Așa spune un studiu american citat de New Scientist. Se știe că stresul ridicat din timpul sarcinii poate deveni fatal pentru viitorul copil (mamele din zonele de război născ copii cu un risc crescut de a dezvolta o tulburare schizofrenică). Pe de altă parte, femeile însărcinate supuse unui stres moderat vor provoca o mobilitate mai mare a fetustului, iar după naștere, bebelușul va avea un scor mai mare la testul de maturizare cerebrală, va avea de fapt un mai bun control asupra mișcărilor corporale.

Despre viața in utero și despre simbioza dintre mamă și făt povestește și psihoterapeutul Corinne Antoine de la Universitatea Paris VIII în Ghidul psihologic pentru sarcină şi maternitate:

Mama îi transmite fătului primele emoții (când îi este frică de ceva cau când este foarte fericită, de exemplu, are loc o combinație chimică tradusă printr-o eliberare de hormoni), însă și acesta comunică cu ea. (…) Cu mâna, mama poate să-l invite pe făt să se deplaseze atunci când nu este așezat cum trebuie. Departe de a fi pasiv, fătul poate întreține o adevărată relație cu mama lui dacă această din urmă îl stimulează.

Ghidul psihologului francez include teme previzibile (despresia postpartum, nesiguranța mamelor însărcinate care au trăit traume în copilărie, fantasme ante-ecografie și dezamăgiri post-ecografie), dar Corinne Antoine dedică pagini întregi şi taţilor, care se confruntă, la rândul lor, cu noi responsabilităţi, dar şi cu mai puţină atenţie din partea soţiei. Lor le revine responsabilitatea de a‑şi sprijini soţia la naştere, de a o ajuta să treacă peste primele săptămâni în care poate interveni tristeţea sau chiar depresia şi tot ei sunt investiţi cu rolul de a oferi protecţie şi de a ajuta bebeluşul să‑şi contureze o individualitate, ieşind de sub carapacea maternă.

Taţii, când îşi ţin bebeluşii pe burtă, îi pun în aşa fel încât să fie orientaţi spre exterior. Copilul vede lumea, oamenii, strada. Mama va avea tendinţa să‑şi ia bebeluşul în braţe, să‑l întoarcă spre ea. Diferenţa acestor comportamente, în egală măsură opuse şi complementare, îi va permite copilului să se dezvolte armonios.

În plus, un capitol aparte sintetizează teoriile psihologice referitoare la liantul afectiv dintre mamă şi nou‑născut (de la Freud și Winnicott și specialiști în psihologia natalității), în vreme ce ultima parte indică trei căi psihoterapeutice pentru consilierea femeilor însărcinate sau cu bebeluşi: psihanaliza, abordarea familială sistemică şi terapia prin hipnoză de influență ericksoniană.