Suntem cu autoarea britanică Ruth Ware, pe care cititorii români o știu datorită cărților Într-o pădure întunecată, Femeia din cabina 10, Jocul minciunii și Moartea doamnei Westaway. Trebuie să vă spun că cititorii români vă apreciază cărțile.
RW: Mulțumesc, mă face fericită

Prima mea întrebare: cum ați început să scrieți pentru acest gen (crime/mystery), pentru că știu că ați scris young fiction înainte?
RW : Da, am scris pentru adolescenți, înainte de a începe să scriu crime. Cred că datorez asta unei prietene. Scrisesem pentru diverse genuri până atunci: SF, fantasy, romance, dar am debutat cu ficțiune pentru adolescenți. Însă adoram să citesc crime, chiar dacă nu încercasem să scriu nimic în genul ăsta. Eram o thriller junkie. Eram la o cafea cu o prietenă într-o zi și a zis că nu a citit niciodată un thriller cu acțiunea petrecută într-un far. În clipa aceea mi-am zis ”Wow, iată o carte pe care mi-ar plăcea să o citesc.” Și mi-am dat seama că nu există și că dacă vreau să citesc așa ceva, trebuie să scriu chiar eu. Mai târziu în ziua aceea, în tren, mă tot gândeam la asta și eram din ce în ce mai sigură că acesta e un roman pe care chiar mi-aș dori să îl scriu. Așa că nu am decis să scriu crime, într-un fel crime-ul m-a ales pe mine. Restul a pornit de acolo.

O poveste extraordinară. Să vorbim despre titlurile care au apărut în România. Începem cu Într-o pădure întunecată – care a fost sursa de inspirație pentru roman și, mai ales, pentru titlu, care în original sună ca un vers?
RW : Chiar este. Titlul vine dintr-un cântec de leagăn tradițional englezesc și sună cam așa : In a dark, dark wood / There was a dark, dark house / In a dark, dark house / There was a dark, dark room și așa mai departe, până la There was a dark, dark cupboard / In a dark, dark cupboard was a…skeleton! Și copiii sar și țipă.
Inspirația a venit de la prietena de care vă povesteam, din discuția despre romanul care s-ar putea petrece într-un far sau la o petrecere de burlăcițe. Un eveniment ca acesta aduce laolaltă oameni din diferite zone ale vieții tale: de la birou, din trecut, din școală, de la universitate, oameni cu care împărtășești aceleași pasiuni. Este interesant, arată că suntem diferiți la momente diferite în viață și purtăm diferite măști când discutăm cu anumiți oameni. Romanul este exact despre asta: o femeie care urmează să se mărite și invită prietene din trecut, inclusiv pe naratoare, o prietenă din timpul școlii, dar și prietene recente și ne dăm seama că fiecare interpretează un rol. Acțiunea se petrece într-o pădure, când am scris romanul n-am vrut ca personajele să primească prea ușor ajutor. Tehnologia mobilă ajunge cam peste tot, în Marea Britanie sunt foarte puține locuri unde nu ai acoperire, iar eu am ales unul dintre ele: Northumberland, pădurea Kielder. Din cauza formei reliefului, nu ai acoperire la rețea. M-am gândit la asta când am început romanul, dar este și o poveste despre a avea secrete, un schelet în dulap… nu știu dacă aveți expresia aceasta în română.

O avem, da.
RW: E despre secrete pe care nu le vrei dezvăluite și cumva In a dark, dark wood și scheletul de la final păreau să încapsuleze tot ce înseamnă povestea.

E fantastic să intri în mintea unui autor și să vezi dincolo de carte.
RW: Am găsit titlul de la început. Uneori nu am un titlu sau am unul care se schimbă, poate nu-i place editorului sau n-ar merge în America. Dar cartea aceasta a avut titlu din prima clipă.

Femeia din cabina 10 pare a fi un omagiu adus autoarei Agatha Christie: luxul vasului de croazieră, atmosfera, chiar și dialogurile… Asta ați intenționat să fie?
RW: Pentru Într-o pădure întunecată m-am gândit mai mult la filmele horror, genul “fata învingătoare de la final”, cu un grup de adolescente în pădure din care doar una scapă. Scenele acelea în care umbli de colo-colo și verifici ușile, știind că asasinul e prin preajmă. Când a apărut cartea, cititorii au început destul de curând să o compare cu Agatha Christie. Agenta mea, prima care a citit cartea, a spus “E o Agatha Christie modernă”. Și înțeleg de ce. Agatha Christie a fost prima autoare de crime pe care am citit-o și cred că mi-a rămas întipărită ideea despre ce înseamnă un roman crime perfect, ideea de a avea un puzzle care se potrivește când ai toate piesele – pentru mine, acesta e finalul perfect pentru un roman crime.
Scriam Femeia din cabina 10 când a apărut una dintre aceste recenzii și atunci mi-am dat seama cât m-a inspirat Agatha Christie. Așa că am vrut să fie în mod evdent un omagiu față de modul în care ea a transformat genul crime și cât îi datorăm multe dintre lucrurile pe care le luăm de-a gata acum și cum a transformat acest gen într-unul foarte popular. Christie avea talentul de a crea atmosfere minunate – un tren de lux, un vas de croazieră, un conac frumos – totul arăta foarte elegant, confortabil, dar îți arăta apoi întunericul de dedesubt, inegalitățile, fisurile și posibilitatea ca răul să fie oriunde. Era foarte bună în a transforma ceea ce părea o oportunitate uimitoare în claustrare. Asta am încercat și eu să fac, să creez o atmosferă minunată care se transformă în coșmar.

Să vorbim despre Jocul minciunii: este de despre puterea prieteniei feminine, acea prietenie întemeiată în anii adolescenței și care ne însoțește toată viața.
RW: Când a apărut Într-o pădure întunecată, una dintre recenzii spunea “e pentru prietenia feminină ceea ce a fost Fata dispărută pentru căsnicie”. Și dacă ați citit Fata dispărută de Gillian Flynn, este portretul toxic al mariajului. Prieteniile din Într-o pădure întunecată sunt foarte toxice. Am început să mă simt cumva vinovată față de prietenele mele, pe unele le știu din școala primară, și am vrut să scriu ceva pozitiv despre prietenie, cum poți să mergi până la capătul pământului pentru o prietenă, chiar și în cele mai vitrege împrejurări. Dar pentru că scriu crime, trebuia să adaug și ceva întunecat. Dar în esență este exact asta, o carte despre puterea prieteniei. Dar este și despre momentul acela din viață în care anumite prietenii încep să sece; când suntem tineri, prietenia e totul și suntem să sacrificăm aproape orice pentru ea. Apoi viața se schimbă, la început ai un partener, apoi ai copii – din acel moment, familia devine cel mai important lucru din viața ta. Devine prioritatea ta. Atunci, vechile legături încă sunt importante, dar devin mai forțate, pentru că trebuie să îți echilibrezi prioritățile cum nu ai mai făcut-o până atunci. În carte încerc să vorbesc despre această schimbare și despre cineva care încearcă să fie bun prieten, dar și bun părinte. Asta face Isa pe parcursul cărții, de aceea e mamă, trebuie să arate mereu că e demnă de asta și constant trebuie să aleagă între a fi așa versus o prietenă rea, soție rea, mamă rea. Cred că vorbeam și despre mine, ajunsă exact în același punct în viața mea.

Să vorbim despre Moartea doamnei Westaway, unde avem un personaj cu o ocupație stranie, își câștigă existența citind în tarot. Cum de-a ajuns tarotul într-un crime?
RW: Scrisesem trei cărți despre trei femei care se aflau în locul nepotrivit, la momentul nepotrivit: Nora în Într-o pădure întunecată, Lo în Femeia din cabina 10 și Isa din Jocul minciunii. Sunt femei obișnuite, care se confruntă cu diverse probleme și în esență sunt ghinioniste. La cea de-a patra carte am vrut să fac ceva diferit, să creez un personaj care atrage acțiunea cărții asupra sa, cineva care e gata să facă ceva necurat și e cam îndoielnică, un fel de anti-eroină. M-am gândit la toți anti-eroii care-mi plac, din Talentatul Mr. Ripley, Istorii secrete, personaje care sunt la limită. Am vrut să scriu o poveste despre o moștenire și despre cineva care cere acea moștenire, care nu-i aparține. Hal primește o scrisoare în care e anunțată că a moștenit o sumă importantă de la bunica ei, dar din scrisoare e clar că nu e pentru ea, că beneficiara sumei e cu totul alta. Fiindcă are o situație financiară delicată, decide să ceară moștenirea oricum. Și m-am trezit în fața problemei: cum creez un personaj capabil să facă asta, pentru că e complicat să intri într-o casă plină de oameni decis să îi convingi că ești nepoata lor demult pierdută? Atunci i-am găsit niște calități de a citi oamenii, de a-i înșela și mă gândeam să fie o clarvăzătoare falsă, pentru că îmi plăcea ideea cuiva care aburește oamenii, poate să-I descifreze după aparență, dar mi s-a părut prea cinic. Atunci cărțile de tarot au devenit calea de mijloc. Hal e cititoare în tarot, dar e cinică, nu crede în magia lor, își bazează consultațiile pe ceea ce ghicește sau percepe despre persoana din fața ei. Nu minte oamenii, dar nici nu le spune adevărul. E într-o promițătoare zonă gri.

Într-o pădure întunecată, Femeia din cabina 10, Jocul minciunii sunt toate în curs de ecranizare cinematografică sau de televiziune. Știți în ce stadiu sunt aceste proiecte?
RW: Nu, nu știu. Le-am predat companiilor de producție de film și Tv și primesc periodic informări. Niciunul nu a ajuns la filmările efective, sunt în diverse faze. Să vedem care ajunge primul la linia de finish.

Ați fost implicată în scrierea scenarilor?
RW: Unele companii m-au întrebat dacă vreau să mă implic, dar nu. Parțial pentru că nu știu nimic despre scrierea unui scenariu și am de respectat termenele pentru romanele mele. Mi se pare destul de dificil să scriu un roman, nu m-aș aventura și la scenarii. Cred că mi-ar fi și greu să adaptez propriile cărți, trebuie să fii neîndurător la o adaptare pentru film sau TV. Trebuie să îți dai seama ce ar merge și ce nu s-ar putea traduce în limbaj vizual. N-am fost sigură că sunt cea mai potrivită persoană să facă asta, nu știu dacă aș fi avut curajul să spun ”Scena asta n-ar merge pe ecran, o scoatem.” Cred că faci asta mai ușor când ești detașat.

…e ca și când ți-ai măcelări opera, trebuie să fie dureros.
RW: Exact așa, e ca și cum te operezi singur. Așa că e mai bine să se ocupe alții.

Să ne întoarcem un pic la procesul scrierii. Care apare mai întâi: intriga, personajele, finalul, prima frază, o răsturnare de situație?
RW: E destul de diferit. Eu de obicei planific următoarea carte dinainte, încep să mă gândesc la ea când încă nu am terminat ce am în lucru. Când editez un manuscris mă gândesc la următoarea carte, cântăresc idei, personaje. Până mă apuc de scris am un tablou destul de cuprinzător, dar nu planific în detaliu, nu notez nimic, dar de obicei știu clar unde încep – personaje și atmosferă – și aproape întotdeauna știu finalul, adică știu cine a făcut-o și de ce. Cred că e important pentru un scriitor de mystery. Știu scriitori care nu lucrează așa, dar eu cred că pentru un cititor de mystery este perfect când ajunge la final și află deznodământul, iar reacția sa este “Sigur, clar. Trebuia să-mi dau seama, aveam informațiile, indiciile, doar că nu le pusesem cap la cap”. Dar pentru a avea toate informațiile și să primești toate indiciile, autorul trebuie să le pună acolo, ceea ce înseamnă că el trebuie să știe care e deznodământul. Ca să-i dai cititorului ocazia să rezolve misterul, tu trebuie să știi soluția de la început. De multe ori, indiciile pentru răsturnarea de situație sau pentru deznodământ sunt chiar în primele capitole, dar nu sunt evidente decât dacă știi ce cauți.
Referitor la ce apare mai întâi: uneori personajul, alteori un loc. În Jocul minciunii scena este o moară de apă înfricoșătoare într-un sat pescăresc. Este un loc real, în nordul Franței, dar l-am mutat în sudul Angliei, pentru că voiam ca acțiunea să se petreacă aici. Moara e reală, satul cu plasele de pescuit e real. Intriga, cel puțin pentru mine, e mai greu de definit, căci nu se bazează pe ceva extern, ci pe ceea ce fac personajele. Prin urmare, intriga înseamnă personaje, iar personajele formează intriga. Fiecare eveniment ajunge la ”cine a făcut ce și ce simt ceilalți”, ceea ce ne duce înapoi la personaje. Este un soi de cerc vicios. 






Înainte de a fi o mare scriitoare, sunteți o mare cititoare, ați crescut cu literature clasică. Există vreo carte crucială, atât de importantă încât să o luați pe insulă pustie?
RW: Mi-e imposibil să aleg o singură carte. Sunt o cititoare prolifică, citesc foarte mult, am studiat literatura engleză la universitate și a trebuit să citesc toți clasicii, de la Chaucer, Shakespeare, așa că mi-e foarte greu să aleg doar o carte dintre toate cele pe care le-am lecturat. Aș spune că sunt două cărți care au avut o influență majoră asupra scriiturii mele : fie Rebecca de Daphne du Maurier sau Verișoara mea Rachel, de aceeași autoare – au cam aceleași calități, atmosfera și povestitoarea înșelătoare, cineva care are propriile interese și planuri și poți vedea intriga cu toate comploturile și prejudecățile. Un alt roman, la nivel de structură este Zece negri mititei de Agatha Christie, e foarte greu să te prinzi cine e asasinul, dacă nu știi nimic despre carte, iar la final ai acea reacție ”Sigur că așa era!”. Nu știu dacă acestea sunt cărțile mele favorite dintre toate, ori dacă vreau să le iau cu mine pe o insulă. Mai nou citesc umor. Știrile sunt atât de sumbre și îngrijorătoare, lumea se confruntă cu atâtea probleme, încât e din ce în ce mai important să ne păstrăm zâmbetul. Și în literatură.





Tocmai am făcut oferte pentru The Turn of the Key și One by One, cele mai recente romane ale dumneavoastră. Vă rog, spuneți-ne câte ceva despre fiecare, ca un teaser la aparițiile în România. 
RW: Pentru The Turn of the Key am găsit inspirație în The Turn of the Screw (O coardă prea întinsă), de Henry James. Începe cu povestitoarea în închisoare, e acolo pentru o crimă pe care spune că nu a comis-o, așa că urmează un process. Îi scrie unui avocat care speră să o reprezinte la proces, încercând să îl convingă că e nevinovată. Se întoarce la începutul poveștii ca să explice cum a ajuns aici. Îi spune că a văzut un anunț online pentru o bonă care să aibă grijă de copii în munții Scoției. Merge la interviu, totul pare prea frumos ca să fie adevărat: salariul e foarte bun, angajatorii au o casă smart, cu camere video și speakere peste tot, familia pare adorabilă , la fel și cele două fetițe. I se oferă  postul, îl acceptă, însă casa e departe de a fi perfectă. E controlată de o aplicație și imediat lucrurile o iau razna, nu poate controla luminile, crede că părinții o spionează, aude zgomote ciudate, nici copiii nu sunt perfecți, sunt foarte neastâmpărați. Părinții dispar foarte repede, lăsând-o singură în casă. Dar nici ea nu e perfectă și are un motiv secret pentru care a venit aici. Afli de la început că unul dintre copiii de care avea grijă a fost ucis. În The Turn of the Screw este vorba despre o bonă care are grijă de niște copii într-o casă despre care crede că e bântuită. Asta e întrebarea în The Turn of the Key: e totul e în mintea ei, cineva i-a întins o cursă, tehnologia a luat-o razna ori se întâmplă ceva supranatural? 
Celălalt roman, One by One, e total diferit, e tot cu tehnologie, dar nimic fantomatic aici. Acțiunea se petrece în Alpii francezi și e primul meu roman cu două voci naratoare. Prima este fata care are grijă de chalet, de la care aflăm că urmează să vină un grup de developeri care au creat o aplicație muzicală pentru care au primit recent o ofertă impresionantă. Vin la chalet ca să decidă dacă acceptă oferta sau rămân independenți. Grupul e împărțit: jumătate dorește vânzarea, jumătate o respinge. A doua naratoare e fosta secretară a firmei, care primise demult un procent mic din acțiunile firmei, iar acum de ea depinde decizia finală, așa că simte presiune din ambele părți. La jumătatea poveștii se întâmplă ceva și unul dintre fondatorii companiei dispare. Are multe în comun cu Zece negri mititei, este un roman despre oameni într-un loc izolat, care dispar pe rând. A fost foarte distractiv de scris. 





Excelent, cred că cititorii români deja le așteaptă. Vă mulțumim mult, Ruth Ware, pentru interviu. 
RW: Vă mulțumesc pentru invitație, a fost plăcerea mea. 





Mulțumim pentru romanele dumneavoastră, sunt grozave, îl așteptăm pe următorul, cel de după One by One. 
RW: Sper să merite așteptarea, vă mulțumesc și vă doresc să aveți un târg extraordinar.