Informaţiile despre vânătorii primitivi demonstrează că trăsături atribuite adesea naturii umane, precum distructivitatea, cruzimea, insociabilitatea — pe scurt, cele ale „omului natural“ al lui Hobbes —, lipsesc cu desăvârşire la cei mai puţin „civilizaţi“ oameni!

Anatomia distructivitatii

Înainte de a discuta despre vânătorii primitivi încă existenţi, trebuie făcute câteva remarci despre vânătorul din Paleolitic. M.D. Sahlins scrie:

În adaptarea selectivă la pericolele epocii de piatră, societatea umană a depăşit sau şi‑a subordonat astfel de tendinţe primitive, precum egoismul, sexualitatea nediscriminativă, dominarea şi competitivitatea brută. A înlocuit conflictul cu prietenia şi cooperarea, a aşezat solidaritatea deasupra sexului, moralitatea în faţa puterii. Încă de la începuturile sale a înfăptuit cea mai serioasă reformă din istorie, depăşirea condiţiei umane primitive, şi a asigurat astfel viitorul evolutiv al speciei (M.D. Sahlins, 1960).

Anumite informaţii directe despre viaţa vânătorului primitiv pot fi găsite în cultul animalelor care arată faptul că îi lipsea acea presupusă distructivitate înnăscută. Aşa cum a subliniat Mumford, picturile rupestre asociate cu viaţa vânătorilor preistorici nu înfăţişează nicio luptă între oameni. (…)

Relaţiile sociale între membrii societăţii de vănâtori‑culegători sunt caracterizate de absenţa a ceea ce se cheamă, în rândul animalelor, „dominare“. Service afirmă:

Triburile de vânători‑culegători se deosebesc de primate în această chestiune a «dominării» mult mai radical decât orice altă formă de societate umană. Nu există deloc o ordine bazată pe dominarea fizică şi nici vreo ierarhie în funcţie de alte surse de putere cum ar fi averea, clasele ereditare, funcţia militară sau politică.

Singura supremaţie de vreun constantă fel este cea a unei persoane mai în vârstă sau mai înţelepte care ar putea conduce o ceremonie. Chiar şi atunci când prestigiul unor indivizi este mai mare decât al altora, manifestarea statutului superior şi a prerogativelor sale este contrară celei de dominare în stilul primatelor. În societatea primitivă, persoanelor de rang superior li se cere generozitate şi modestie, iar răsplata pe care o primesc este pur şi simplu iubirea şi atenţia celorlalţi. Un bărbat, de exemplu, ar putea fi cel mai puternic, mai rapid, mai curajos şi mai inteligent decât oricare alt membru al tribului. Va avea un statut mai înalt decât al celorlalţi? Nu neapărat. Prestigiul îi va fi acordat numai dacă aceste calităţi sunt folosite în interesul grupului — să zicem, la vânătoare — şi dacă, astfel, va avea mai mult vânat de oferit celorlalţi şi dacă face asta simplu, cu modestie” (E.R. Service, 1966).