Scenariul este conceptul central al Analizei Tranzacţionale, dezvoltat de către Eric Berne. Este acel ansamblu al credinţelor pe care le avem despre noi înşine, despre ceilalţi şi despre viaţă.
Exemplu: Scenariul ”Până când”
Persoanele care au un scenariu „Până când“ consideră că: „Nu pot să mă bucur de asta până ce…“, „Nu pot să mă distrez înainte să…“, şi riscă, astfel, să împingă pentru mai încolo satisfacţia. „Când voi avea timp, mă voi duce să văd expoziţia Matisse“, „Nu pot să‑mi iau concediu până ce nu mi‑am terminat treaba“, „Voi merge până la capătul acestui conflict, indiferent de preţul pe care îl voi avea de plătit“…
În viaţa profesională li se întâmplă să‑şi spună lucruri de genul:
- „Ştiu că este târziu. Ştiu că mă aşteaptă copiii, că sunt obosit şi că nu mai sunt foarte eficient. Însă nu pot pleca acasă până ce nu termin acest dosar…“
- Sau: „Ştiu că ar trebui să‑mi iau o pauză ca să‑mi recapăt energia şi să fiu din nou operaţional. Însă nu reuşesc să mă dezlipesc de birou“.
NU UITAȚI! Pe 30 martie lansăm la Cărturești-Verona volumul Cum să le spun…
Persoanele cu scenariul ”Până când” au învăţat că trebuie să munceşti înainte şi abia pe urmă să te distrezi, iar asta dacă mai rămâne timp. Prin urmare, dacă nu au grijă, îşi vor lăsa timpul liber să fie consumat de serviciu şi nu vor mai fi disponibili pentru partenerii şi copiii lor.
Caz:
În fiecare după‑amiază de duminică, mă oblig să fac o plimbare cu soţia mea — mărturiseşte o persoană cu bază de Gânditor. Trăiesc această plimbare ca pe o constrângere, deoarece consider că aş putea face lucruri mult mai utile în tot acest timp. De altfel, şi soţia mea este sistematic frustrată la sfârşitul plimbării, deoarece consideră că nu vorbesc suficient cu ea şi că sunt tensionat şi preocupat.
Câteva caracteristici ale scenariului „Până când“
Nu se poate dezlipi de ceea ce face, nu pune limite temporale muncii sale. Merge până la capăt, oricare ar fi preţul. Este agasat dacă îl întrerupi sau îl deranjezi. Nu e disponibil. Nu îşi dă seama de o greşeală decât după ce a făcut‑o. Dă dovadă de o puternică voinţă de a termina ceea ce a început.
Fragment din Cum să le spun… Metoda Process Communication (Gerard Collignon)
Leave a Reply