Odată cu începerea şcolii, în viaţa copilului se deschide un cu totul alt capitol, foarte nou şi totodată decisiv. Spaţiul în care se desfăşoară viaţa copilului nu mai este reglementat de regulile şi legile părinţilor, contactele nu se mai reduc la câţiva oameni de încredere, iar învăţarea şi exersarea prin joc vor fi înlocuite prin standarde de performanţă în mod clar specificate.
Pe de o parte, aceste schimbări corespund posibilităţilor şi capacităţilor copiilor şi generează impulsuri care permit o bună dezvoltare mentală şi spirituală. Pe de altă parte, intrarea pe acest tărâm nou aduce întotdeauna cu sine şi nesiguranţă, putând declanşa anumite frici, care nu s‑au manifestat până la acest moment sau care nu au fost până acum decât unele secundare. Anumiţi copii ajung să se simtă anxioşi ca urmare a comparărilor cu alţi copii, a atitudinii pe care părinţii o adoptă atunci când îşi formulează aşteptările şi a unei dorinţe puternice de a se ridica la nivelul acestor aşteptări şi dorinţe. De asemenea, diversele situaţii şcolare — cerinţe de performanţă, adaptarea la reguli, aspecte sociale — pot să‑i creeze copilului o stare crescută de tensiune. Pe de o parte, aceasta poate fi trăită ca fiind o experienţă plăcută şi interesantă, pe de altă parte, ar putea determina frici legate de obţinerea unor performanţe slabe, adică o teamă de eşec. Odată cu începerea anilor de şcoală, la experienţele copilăriei timpurii se vor adăuga noi şi noi evenimente. Majoritatea copiilor vor reuşi să se adapteze cu bine şi vor putea să îşi depăşească fricile şi nesiguranţele cu o mai mică sau mai mare uşurinţă. Pentru alţii însă, aceasta este o perioadă extrem de grea, în care au nevoie de multă susţinere şi atenţie, astfel încât impresiile negative să nu ajungă să predomine. Teama faţă de performanţele slabe este specifică anilor de şcoală primară, constituind, de asemenea, o teamă specifică respectivei etape de dezvoltare. Se dovedeşte şi în această privinţă faptul că sarcina acestei etape de dezvoltare constă în confruntarea cu această frică şi în identificarea unor modalităţi de abordare pozitivă a proceselor sociale de comparaţie, precum şi a cerinţelor de performanţă. A face faţă fricii înseamnă deopotrivă a reuşi un pas important în procesul de dezvoltare. Adesea, aici se vor pune bazele care vor asigura accesul la executarea unor sarcini orientate către performanţă, precum şi la încrederea în sine şi în viitor. Relativ devreme se va vedea dacă copiii vor reuşi să utilizeze fricile într‑un mod pozitiv şi să le considere un imbold pentru învăţarea adecvată şi pentru atingerea unor performanţe. Dacă copilul reuşeşte să folosească puterea fricii ca motor al propriei dezvoltări, atunci încrederea sa în sine poate spori, iar acestuia îi va fi mai simplu să se raporteze într‑un mod realist la sine însuşi. Astfel, va putea opera într‑un mod mai eficient cu propriile sale resurse şi se va putea proteja atât faţă de aşteptările exagerate, cât şi faţă de cele care îi subevaluează potenţialul.
Fragment din E un monstru sub pat.
Leave a Reply