Celebrul psiholog clinician Jordan Peterson revine în atenția cititorilor cu Dincolo de ordine. Alte 12 reguli de viață, recent lansată în România la Editura Trei și disponibilă în librăriile din toată țara, încă de la finalul lunii martie. Unul dintre cele mai așteptate titluri în toată lumea, „Dincolo de ordine. Alte 12 reguli de viață” reprezintă o continuare a cărții „12 Reguli de viață – Un antidot la haosul din jurul nostru”, bestseller vândut în 5 milioane de exemplare la nivel global. Ce ritualuri are atunci când scrie sau ce l-a inspirat în a crea aceste reguli sunt doar câteva dintre cele 12 lucruri inedite despre lucrările sale și despre Jordan Peterson, considerat una dintre cele mai influente și controversate personalități ale momentului.
- Peterson s-a născut pe 12 iunie 1962 și a crescut în Fairview, Alberta, un orășel din Canada. A fost cel mai mare dintre cei trei copii, iar ambii părinți i-au insuflat pasiunea pentru cărți și lectură. Mama sa a fost bibliotecară și tatăl său, profesor. Al doilea nume, Bernt, este cel al străbunicului său, de origine norvegiană.
- La vârsta de 13 ani a început să îi citească pe George Orwell, Aldous Huxley, Aleksandr Soljenițîn.
- După facultate a luat decizia să viziteze Europa, timp de un an, iar pe parcursul acestei călătorii a devenit pasionat de originile psihologice ale Războiului Rece și a modului cum s-a dezvoltat totalitarismul și, în același timp, asupra tendințelor umanității către distrugere și agresivitate. Printre decorațiunile din locuința sa se numără diferite obiecte și tablouri realizate în perioada realismului sovietic. Despre scopul acestui demers, cititorii pot afla chiar din prefața cărții sale, „12 Reguli de viață. Un antidot la haosul din jurul nostru”.
- El a fost nominalizat, timp de 5 ani consecutiv, ca unul dintre cei mai buni profesori de la Universitatea din Toronto. A predat, de asemenea, și la Harvard University ca asistent si profesor asociat, perioadă în care a realizat studii despre agresivitate, văzută ca o consecință a abuzului de droguri și alcool.
- Potrivit „Google Scholar”, Peterson a fost citat de 15.444 de ori în diferite lucrări.
- În prezent, el are aproape 3,5 milioane de abonați pe YouTube și peste 200 de milioane de vizualizări. Aici pot fi văzute și materiale în care analizează teoriile psihologice si filosofice legate de credințe, aparținând lui Jung, Freud, Carl Rogers, Nietzsche, Kierkegaard sau Mircea Eliade.
- Este și cel mai urmărit scriitor pe platforma de dezbateri „Quora”. Aici a postat la un moment dat un set extins de reguli pentru o viață echilibrată, primind foarte multe aprecieri. Așa a apărut ideea pentru „12 Reguli de viață”, foarte mulți utilizatori îndemnându-l să scrie o astfel de carte. Mai recenta „Dincolo de ordine. Alte 12 reguli de viață” are o poveste similară, pornind de la o listă inițială de 42 de reguli pe care autorul a împărtășit-o publicului său pe același site.
- 12 Reguli de viață. Un antidot la haosul din jurul nostru a fost lansată în ianuarie 2018 în Canada și a devenit nr. 1 NATIONAL BESTSELLER și nr. 1 INTERNATIONAL BESTSELLER pe Amazon. În prezent ocupă locul #3 în categorie Filosofie Socială și locul 5 în Psihologie aplicată, printre cele mai vândute cărți. De asemenea, continuarea ei, Dincolo de ordine. Alte 12 reguli de viață se află pe locul 4 pe Amazon, în categoria Psihologie aplicată și pe locul 5 în Filosofie (subcategoria Etică și moralitate), la doar o lună de la lansarea în toată lumea.
- În primul volum, dr. Peterson a explorat teritoriul ordinii existențiale ca răspuns la consecințele unui exces de haos și ca nevoie de a „trăi mai bine”. În noua sa carte acesta afirmă că uneori e nevoie și de un dram de haos în viețile noastre, văzut nu atât în opoziție cu ordinea, ci mai degrabă ca o completare a sa, ca o luptă împotriva rigidizării produse de norme fără niciun grad de flexibilitate și a încercărilor de a elimina dinsfera de interes necunoscutul. În opinia autorului, haosul ne asigură dinamismul, noutatea și prospețimea vieții.
- În procesul de creație, atunci când începe să scrie o carte, Peterson spune că încearcă să scrie zilnic, între 90 de minute și trei ore pe zi, dimineața, iar cea mai dificilă parte o constituie procesul de revizuire, pentru a găsi cele mai potrivite formulări.
- Perioada în care a scris și creat acest nou set de 12 reguli l-a marcat personal pe Jordan Peterson. În introducerea cărții el dezvăluie publicului faptul că ultimii doi ani au fost cei mai grei ani ai existenței sale deoarece atât el, cât și fiica și soția sa s-au confruntat cu grave probleme de sănătate, intervenții chirurgicale și internări de lungă durată, cărora li s-au adăugat și consecințele pandemiei COVID-19.
- În prezent, la Editura Trei se află în curs de traducere prima carte publicată de Jordan Peterson, „Maps of Meaning: The Architecture of Belief”. Aceasta reprezintă rodul a 13 ani de muncă și conține esența cercetărilor sale despre sensul vieții și diferite tipuri de credințe, îmbinând mai multe domenii ca mitologie, religie, literatură, filosofie și psihologie, în acord cu cele mai recente descoperiri despre funcționarea neuronală.
*Credit foto Jonathan Castellino
Material realizat de Adela Marinescu – Fabrica de PR
Leave a Reply