— Acum jumătate de an, am început un tratament cosmetic pentru acnee. Nu e cine știe ce, dar îmi tot apar bube pe față. Nu știu de la ce îmi ies tot felul de bube. Unele sunt groaznic de mari și cresc înăuntru, după care se umflă până pocnesc și lasă semne.

Cand usile se deschid

O privesc pe femeia așezată pe fotoliul din fața mea și încerc să zăresc urme lăsate de posibile pustule acneice. Obrajii rotunzi, roz-pal, sunt întinși și netezi ca o coală de hârtie. Mă gândesc că poate efectul de coală netedă e dat de vreun fond de ten sau alte produse corectoare. Mă surprind punând la îndoială, pe de o parte, ceea ce văd cu propriii mei ochi, și, pe de altă parte, întrebându-mă dacă a existat vreodată o bubă pe fața femeii. Sunt într-o stare de confuzie, neînțelegând aproape deloc ce anume îmi spune, de fapt, această tânără.

— Vorbiți-mi despre bubele dumneavoastră.

— Păi, ce să vorbesc despre bubele mele?

— Orice.

— Vreți să vorbesc orice despre bubele mele?

— Da. Orice credeți că e important de știut despre ele, de exemplu.

— Păi, ce să fie de vorbit despre niște bube? Nu sunt bube. Sunt buboaie. (…) Lasă dâre vâscoase pe piele și arată ca niște râme storcite sub picior. Le șterg cu apă și dau cu spirt, ca să mă pot curăța de tot răul și mizeria dinăuntru.

— Aveți idee ce înseamnă răul ăsta care iese prin bube?

— Adică de unde vine? De unde să știu?! Că, dacă aș ști, l-aș stârpi! Aș călca și aș scuipa pe el! Dinăuntru vine. Corpul meu produce toată mizeria asta care-mi iese pe față și mă desfigurează. Problema nu e că mă dor și mă mănâncă. Problema e că, de multe ori, nici măcar nu se văd. Cei din jurul meu nici nu-și dau seama câteodată că sunt acolo. Dar bubele sunt acolo. Pândesc în umbră. Stau tot timpul la pândă. Sunt așezate înăuntru și stau la pândă. Cum prind momentul, cum încep să iasă la suprafață. Atunci începe lupta. E o luptă: ori eu, ori ele. Nu e loc pentru amândouă.

— Care amândouă?

— Amândouă: eu de o parte — și ele de partea cealaltă. Bub-ele. Suntem împărțite: eu sunt de partea binelui și a frumosului. Bubele sunt de partea cealaltă: a mizeriei și a tot ce înseamnă urâțenie. Așa a fost dintodeauna. Fiecare a avut destinul ei de la început. Cu destinul nu te poți juca.

Fragment din Când ușile se deschid. Primele întâlniri psihanalitice, de Ștefania Dumitrescu