Imaginea pare, la prima vedere, cam neordonată, dar reprezentarea puternic simbolică exprimă o mare forţă de imaginaţie şi o viaţă emoţională intensă.
Ca vieţuitoare, nu vedem oameni, ci doar animale; imaginea se încadrează deci în etapa animalică a dezvoltării infantile, în care copilul trăieşte inconştient sau preconştient în lumea corporalului, a instinctelor, a pulsiunilor şi a emoţiilor.
În centrul imaginii se ridică un deal rotund, ca o primă înălţare din planul vieţii inconştiente. — Dealul aminteşte de o imagine din natură, când pământul se bolteşte, pentru a se deschide şi a elibera embrionul unei plante care tinde să răsară. Acest embrion este comparabil cu Eul aflat în creştere al copilului, care iese în decursul dezvoltării sale din Mama Pământ, din întunericul stării inconştiente, şi creşte în lumea luminii, unde devine văzător.
În imaginea Mariei (are 7 ani și vine la terapie după primul an de școală), dealul stă pentru axa ei personală a lumii, legătura ei dintre cer şi pământ. Acolo şade însă crocodilul, o ameninţare pentru tot ce ar dori să vină la lumină, ceea ce ar însemna că acesta, ca aspect devorator al inconştientului, împiedică creşterea Mariei în sus, dezvoltarea unei conştiinţe care diferenţiază.
La stânga, în jurul dealului crocodilului, duce un şanţ îngust cu apă, care se varsă în colţul din dreapta jos într‑o mică baltă. În acest şanţ pluteşte un vapor mare verde, mânat din spate de un şarpe periculos. În vas se află o buburuză cu o umbreluţă. Este singura figură din imagine care are ceva uman în sine. Ea stă peste celelalte animale. Maria a folosit‑o din nou aproape în fiecare dintre următoarele ei imagini. Maria considera că gândăcelul ar fi chiar ea; de aceea el are o semnificaţie centrală. Să privim vaporul în care călătoreşte gândăcelul. Vapoarele, carele, săniileau funcţia de a duce o persoană sau un lucru dintr‑un loc în altul. În cultele diferitelor religii, imaginea divinităţii era purtată în aceste vehicule. Întotdeauna se exprimă astfel o mişcare, o trecere, un rit de tranziţie.
Un rit de tranziţie par excellence este, desigur, cel de la o clasă de vârstă la alta, în cazul Mariei, din lumea copiilor în lumea mai conştientă a şcolarului. Această trecere este una dintre cele mai grele şi totodată mai importante din dezvoltarea unui om, pentru că duce din existenţa „naturală“, inconştient animală, fixată în corporal, spre o viaţă superioară, care este o viaţă religioasă, spirituală şi culturală deopotrivă, iar abia ea determină sensul vieţii omeneşti.
Putem să privim deci vaporul larg, verde ca pe expresia acestui fel de a fi al Mariei încă total fixat în „natural“. În el, gândăcelul, simbol al Eului preconştient al Mariei, este mânat acum de un şarpe, în călătoria lui înapoi în mica baltă, care cuprinde cu apa sa peştii şi puişorii, precum o mamă copiii ei. El simbolizează situaţia originară a conţinerii în uterul matern. Asta înseamnă pentru Maria un regres într‑o stare anterioară, în unitatea mamă–copil, pe care trebuie să o mai trăiască o dată lăuntric în situaţia terapeutică.
Fiecare imagine în nisip este o reprezentare multistratificată şi exprimă simultan diferite stări psihice şi mişcări de energie. Cele două mişcări principale în această primă imagine sunt mişcarea de creştere spre sus, care este însă blocată de crocodil, şi mişcarea de regresie în situaţia unităţii mamă–copil. În mod evident, Maria ştia inconştient că trebuia mai întâi să dobândească încrederea primară necesară, înainte să‑şi poată începe creşterea spirituală.
Fragment din Terapia prin jocul cu nisip – Sandplay. Drumul creator al dezvoltării personalităţii, de Ruth Ammann
Leave a Reply