Istoria a demonstrat că poate pune cu cinism oamenii în situații imposibile. Cartea lui Edith Eva Eger este un talisman. Nu doar pentru că relatează o poveste la limită, povestea unei supraviețuitoare a Holocaustului, trimisă în lagăr la 16 ani, martoră la moartea propriilor părinți, o copilă – practic – care a văzut cu ochii ei înălțându-se spre cer fumul din camera în care îi era gazată mama, care după mai bine de un an de chin, muncă epuizantă și foame, s-a trezit eliberată mai mult moartă decât vie, piele și os, cu spinarea frântă, cu vocea pierită…

Cartea asta este un miracol pentru că, citită, te eliberează de propria ta captivitate, captivitatea de zi cu zi, în care uiți un lucru simplu: chiar dacă nu putem alege mereu ce ni se întâmplă, putem alege cum să ne raportăm la ce ni se întâmplă. A-ți asuma responsabilitatea pentru tine însuți, pentru cine ești și pentru cine alegi să devii este un gest pe care nu-l poate face nimeni în locul tău.

Alegerea debordează de lecții de viață: nu te înduri să dai pagina, pentru că ai vrea să subliniezi cu creionul aproape fiecare rând, să-l păstrezi cu tine, să-l iei de pe hârtie și să-l inscripționezi în minte. Ca să nu-l mai uiți. Ca să nu te mai împotmolești în oareșce întâmplări mai mult sau mai puțin banale și să te închizi acolo în litanie și neputință, ignorând faptul că „ceea ce se întâmplă în interior contează de fapt cel mai mult”.

De ce viața pe care nu o trăim devine singura pe care ne-o dorim?

Ce vrei tu, de fapt, de la viața ta? De ce este atât de greu să fii asertiv și să alegi pentru tine însuți?

De ce este mai ușor să alegi pentru alții sau să îi lași pe alții să aleagă pentru tine?

Și dacă odată, cândva, ai ales greșit, cum ai putea să te eliberezi și să te ierți pentru asta? Cum poți scăpa de închisoarea propriei minți? Cum poți face ca sufletul tău să nu fie un „recipient al fricii”, ci un „instrument al bucuriei”?

Luptându-se cu fantomele trecutului ani la rând, Edith găsește calea să se elibereze de suferință, dar și de culpabilitate. Un alt motiv pentru care am sorbit cartea asta pe nerăsuflate este pentru că voiam să înțeleg cum și de ce se poate simți vinovată o victimă. Chestia asta m-a atras ca un magnet, am alunecat pe firul relatării până când autoarea a pus degetul pe rană. Dacă prima parte a cărții este dominată de lagărul nazist, a doua parte este luminată de ascensiunea din carcera amintirii.

Discipolă a lui Viktor Frankl (Omul în căutarea sensului vieții), Eva Edith Eger devine psihoterapeut, iar o parte importantă a memoir-ului ei îmbină exercițiul spiritual de auto-eliberare de trecut cu relatările unor cazuri exemplare: căpitanul blocat în propria furie, adolescenta anorexică dintr-o familie dominată de obsesia controlului, femeia care exprima printr-un coșmar recurent frustrarea de a-și fi sacrificat pasiunile în favoarea familiei, etc.

Nu putem alege să spulberăm întunericul, dar putem alege să întețim lumina.

Singurul loc în care ne putem exersa libertatea de a alege este prezentul.

Toată bucuria din viața ta va veni din interior.

Pentru mine, descoperirea faptului că NUMAI EU POT FACE CE POT FACE EU, ÎN FELUL ÎN CARE O POT FACE a însemnat să îndepărtez tendința compulsivă de a reuși în toate, să nu mai fiu perfecționista ambițioasă ce vânează permanent noi și noi diplome, în speranța de a-și afirma valoarea. Și a însemnat să învăț să-mi repoziționez trauma, să văd în trecutul meu dureros dovada forței și a talentelor mele, precum și oportunitățile de dezvoltare, mai degrabă decât confirmarea slăbiciunilor sau a daunelor suferite. Dr. Edith Eva Eger, Alegerea