Umbra în familie ni se înfățișează deseori sub forma unui secret de familie: toți membrii familiei îl cunosc cu aproximație, nimeni nu are însă voie să îl afle în întregime și îndeosebi cei din afara familiei nu trebuie să afle nimic de existența lui.

De obicei, secretul acesta este legat de un pas greșit al unuia dintre membrii familiei, de bani, sexualitate, incest, înșelătorie etc. Când avem de-a face cu o umbră însemnată, de pildă în cazul unui incest, aceasta este izolată. Astfel acoperim însă cu umbră identitatea unor membri ai familiei, îi împiedicăm să se cunoască pe sine cu adevărat, să-și cunoască propria identitate, fiindcă ceva anume, un amănunt discordant, nu are voie cu niciun chip să fie rostit. Or, să vezi umbra, să o accepți, să-ți asumi răspunderea pentru ea înseamnă să te afli în armonie cu tine însuți. Terapeuții de familie nu încetează să sublinieze cât de important este ca secretele de familie să fie date în vileag.

Fragment din: 

Umbra din noiUn exemplu de umbră familială, mai des întâlnit în viața de zi cu zi, este următorul:

Un cuplu se miră că odraslele lui au atâtea probleme în viață. Are patru copii: fiul cel mare este alcoolic, al doilea este workaholic. Acesta este, de fapt, considerat “un om de succes”, un copil “reușit”. Muncește însă atât de mult, încât nu are timp pentru o relație, slăbește tot mai mult — nu este deloc un om fericit, ci un workaholic tensionat. Al treilea copil, o fată, trăiește într-o comunitate religioasă care displace părinților, cel mic are episoade de depresie gravă. O situație pe care părinții nu și-o pot explica nicicum: “Doar suntem o familie atât de bună, atât de pozitivă!” În special depresia celui de-al patrulea copil nu și-o pot explica: “Doar i-am învățat că nu au voie să fie demoralizați!” La întrebarea cum i-au învățat acest lucru, părinții îmi răspund că s-au folosit de mai multe metode: ”Când nu îți merge bine, trebuie să vorbești mult și cu voce tare. Chestia aceasta te vitalizează. Dacă nu te ajută, înseamnă că nu ai vorbit destul de mult sau destul de tare. Pe urmă ai nevoie de prieteni care să te stimuleze, nu de prieteni care să fie și ei demoralizați.” Și așa mai departe.

Rămâne să ne întrebăm de ce este chiar atât de rău să fii uneori demoralizat și să nu stai întotdeauna pe roze, de ce să ai doar prieteni care să te stimuleze și a căror datorie să fie remontarea ta. Părinții din exemplul nostru suferă probabil de o depresie ușoară, pe care au respins-o mereu. Faptul că pun preț pe o ocupație continuă, metoda lor de a vorbi mult și cu voce tare, căutarea continuă de stimulenți ar putea fi mijloacele lor de respingere a depresiei. Când se încearcă evitarea cu orice chip a unei depresii, aceasta devine o umbră. Dacă cineva care suferă de depresie și-ar mai îngădui uneori să fie și demoralizat, ar conștientiza ce nu este în regulă cu viața sa și care probleme trebuie abordate. Dar tocmai de aceasta se feresc părinții din exemplul nostru.

Copiii încearcă, fiecare în felul său, să facă față umbrei: fiul cel mare încearcă să înece depresia în alcool, fiul workaholic a călcat pe urmele părinților săi și încearcă să respingă depresia prin hiperactivitate, apartenența fiicei la o comunitate religioasă este o încercare de a da un sens și o structură vieții ei, doar fiul cel mic, care are episoade depresive, abordează într-un mod direct umbra familiei sale. Părinții nu înțeleg însă purtarea copiilor lor, fiindcă ei au reușit să păstreze controlul asupra depresiei.