regina adevarataAm scos din tipar Regina Adevărată, de Erika Johansen, Primul volum al seriei Regina ținutului Tearling. Un roman epic, in care  Johansen construieşte un roman fabulos, cu răsturnări de situaţie la tot pasul şi personaje memorabile.

Un cataclism misterios a făcut să piară cea mai mare parte a umanităţii, alături de tehnologia ultramodernă. Regresând în epoca feudală, dar aflându-se totodată undeva în viitor, supraviețuitorii o iau de la capăt pe un teritoriu nou, numit Tearling: un ținut sărăcit, prădat de propriii săi nobili şi de regatul Mortmesne, condus de Regina Roşie. Singura speranţă a poporului îngenuncheat este moştenitoarea tronului, Kelsea Raleigh, o fată de 19 ani care nu cunoaşte decât lumea cărţilor şi, mai ales, istoria omenirii de dinainte de Trecere.

Călătoria viitoarei regine este începutul unei iniţieri dure, pe parcursul căreia înfruntă moartea sub diferite chipuri și îşi descoperă darul clarviziunii. Citind, vei patrunde intr-o lume fantastică şi înfricoşătoare, ce aminteşte de Jocurile Foamei!

 Erika Johansen şi-a luat masteratul la Iowa Writers’ Workshop, una dintre cele mai importante destinaţii pentru scriitorii în devenire. A început să lucreze la seria Regina ținutului Tearling încă din 2007, inspirată de un vis: „imaginea unor corăbii la linia orizontului“. „Am vrut să-mi imaginez un scenariu de coşmar, o lume în care cărţile nu mai au nicio valoare, şi să văd ce se întâmplă“, declara Erika Johansen într-un interviu.

Regina Adevărată a fost numită versiunea feminină a celebrului Urzeala Tronurilor, însă autoarea crede că seria Dune, a lui Frank Herbert, e mai apropiată de narațiunea ei. Warner Bros. şi David Heyman, producătorul seriei Harry Potter, au obţinut drepturile de ecranizare, iar pentru rolul lui Kelsea Raleigh a fost aleasă Emma Watson.

emma watson