La începutul anilor 1920, agenda analitică a lui Jung era, de obicei, plină pe multe luni în avans, astfel încât cei care căutau să facă o terapie cu el erau nevoiţi adesea să aştepte chiar şi un an pentru o programare.
El se baza pe Emma, Toni şi chiar pe sora lui, Trudi, să-l protejeze de solicitanţii pretenţioşi care umpleau o zi terapeutică ce începea de regulă pe la ora 7:30 dimineaţa şi se încheia între 6 şi 7 seara. Pe la mijlocul anilor ’20, programul său era asemănător, oarecum, calendarului universitar: din iulie până în octombrie era în vacanţă; de la jumătatea lui octombrie până de Crăciun se ocupa de pacienţi şi ţinea seminarii, dacă nu călătorea; îşi lua încă o vacanţă de la jumătatea lui ianuarie până la jumătatea lui martie, când îşi relua programul profesional; apoi, în mod obişnuit îşi lua o vacanţă de trei săptămâni care coincidea cu sărbătorile de Paşti; şi îşi relua activitatea profesională din aprilie până la sfârşitul lui iunie. Ceilalţi analişti locali ştiau că “aceste vacanţe foarte lungi erau posibile numai pentru că avea o soţie foarte bogată. Altfel nu ar fi putut să facă asta.” (Cornelia Brunner, interviu păstrat în arhiva orală Carl Gustav Jung de de la Biblioteca Francis A. Countway, Universitatea Harvard.)
Ori de câte ori se simţea prea presat, se retrăgea, fără să se gândească prea mult, pe perioade variind între câteva zile şi câteva luni, pretinzând că avea nevoie să se concentreze asupra numeroaselor lucrări inspirate de suprasaturarea lui cu idei. La început, se închidea în micul birou de lângă bibliotecă, dar se gândea din ce în ce mai mult la o ascunzătoare, un loc secret unde nu putea să meargă nimeni în afară de el. Până la urmă, acest gând a avut ca rezultat construirea îndrăgitului său turn de la Bollingen, dar asta s-a întâmplat abia câţiva ani mai târziu.
Îşi schimba adesea programul, cu o lipsă crasă de consideraţie pentru dificultăţile financiare suferite de acei pacienţi care călătoreau de la mare distanţă sau din ţări străine pentru îndelung aşteptatele şedinţe, doar ca să li se spună că era plecat pentru o perioadă nedeterminată şi că trebuiau pur şi simplu să aştepte întoarcerea lui, dacă doreau să-l vadă neapărat.
Fragment din Jung. O biografie, de Deirdre Bair
Leave a Reply