Roma arde, iar Berlusconi joacă bunga-bunga. Profesorul Peter Collett vorbește despre limbajul semnelor în politică.

Autorul “Cărţii gesturilor” şi al “Cărţii gesturilor europene” (Ed. Trei) a revenit în România după cinci ani. Expert în psihologie socială şi profesor la Universitatea Oxford, Collett a susținut la Bucureşti conferinţa “Limbajul non-verbal şi cele mai bune practici în business”, organizată de Twelve Corporate.

Cu această ocazie Jurnalul Național l-a luat la întrebări 🙂 Redau mai jos câteva dintre răspunsuri.

  

***

● În Europa e criză şi liderii europeni se întrec în tot felul de declaraţii, iar în ultima vreme au cam exagerat. Să luăm, de exemplu, declaraţia lui Berlusconi despre Angela Merkel. Ce credeţi că se ascunde în spatele acestor declaraţii?

● Sigur, aveţi dreptate – Europa e în criză. Sunt tentat să cred că Europa e în criză de sute de ani, dar trebuie să recunoaştem că natura actualei crize economice este mult mai serioasă decât orice altceva am trăit în ultima vreme. Remarca atribuită lui Berlusconi la adresa cancelarului german – cum că e grasă şi neatrăgătoare – e exact ce ne aşteptam să declare cineva ca Berlusconi, dincolo de faptul că e teribil de jenantă pentru poporul italian. Dar ce mă preocupă pe mine mai mult decât remarca în sine este felul în care bufoneriile narcisiste ale lui Berlusconi au ajuns să-i distragă pe oameni de la treburile serioase legate de rezolvarea problemelor economiei italiene.Dar, evident, asta fac mulţi politicieni cu putere – se folosesc de poziţia lor nu neapărat pentru câştiguri personale, cât pentru a se asigura că ei sunt în centrul atenţiei tuturor. În cazul politicii italiene, uneori, se pare că nimic nu s-a schimbat – în timp ce Roma arde, Berlusconi dansează/joacă bunga-bunga!
     

● Cât de important e limbajul non-verbal într-o campanie politică?

● Nu e de ajuns ca politicienii să spună lucruri bune sau să vorbească convingător despre politicile lor – trebuie ca aceştia să stâpânească şi arta limbajului corpului pentru a demonstra că ei au ce le trebuie pentru a fi nişte lideri adevăraţi, că sunt aproape de oameni şi că le pasă de soarta lor. Pentru a fi nişte politicieni eficienţi trebuie şi să fie capabili să controleze acele aspecte ale comportamentului lor care e posibil să-i trădeze. Trebuie să se asigure, de exemplu, că oamenii nu-şi pot da seama când ei sunt neliniştiţi sau nesiguri pe propria lor persoană. Când John F. Kennedy l-a întâlnit pe Richard Nixon în prima dezbatere prezidenţială televizată din 1960, ni s-a spus că oamenii care au ascultat dezbaterea la radio au fost mai impresionaţi de Nixon, în vreme ce aceia care au urmărit-o la televizor ar fi votat mai degrabă cu Kennedy. Pe sticlă Kennedy era calm, în vreme ce Nixon arăta transpirat şi neliniştit. şi rezultatul dezbaterii nu a stat în ce a spus fiecare dintre candidaţi, ci felul în care s-au prezentat în timpul ei – cu alte cuvinte, limbajul corpului lor. Dar calităţile vizibile de lider pe care le-a arătat Kennedy nu sunt importante doar în politică, ci şi la serviciu. Șeful, de exemplu, trebuie să proiecteze o imagine a autorităţii fără să pară prea distant şi una dintre cele mai eficiente metode pentru a face acest lucru este prin limbajul corpului.
    

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=vIoEf9i5fys]   

   

● Îmi aduc aminte de un film cu Rowan Atkinson, “Bean – The Ultimate Disaster Movie”, în care personajul jucat de el călătoreşte în America şi provoacă tot felul de încurcături prin gesturile lui…. De ce în două state care vorbesc aceeaşi limbă gesturile sunt atît de diferite, chiar opuse? ● Nu-mi aduc aminte de filmul pe care-l menţionaţi, dar aveţi dreptate – oameni care vorbesc aceeaşi limbă pot avea comportamente diferite. Scriitorul englez George Bernard Shaw a rămas faimos pentru faptul că a descrs englezii şi americani drept două naţiuni “separate de o limbă comună”. Se întâmplă deseori ca două ţări despre care se crede că sunt asemănătoare, să fie, în realitate, mai diferite decât credeau. În privinţa gesturilor, există numeroase exemple despre cum acelaşi gest înseamnă lucruri foarte diferite pentru naţiuni care se învecinează una cu cealaltă, nu mai spun că o astfel de confuzie poate apărea şi în interiorul graniţelor unei ţări. Mă gândesc, de pildă, la felul în care oamenii îşi mişcă capul când vor să spună “nu”. În nordul Italiei, de exemplu, oamenii îşi mişcă capul dintr-o parte în alta, în vreme ce în sudul Italiei îşi dau capul pe spate – două acţiuni diferite, care au însă acelaşi înţeles.

  

Citește întregul interviu în Jurnalul Național