Psihologia americanilor prin ochii lui Jung. Despre râsul sănătos și cel schilod

Într-un text din 1930 (”Your Negroid and Indian Behavior”), C.G. Jung scrie despre  ”complicațiile  psihologiei americane”. Inclusiv despre râsul sănătos al tinerei națiuni de peste Ocean, așa cum se poate citi mai jos. Întregul articol îl aveți acum în proaspătul volum din operele complete jungiene:

Civilizația în tranziție 

   

Când m-am întors din America, aveam ciudatul sentiment nesatisfăcut al celui care a ratat cumva ceea ce este caracteristic. A trebuit să recunosc că nu am fost în stare să‑i “evaluez”. Ştiam doar că între americani şi europeni există o deosebire subţire ca firul de păr, exact la fel cum există între australieni şi sud‑africani. Se pot emite foarte bine unele lucruri spirituale sau deştepte referitoare la această deosebire, şi totuşi, doar se trece pe lângă ceea ce este esenţial. Memoria mi‑a mai păstrat şi o altă impresie. La început n‑o percepusem, dar apărea mereu din nou, ca tot ce prezintă o oarecare importanţă, dar încă n‑a fost înţeles.

Am fost odată oaspetele unei familii peste măsură de rigide şi ceremonioase, de o respectabilitate care îţi dădea fiori, din New England. M‑am simţit aproape ca acasă. (Şi în Elveţia există oameni foarte conservatori şi extrem de respectabili. Chiar am putea depăşi recordul american în această privinţă.) La masă serveau servitori negri. La început am avut senzația că aş fi luat masa la prânz într‑un circ, şi m‑am surprins cum cercetam pe furiş farfuriile să văd amprentele acestor degete negre pe ele. Masa era dominată de o atmosferă festivă, pentru care n‑am putut găsi niciun motiv, dar am presupus că solemnitatea sau lejeritatea elevată a unor virtuţi înalte sau ceva de felul acesta erau ceea ce plutea prin acel spaţiu. Râsete, în orice caz, nu au fost. Fiecare a fost, pur şi simplu, prea bine educat şi prea politicos.

  

   

 

În cele din urmă, nu m‑am mai abţinut, şi am început să spun, la noroc, glume. Acestea au fost primite cu un zâmbet condescendent. Nu am reuşit să provoc acel hohot de râs american, din toată inima şi generos, care îmi place atât de mult şi pe care îl admir. “Bine”, mi‑am zis, “sânge de indian, chipuri de lemn, mongoli deghizaţi, de ce să nu încerc cu ei şi chinezește?” Am ajuns deci la ultima istorioară, una cu adevărat bună — şi nici n‑am terminat‑o bine, şi imediat în spatele fotoliului meu s‑a declanşat o avalanșă de râsete. Era servitorul negru, şi era acel râs autentic american, formidabil, firesc, nefalsificat, dantura, limba, cerul gurii, totul la vedere, cel mult poate, puţin de tot exagerat, şi cu siguranţă mai mic de şaisprezece ani. Cum l‑am mai iubit pe acest frate african!

Recunosc că a fost o poveste cam stupidă, cu atât mai mult cu cât atunci n‑am reuşit să înţeleg motivul pentru care incidentul mi‑a rămas în amintire. Abia mult mai târziu avea să mi se arate importanţa care stătea la baza acestei impresii şi a celeilalte, percepute la Buffalo.

Concepţiile noastre au deseori o origine de‑a dreptul modestă. De aceea, nu ezit să‑i relatez exact cititorului meu cum mi s‑au format ideile despre psihologia americană. Aceste două mici impresii conţin in nuce realmente tot ceea ce am învăţat în continuare pe parcursul celor douăzeci şi cinci de ani de muncă cu pacienţi americani.

Râsul american este extrem de impresionant. Râsul este o importantă expresie emoţională şi din felul în care râd oamenii se pot deduce o mulţime de lucruri despre caracterul lor. Există oameni care suferă de un râs schilod. Aproape că te doare să‑i vezi cum râd, iar sunetul acestui horcăit înverșunat, rău, strivit îţi face aproape rău. America poate să râdă ca naţiune, şi asta înseamnă foarte mult. În acest râs încă rezidă copilărie, sănătate sufletească, relaţie directă cu omul de lângă tine.

   

Previous

Conferinţa Internaţională de Psihoterapie Integrativă – Bucureşti, 5-6 martie 2011

Next

Trifoi între foi: Jong, Marklund sau Beigbeder?

1 Comment

  1. Marian Ilie Ştefănescu

    Terapie adevărată. Cel care provocă rîsul natural este de valoare autentică.

Leave a Reply to Marian Ilie Ştefănescu Cancel reply

Your email address will not be published.

 

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén