Hanne şi Sand înregistrează progrese încet, dar sigur, în ciuda tuturor piedicilor apărute, iar pentru a încheia ancheta vor ajunge până în cele mai înalte cercuri ale puterii: sunt implicaţi avocaţi, membri ai guvernului şi se bănuieşte chiar şi o finanţare „murdară” a serviciilor secrete.
Year: 2013 Page 6 of 25
A se retrage în sine, a suspenda teroarea, a anula întâlnirea cu moartea, a regăsi prin scris viaţa de dinainte.
Cum ar putea fi sănătoasă o alimentaţie care are ca punct central un aliment atât de deficitar în substanţe nutritive, dar bogat în grăsimi precum uleiul?
Cel puțin până în 1990, monumentalul său curs de Psihologie generală (republicat acum) și Dicționarul de psihologie erau nelipsite din bibliotecile filosofilor, psihologilor și pedagogilor români.
A furat software, dar nu l-a vândut niciodată, nimănui. A comis hackingul pur şi simplu pentru că voia să-şi testeze forţele.
Copiii noștri sunt lipsiţi de apărare în faţa emoţiilor și a sentimentelor negative pe care noi le avem și care sunt adesea dirijate spre ei, în mod inconștient și imposibil de prevăzut.
Boemul Pete – care doarme îmbrăcat, manâncă acelaşi lucru zi de zi şi-şi foloseşte blugii pe post de şervet la masă – îşi doreşte faima şi bogăţia tuturor acestor autori („casă superbă lângă ocean sau pe malul unui lac pitoresc”) şi e dispus, pentru toate astea, să scrie o carte proastă, cu toate ingredientele succesului pe care le poate el distinge.
— Nu ştiu nimic despre mama ta. I-au luat pe toţi, pe tărgi. Unul dintre ei era făcut scrum. Era de-a dreptul dezgustător. Nu-ţi puteai da seama dacă era bărbat sau femeie.
Cunoscându-se în timpul unei dezbateri televizate cu tema „Care este viitorul lui Dumnezeu?”, cei doi autori şi-au dat seama cât de adâncă este diferenţa de opinii asupra lumii şi s-au gândit să se completeze unul pe altul, în această carte, aducând fiecare viziunea proprie: cunoaşterea lumii prin simţuri şi cunoaşterea prin conştiinţă…
Antologia nu duce, însă, lipsă de texte puternic marcate de științificitate…