Spaniolă, chineză – dialectul mandarin, portugheză și coreeană sunt cele patru limbi pe care scriitorul canadian Scott H. Young a reușit să le învețe într-un singur an prin tehnicile descrise în cartea sa Ultraînvățarea. Cum să dobândești abilități specializate, să fii mai deștept decât concurența și să‑ți accelerezi progresul în carieră, volum publicat la Editura Lifestyle Publishing.

Scott H. Young este recunoscut pentru proiectele sale care par să testeze limitele capacității intelectuale umane. Ultraînvățarea, capacitatea de a deprinde abilități sau acumula cunoștințe într-un timp scurt prin tehnici speciale, este însă un instrument pe care îl poate folosi orice persoană pentru a se perfecționa. Scott H. Young nu se limitează însă la teoretizarea strategiilor de ultraînvățare, ci le-a și practicat. „Un an fără engleză” a fost unul dintre proiectele inedite ale autorului canadian, pe care a reușit să-l finalizeze cu succes. Într-un singur an, Scott H. Young a reușit să învețe la nivel intermediar spaniola, chineza – dialectul mandarin, portugheza și coreeana.

Inițial, Scott H. Young și Vat Jaiswal, prietenul care l-a însoțit în călătorie, și-au propus să nu rostească niciun cuvânt în engleză timp de un an și să vorbească doar limbile orașelor unde au stat: Valecia – Spania, Florianopolis – Brazilia, Shanghai – China, Taipei –  Taiwan și Seoul, Coreea.

Evitarea completă a folosirii limbii engleze nu a fost întru totul posibilă, după cum recunoaște Scott H. Young: „Trebuia să răspund uneori la telefon pentru afacerea mea, iar mama probabil că m-ar fi omorât dacă nu i-aș fi vorbit un an”, spune scriitorul, care este în același timp programator şi antreprenor. Limitându-se la aproximativ o oră de folosire a limbii engleze pe săptămână, Scott H. Young a reușit să învețe cele patru limbi la nivel intermediar alocând doar trei luni pentru fiecare dintre ele. „La spaniolă mă descurc cel mai bine, iar coreeana am învățat-o cel mai greu”, spune scriitorul pe blogul personal.

Succesul unui astfel de proiect a fost posibil datorită aplicării strategiilor de ultraînvățare. Cele nouă principii care stau la baza acesteia sunt descrise pe larg în Ultraînvățarea, cartea scrisă de Scott H. Young. Autorul canadian demonstrează astfel cititorilor că nu trebuie să ai capacitatea intelectuală a unui geniu pentru a pune în practică astfel de proiecte. Performanțele de genul acesta pot fi realizate de orice persoană, aplicând strategiile potrivite. Nu este ușor, pentru că ultraînvățarea cere timp și efort, însă oferă și satisfacții. Mai mult, Scott H. Young atrage atenția că „ultraînvățarea este o competență puternică pentru a face față unei lumi în schimbare. Capacitatea de a învăța repede lucruri grele va deveni din ce în ce mai valoroasă, și, ca atare, merită să fie dezvoltată în cea mai mare măsură posibil, chiar dacă inițial va fi nevoie de o oarecare investiție” – necesară și aceasta, pentru că, așa cum atrage atenția Scott H Young, „performerii de la vârf se descurcă mult mai bine decât restul”.