Ce fel de părinte ești?

Încercaţi să ghiciţi epoca următoarelor trei citate:

(1) „Părinţii din ziua de azi nu-şi ghidează cum se cuvine copiii între trei şi treisprezece ani, când nevoia copilului de ghidaj este maximă“,

(2) „Indulgenţa exagerată nu doar că a eşuat ca alternativă de creştere a copiilor, ci a rezultat într un dezastru pentru cei care au aplicat-o“ şi

(3) „Copiii crescuţi într un mediu permisiv erau frecvent lăsaţi să facă practic orice voiau“.
Mari mituri
Toate sună ca nişte stereotipuri din zilele noastre şi, într-adevăr, primul citat este din Rosemond, scris în anul 2012. Însă celelalte citate sunt ceva mai vechi. Al doilea este din Dobson din 1995, iar al treilea citat este din Ilg şi Ames din anul 1955.

Toate aceste citate ilustrează faptul că oamenilor le place dintotdeauna să se plângă despre problemele ultramoderne ale creşterii permisive a copiilor. Cu toate acestea, au existat dintotdeauna părinţi mai permisivi sau mai puţin permisivi şi probabil că vor exista întotdeauna. La fel, vor exista întotdeauna şi oameni care să se plângă de aceşti părinţi.

 

Fragment din Mari mituri despre dezvoltarea copiilor de Stephen Hupp și Jeremy Jewell