De ce ar trebui ca omul să fie unica vieţuitoare care nu cunoaşte instincte specifice sau al cărei psihic nu vădeşte urme ale evoluţiei lor?
Desigur că, dacă echivalăm psihicul cu conştiinţa, este evidentă eroarea de a‑l considera tabula rasa şi a presupune că la naştere ar fi complet gol şi ulterior ar conţine doar ceea ce a învăţat prin experienţă individuală. Dar psihicul este mai mult decât conştiinţa. Animalele au doar puţină conştiinţă, în schimb multe impulsuri şi reacţii care indică existenţa unui psihic, iar primitivii fac unele lucruri a căror însemnătate le este necunoscută.
Am putea întreba zadarnic mulţi oameni civilizaţi despre semnificaţia pomului de Crăciun sau a ouălor de Paşte vopsite, deoarece ei habar n‑au de sensul acestor obiceiuri. Ei fac realmente ceva fără a şti de ce. Înclin să cred că, în general, lucrurile au fost mai întâi făcute şi că abia mult mai târziu cineva şi‑a pus întrebări şi astfel, în cele din urmă, a descoperit de ce se făceau.
Psihologul clinician este permanent confruntat cu pacienţi altminteri inteligenţi, care se comportă ciudat şi habar n‑au ce spun sau fac. Noi avem vise a căror semnificaţie n‑o înţelegem deloc, chiar dacă suntem ferm convinşi că au un anumit sens. Avem sentimentul că un vis ar fi important sau chiar înspăimântător, dar de ce?
Fragment din C.G. Jung, Opere Complete vol. 18/1. Viaţa simbolică
Observarea cu regularitate a unor asemenea fapte a întărit ipoteza unui psihic inconştient, ale cărui conţinuturi sunt aproximativ similare cu cele ale conştiinţei. Ştim, de pildă, că conştiinţa depinde în mare măsură de cooperarea inconştientului. Când ţinem o prelegere, următoarea frază este deja pregătită în timpul vorbirii, dar această pregătire este în cea mai mare parte inconştientă. Dacă inconştientul nu cooperează şi reţine acolo fraza următoare, rămânem împotmoliţi. Vrem să spunem un nume sau să folosim o noţiune familiară, dar, pur şi simplu, nu apare. Inconştientul nu o livrează. Am vrea să prezentăm o veche cunoştinţă, dar numele ei a dispărut subit, ca şi când nu l‑am fi ştiut niciodată. Depindem astfel de bunăvoinţa inconştientului. Oricând are chef, poate să facă mat memoria noastră, altminteri bună, sau să ne pună în gură ceva ce nu intenţionasem deloc să spunem. Poate produce dispoziţii şi afecte imprevizibile şi nejustificate şi poate provoca astfel toate complicaţiile posibile. (…)
Din experienţele de felul acesta se poate conchide că formele arhetipale nu sunt numai modele statice, ci şi factori dinamici, dacă se manifestă — la fel ca instinctele — prin intermediul impulsurilor spontane.
Leave a Reply