat dorit de  părinți. Însă  cei ce stau pe  capul lui  cresc  un  copil  ce riscă să nu  aibă  un  sentiment puternic de  autodeterminare. Convingerea că  „pot  să  răzbească“ este  posibil să  nu ajungă niciodată în  mintea lor.  În  loc  de  asta, sunt învățați metode ce încurajează neajutorarea. La rândul ei, asta  duce  la anxietate, iar  anxietatea de care  această generație suferă pare a fi la cel mai  mare nivel  înregistrat până acum.

Este  important să identificăm copiii anxioși pentru că, dacă  tulburările de anxietate nu  sunt tratate, există un risc mai mare să apară alcoolismul, abandonul școlar sau depresia. Prevenirea dezvoltării anxietății este, prin urmare, cea  mai  bună idee.   Părinții supraimplicați scot  tot ce e mai  rău  din  copiii cu o tendință genetică spre probleme de anxietate, dar dacă  situația ar fi alta, problemele s‑ar  diminua. Uitându‑ne mai  în  detaliu la epidemia aceasta de anxietate descoperim că avem  mai multe motive ce provoacă această tendință, dar  supravegherea excesivă este  cu siguranță unul dintre ele.

Părinții ce încearcă să gestioneze toate aspectele vieții copilului lor riscă să‑l paralizeze. El va pierde multe ocazii de a învăța cum  să reacționeze într‑o situație mai  dificilă  și cum  să se descurce în viață, pentru că părintele „s‑a ocupat de  tot“.  Lasă‑ți  copilul să facă  lucruri fără să‑l ajuți; îi va prinde foarte bine în viitor.

Cercetând trecutul, putem descoperi câteva motive din  cauza cărora o persoană devine un  părinte obsedat de control. Cel mai  evident motiv ține de personalitatea înnăscută a părintelui. Un părinte care este din cale afară de anxios va fi puțin dispus să‑și lase copilul să se avânte într‑un demers fără  ca el să‑l ghideze cu experiența și protecția sa. O altă  caracteristică înnăscută întâlnită la părintele supraprotector este  nevoia de a controla totul. (Unele tipuri de personalități obsedate de control își au originea într‑o anxietate prea mare, în timp ce altele vin din  lipsa stimei de sine.) Apoi sunt părinții ce se regăsesc  în copiii lor  și vor să‑și  retrăiască propria copilărie pentru că nu și‑au  împlinit un vis. Vor face orice  pentru a se asigura că cel mic reușește în tot  ce face,  pentru ca ei să trăiască sau  să retrăiască împlinirea propriului vis prin intermediul copilului.

Există și altă categorie de părinți care  au fost crescuți într‑o familie cu părinți total opuși celor  supraimplicați. Aceștia  nu  participau niciodată la meciurile de baseball sau  nu  vorbeau cu  mândrie când copiii lor  primeau un  trofeu la vreun concurs. Acești  copii, devenți acum părinți, și‑au  jurat că vor fi prezenți la toate activitățile din  viața  copiilor lor,  dar  au  mers prea departe, devenind prea implicați.

Oricare  ar  fi  motivul,  este   important să  putem identifica un  astfel de părinte și este  bine dacă  poți  să recunoști tu însuți dacă  ai vreuna din  aceste caracteristici. A înțelege de ce o persoană se poartă într‑un anume fel este  un  pas  uriaș în  a o putea ajuta să se schimbe. Dacă  poți  identifica din  timp aceste trăsături sau  cum au  apărut ele în  trecut, te va ajuta să fii mai  conștient de  tendința ta  de  a exagera, reușind uneori să elimini această problemă o dată  pentru totdeauna.

Sunt semne la care  un  părinte ar  trebui să fie atent și care  îi vor  lumina. Pentru unii, se  vede  chiar de  la nașterea copilului — da,  așa  este!  Pediatrii pot  vedea evoluția părintelui supraimplicat de la primele controale cu bebelușul. Părintele ce e obsedat de orice  detaliu din viața  bebelușului începe să devină viitorul „șef obsedat de control“.

Fragment din 10 pași pentru a deveni un părinte (aproape) perfect Mary Ellen Renna

Mary Ellen Renna, medic pediatru în Jericho (New York), a mai scris cărți dedicate nutriției sănătoase în primii ani de viață, respectiv miturilor privind sănătatea copiilor.