Ce anume declanşează anxietatea sau frica? Situaţii, oameni, obiecte, locuri, peisaje, voci, animale — acestea şi multe altele pot declanşa temerile noastre. Nu întotdeauna şi nu în cazul tuturor oamenilor. De ce unui copil îi este frică de câini, altuia, de vizita la o mătuşă, iar unui al treilea nu pare să îi fie frică nici măcar de „diavol“? De ce uneori reacţionăm la veştile triste liniştiţi şi calmi, pe când, alteori, în cazul unor veşti similare, aproape că intrăm în panică?

PPP_E un monstru sub pat_C1_site

Pentru toate acestea nu vom putea găsi răspunsuri general valabile. Este însă clar faptul că resimţirea anxietăţii are legătură cu anumite experienţe — individuale sau colective — şi cu amintirile referitoare la aceste experienţe. Adesea aceste amintiri vor fi extinse, completate sau trunchiate prin intermediul fanteziei. Situaţiile şi confruntările noi vor fi examinate pe fundalul unor experienţe deja trăite, pentru a identifica posibilele semne de pericol. Astfel, experienţele noi, pe care oamenii nu le‑au mai trăit înainte, implică întotdeauna şi un nivel crescut de anxietate — acest lucru este extrem de vizibil în preajma copiilor. Ceea ce este nou, străin şi necunoscut va trebui mai întâi examinat şi explorat cu atenţie, temerile putând fi declanşate de anumiţi „stimuli primari“, cum sunt unele contururi ale obiectelor sau unele caracteristici precum îngustimea, înălţimea sau nelimitarea.

Fragment din E un monstru sub pat. Cum să înțelegi și să gestionezi fricile copilului tău de Monika Specht-Tomann

 Referitor la aşa‑zisele experienţe colective, anumite caracteristici‑cheie, care ne conferă nouă, oamenilor, sentimentul de siguranţă şi de protecţie, respectiv de ameninţare şi pericol, sunt esenţiale. De când datează spiritualitatea omenească, există anumite simboluri ale fricii care, în limbajul lor figurat, ne transmit anumite mesaje. Simbolurile colective ale anxietăţii vădesc faptul că în orice mică frică rezidă şi o urmă a acelei anxietăţi majore faţă de moarte, o teamă comună tuturor oamenilor. Teama de moarte poate fi atât de mare, încât aceasta poate să străbată ca o otravă paralizantă gândurile şi emoţiile oamenilor şi să conducă la o teamă de viaţă. Care sunt acele simboluri ale fricilor noastre care pot fi considerate nişte simboluri cu un caracter colectiv? Majoritatea lucrărilor referitoare la simbolurile omenirii se află în tradiţia şcolilor psihanalitice — în primul rând, ale şcolilor lui S. Freud (1856‑1939) şi C.G. Jung (1875‑1961).

Din multitudinea de simboluri ale fricilor şi anxietăţilor noastre, iată aici doar câteva exemple:

Aproape niciun animal nu produce reacţii atât de violente cum o fac şerpii — chiar dacă aceşti şerpi nu sunt veninoşi sau chiar şi atunci când este vorba despre o năpârcă, una care nici măcar nu este un şarpe. În plan conştient este invocat întotdeauna drept argument faptul că muşcătura acestora este una mortală. Însă ceea ce în străfundul sufletului nostru declanşează frică este simbolimul şarpelui, care ne aminteşte de tărâmul morţii, de ultima trecere care ne aşteaptă pe noi toţi, cea către moarte. În calitate de simbol al vieţii, acesta reprezintă înnoirea şi „năpârlirea“, iar în calitate de simbol al morţii, acesta reprezintă transformarea. Această legătură dintre ceea ce este „cel mai adânc“ şi se târăşte în ţărână şi ceea ce este „cel mai înalt“ şi se eliberează din îngustimea propriilor limite este extrem de specială, trezind atât admiraţie, cât şi teamă în toate culturile şi toate generaţiile, impulsionând creativitatea artistică şi oferind stimulare intelectuală.

Şi întunericul — fie că acesta se prezintă sub forma nopţii sau a unor ape întunecate — are legătură cu teama faţă de moarte. Lipsa de transparenţă a nopţii simbolizează stranietatea, ceea ce nu se poate întrevedea şi ceea ce este străin. Bezna nopţii reprezintă un echivalent al părţii noastre umbrite, al întunericului din noi înşine, de care ne temem şi la care am prefera să nu ne uităm atât de atenţi. În spatele vălului de întuneric, se pot găsi sau se pot ascunde multe, atât faţă de noi înşine, cât şi faţă de ceilalţi.

În final vom mai aminti şi simbolul înălţimii care, de asemenea, se poate pune în legătură cu nesiguranţa vieţii, o viaţă care, în ciuda momentelor de succes sau de fericire, se îndreaptă în cele din urmă către abis, către propria moarte. Înălţimea simbolizează această cădere ameninţătoare în necuprinsul, în necunoscutul morţii, care nu poate fi oprită de nimeni şi de nimic şi care ne fascinează, ne provoacă dezgust şi ne aminteşte mereu cât este de important să fim ancorați bine în viață

Simbolurile specifice ale temerilor:
1. şerpii
2. întunericul
3. înălţimea