Chiar dacă din când în când se plângea de stomac sau de intestine, la începutul anilor 1920, Freud continua să se mențină viguros în tot timpul anului. Ca și în trecut, tânjea după lungile vacanțe de vară și îi plăcea ca aceste luni să fie sfinte.
Le rezerva pentru a face excursii montane, cure în diverse stațiuni, călătorii în Italia, și explorări în teoria psihanalitică. Rareori își întrerupea aceste vacanțe, deși acum era invadat de oferte profitabile.
În 1922, în timpul vacanței din Berchtesgaden, el a „respins oferta soției unui rege al cuprului“, după cum îi spunea lui Rank, „care, cu siguranță, mi-ar fi acoperit costurile șederii mele“, ca și pe ale altei americance, „care mi-ar fi oferit cu siguranță 50 de dolari pe zi, de vreme ce lui Brill îi plătea la New York 20 de dolari pentru o jumătate de oră“.
Freud vorbea serios: „Nu-mi voi vinde timpul de aici“. Avea urgentă nevoie de odihnă și recuperare, după cum le spunea în repetate rânduri prietenilor săi și, în general, „în interesul odihnei și al puterii de lucru“, își menținea ferm hotărârea.
Dar uneori își încălca hotărârea, în special când era rugat să analizeze un „student“ — un viitor analist — și nu un „pacient“. Astfel, în 1928, s-a oferit să-l analizeze pe Philip Lehrman, un medic american, în timpul verii „pe muntele Semmering (aflat la două ore și jumătate distanță de Viena), ceea ce pentru mine este excepțional“. (Scrisoarea lui Freud către Lehrman, 7 mai, 1928).
Fragment din Freud. O viață pentru timpul nostru, de Peter Gay
Leave a Reply