În Uniunea Europeană, bolile pulmonare sunt considerate ca fiind responsabile pentru o optime (12,5%) din totalul cazurilor de deces și pentru cel puțin șase milioane de spitalizări. Medicina modernă recunoaște că există și factori de risc ce-și au originea în copilăria timpurie, cum ar fi nealăptarea, administrarea de paracetamol în timpul sarcinii și complicațiile apărute la naștere. Însă ea nu încearcă să afle de ce se întâmplă acest lucru și ce produc aceste traume în psihicul și în corpul nou-născutului sau al copilului mic. Despre legătura dintre traumele timpurii și problemele respiratorii, aflați din capitolul ”Respirația mea, plămânii mei, trauma mea” din vol. col. Corpul meu, trauma mea, eul meu, coord. de Franz Ruppert și Harald Banzhaf. Capitolul, din care oferim mai jos un extras, este pus la dispoziție GRATUIT, în întregime, de Editura Trei.
#psihologiacareteajutaacum

CITESTE AICI GRATUIT CAPITOLUL ”RESPIRAȚIA MEA, PLĂMÂNII MEI, TRAUMA MEA” din vol. colectiv “Corpul meu, trauma mea, eul meu”. Patrizia Manukian, autoarea acestui capitol, este medic naturist și psiholog-consilier la Zürich.

Faptul de a respira

Răsuflăm din greu, de spaimă ni se oprește respirația, considerăm că ceva este atât de emoționant încât ni se taie respirația, gâfâim de furie, ne „ventilăm“ furia sau ne sufocăm din cauza grijilor noastre. Cu toții cunoaștem aceste expresii, pe care le folosim în limbajul nostru cotidian în asociere cu sentimentele de frică, bucurie, nesiguranță, durere, pierdere, dezamăgire și tristețe. Când suntem agitați, ni se scurtează respirația. Respirația noastră se află într‑o strânsă legătură cu vorbirea noastră, deoarece vocea se formează ca urmare a aerului respirat. Vorbirea este o expirație sonoră, iar manifestările vocale, precum gemutul, sughițul, gâfâitul sau oftatul, constituie variante expresive ale respirației.

Multe limbi străvechi folosesc același cuvânt atât pentru respirație, cât și pentru psihic, suflet sau spirit. De exemplu, în limba latină, cuvântul spirare înseamnă „a respira“, iar spiritus înseamnă „spirit“. Spunem că avem „inspirație“ atunci când ne vine o idee spontană. În limba greacă, cuvântul psyche înseamnă „suflare“, dar și „suflet“. În învățătura indiană, atman reprezintă fundamentul forței vitale propriu‑zise (prana).Respirația este un proces ritmic, care cuprinde două etape: inspirația și expirația. Această alternanță permanentă conferă ritm vieții. Respirația rapidă accelerează bătăile inimii și stimulează transportul de oxigen către organe, în timp ce respirația lentă încetinește bătăile inimii. Respirația are loc în mod involuntar. Dacă ne ținem respirația în mod deliberat pentru mai mult timp, ne cuprinde curând frica de moarte. Respirația înseamnă viață; când respirația încetează, se termină și viața.

Dezvoltarea plămânilor

În etapa embrionară există trei foițe embrionare din care se dezvoltă individul uman. Din stratul interior (endodermul) se dezvoltă tractul gastrointestinal împreună cu organele digestive, glanda timus, glanda tiroidă și glandele paratiroide, uretra și tractul respirator. Din foița mijlocie (mezodermul) se dezvoltă sistemul muscular, care este responsabil de mișcările voluntare ale organismului. Din foița externă (ectodermul) se dezvoltă sistemul nervos central și pielea. Aceasta permite organismului să se delimiteze de mediul său și să intre în contact cu lumea exterioară.
Plămânii copilului încep să se dezvolte în pântecele mamei abia în cea de‑a 30‑a zi de viață, din peretele ventral al intestinului anterior. Acesta este responsabil de formarea epiteliului (țesutul epitelial și țesutul glandular), care căptușește suprafața internă a organelor cavitare și care conduce aerul. Plămânul care se formează se împarte în două ramuri, ramura dreaptă și ramura stângă, ceea ce mai târziu duce la formarea celor doi lobi pulmonari. Din săptămâna a 5‑a până în săptămâna a 17‑a se formează întregul plămân, până la ramificațiile bronhiilor și până la acinii pulmonari. Începând cu cea de‑a 13‑a săptămână de sarcină celulele epiteliale ciliate sunt vizibile, iar plă‑ mânii încep să‑și dezvolte funcția lor prenatală importantă, aceea de a produce zilnic până la 15 mililitri de lichid amniotic. Până în cea de‑a 26‑a săptămână de sarcină, plămânii se matu‑ rizează într‑atât încât parenchimul pulmonar49 este capabil să funcționeze după nașterea copilului.

În timpul celor nouă luni de sarcină bebelușul este hrănit prin intermediul placentei și al cordonului ombilical cu toate substanțele nutritive importante, deci și cu oxigen. Plămânii încep să se miște încă din uter: bebelușul inspiră și expiră lichidul amniotic, făcându‑l să circule. Chiar și după naștere alimentarea cu oxigen continuă să aibă loc, pentru scurt timp, prin intermediul cordonului ombilical. Dacă nou‑născutului și mamei sale li se acordă suficient timp pentru a crea o nouă conexiune externă, trecerea de la respirația placentară la respirația pulmonară se poate face într‑un mod foarte natural și blând (Strauss, 2014). Nou-născutul se liniștește treptat după stresul nașterii, iar plămânii încep să se miște ușor în sus și în jos, alveolele pulmonare se umplu treptat, pentru prima oară, cu oxigen, până când ajung să funcționeze pe deplin. Când această capacitate completă de funcționare este atinsă, alimentarea prin intermediul cordonului ombilical încetează, acesta nu mai pulsează și intră în colaps. Acum placenta poate fi expulzată, iar cordonul ombilical poate fi tăiat. Din acest moment, nou‑născutul respiră singur. Plămânii dobândesc funcția lor de menținere a vieții. Moașa și asistenta medicală elvețiană Brigitte Renate Meisner (2011) descrie complicațiile care apar după nașterea prin cezariană, care afectează și plămânii. În timpul unei nașteri naturale, copilul este presat în canalul de naștere. În felul acesta, lichidul amniotic este stors din plămâni. În schimb, în cazul operației de cezariană, din cauza „excesului de lichid din plămâni“, există un risc crescut de a dezvolta probleme respiratorii. Și șocul emoțional provocat de deschiderea bruscă a sacului amnio‑ tic, scoaterea cu forța din uter și tăierea imediată a cordonului ombilical pot duce, din cauza scăderii bruște a presiunii, la oprirea respirației nou‑născutului și la apariția unei senzații de sufocare sau de înecare, deoarece plămânii pot fi încă plini cu lichid amniotic…

DESCARCĂ GRATUIT DE AICI UN CAPITOL GRATUIT DIN “Corpul meu, trauma mea, eul meu”, vol. coordonat de Franz Ruppert și Harald Banzhaf

***
Prin campania #CarteaCareTeAjută, cititorii pot beneficia în perioada 17 – 21 aprilie, de 5 zile de promoție cu 50% reducere, pe site-urile edituratrei.ro, pandoram.roși lifestylepublishing.ro, pentru toate titlurile Grupului Editorial TREI.