Pascal Bruckner: ”Mama era consternată, visându‑mă un Dinu Lipatti…”

Acasă, fusesem multă vreme micul împărat în jurul căruia trebuia să se învârtă totul.

 

Evoluam sub privirile iubitoare ale mamei, mă simțeam necesar, viața nu‑mi era inutilă. Cocoloșeala asta mă mai și enerva uneori, așa că‑i spuneam ca s‑o tachinez: ”Prea mă iubești mult! Mai lasă‑mă și pe mine să respir!”. Dar nu m‑aș fi depărtat un milimetru de ea. Temele mi le făceam alături, în bucătărie. Puneam masa și o ajutam să aleagă lintea și să curețe morcovii. Inventasem împreună o metodă de învățare a ortografiei cu baronul Circumflex, contele Subjunctiv, prințesa Sedilă și cardinalul Ghilimele. Fără îndoială, pe vremea aceea mi s‑a alcătuit o imagine a cuplului care m‑a urmărit multă vreme: a sta la adăpost în brațele femeii iubite, întinzându‑le pe ale mele către femeile care trec.

  

Lansarea e AZI!!!

poster-brukner-fiul cel bun

 

Luam lecții de pian, în oraș, cu o anumită domnișoară Zay, fiica, aveam s‑o aflu peste douăzeci de ani, a lui Jean Zay, fost ministru al Educației Naționale pe vremea Frontului Popular, asasinat în 1944, fiindcă era evreu, de către o miliție aflată sub ordinele guvernului de la Vichy. Mi‑a rămas în amintire ca o femeie micuță, ștearsă și singură, pe care o întrista lipsa mea de perseverență. Eu o imploram să mă inițieze în jazz, ea mă trimitea la Debussy, vârf al modernității, după cum afirma. Pentru fiecare ședință, mama îmi pregătea niște sendvișuri enorme cu friptură de vită, care îmi reduceau la zero și bruma de atenție de care aș mai fi putut da dovadă.

Plecam acasă greoi, necăjit că iar îmi dezamăgisem profesoara. Și când m‑am prezentat la Conservatorul regional cu o sonată ușoară totuși a lui Mozart, am eșuat într‑un crescendo de note false. Mama era consternată, visândumă un Dinu Lipatti și primind, în schimb, o nemeritată lecție din partea unui nătâng emotiv.

Când, mai târziu, am descoperit în sfârșit bluesul, boogie‑woogie‑ul, swingul, jazzul, am simțit nevoia să mă întorc s‑o mai văd pe femeia aceea atât de răbdătoare, atât de tristă și să‑i zic: ”Ia spuneți, doamnă, improvizăm și noi ceva, la repezeală, pe clapele astea?”

Fragment din FIUL CEL BUN, roman autobiografic de Pascal Bruckner

 

RECOMANDĂ

Anteriorul

Bruckner: ”Urma să‑mi dedic existența frumuseților trupului feminin.”

Urmatorul

Ești un părinte prea sobru sau ”fără imaginație”? Cum te joci cu cei mici?

1 Comment

  1. Reblogged this on Blogul Românilor. Blogul ROMÂNIEI. and commented:
    Interesant!

Lasă un răspuns

 

© Copyright 2015 | Editura trei