Cred că este cartea care m-a incitat cum rar mi s-a întâmplat, cel puțin în ultima vreme.

E cu atât mai incitantă cu cât nimeni nu știe literalmente cine se ascunde în spatele unui nume foarte cunoscut, care a dat cărți care ar fi nu numai citite peste tot în lume, dar și ecranizate cu succes. (E paradoxal. Știm, dar nu știm ce e dincolo de „cele treisprezece litere” ale numelui ales, hm.) Derutant și deopotrivă incitant este pentru că această carte aduce senzația că te uiți prin gaura cheii sau că îți e permis (cum așa?) să vezi înăuntru într-o casă fără perdele la ferestre.

Ce (ești lăsat până la urmă să) vezi e uluitor, te lasă fără răsuflare. De la motivele pentru care se ascunde publicului, la teme și analize detaliate ale relației cu mama – de idolatrie refuzată și refulată –, ale sexualității feminine, de la pasaje aiuritor de amănunțite care au fost lăsate pe dinafara unei cărți sau a alteia, de la răspunsuri la scrisori ale jurnaliștilor interesați de identitatea-i camuflată sau ale unor regizori interesați de cărțile ei – de o politețe desăvârșită, dar care, în esență, se anunță tăioase, critice, lipsite de ipocrizie, dar și de flexibilitate sau compromisuri – la motivele pentru care scrie la cele pentru care operează tăind în carne vie propriul text, cu sânge rece și ochi lucid, de la stările de graniță la cele confuze, conflictuale, Frantumaglia este o carte atipică, eterogenă și excentrică. Nu e o carte de memorii (nu vrea să scrie așa ceva), nu e un epistolar (nu răspunde la scrisori decât rar și prin intermediul editurii), nu e nici diaristică, nici literară, nici confesivă, nici reportaj, dar nu e publicitate și nici marketing, deși poate fi exploatată ca fiind toate cele de mai sus. Probabil că și-a dat acceptul ca această carte să fie publicată doar pentru că e doar o modalitate de a clarifica (atunci când nu mai are încotro, cum autoarea vrea totuși să se înțeleagă) motivele pentru care nu mai are (prea multe sau) nimic de adăugat de îndată ce și-a lăsat cărțile să circule în lume. Sau de a se găsi/clarifica pe sine, o dată în plus.

O carte-cifru, un o cheie cu care să deschizi uși secrete către cotloane sau unghere tainice. Titlul nu numai că intrigă – frantumaglia e un cuvînt care ar denumi, în dialectul napolitan, trecerea rapidă prin stări și umori diverse, o stare de agitație sau de puternic conflict interior, energofagă și destabilizatoare -, dar și promite, ca atât mai bine cu cât autoarea e conștientă de amalgamul de conținut, dar și de potențială dezvelire sau dezvăluire. În aceasta (în multe – și subtile – altele, dar în aceasta cu precădere) stă principala atracție a cărții de față: învăluirea dezvăluitoare.

Supratema cărții ar putea fi feminitatea – de orice fel și sub orice detaliu –, de la corporalitate, infantil sau matur descoperită, la potențarea sau camuflarea ei, cu haine sau cu mirosuri -, fie că apar în prim-plan amintiri dintre cele mai vechi, fie analize ale unor scene din cărțile scrise sau din ecranizări, fie identificări cu personaje din cărți celebre sau mituri sau cu orașe sau locuri.

Cartea e seducătoare, iar pentru mine a funcționat ca un miraj, o prezență ademenitoare ascunsă privirii, dar cu atât mai pregnantă prin tot ceea ce (alege să) dezvăluie, în detalii, mirosuri, obiecte mici, cărți, obsesii sau frici. Iar fluiditatea textului, cu atenția la nuanțe și acorduri fine – minunat redată de traducerea, reușită cu migală de bijutier, mi-am imaginat, a Ceraselei Barbone – sporește pofta lecturii.

În cele din urmă, Frantumaglia este scriitura cuiva care a ales să se fie continuu, fără rateuri, onest și egal cu sine și să nu se dezică nici măcar o secundă de ce a afirmat inițial, dar și să demonteze prejudecăți, ipocrizii și mistificări contemporane.

Ohara Donovetsky (n. în 1969) este absolventă a Liceului Pedagogic din București (1988) și a Facultății de Litere a Universității București (1994), secția Română – Germană. Are un masterat în Literatură Comparată și Teoria Literaturii (1995) și un doctorat în filologie la Universitatea București. A publicat Gramatica limbii române ca o poveste (Editura Corint, 2013) și Bacalaureat la limba română (Editura Corint, 2014). A participat la elaborarea și prezentarea lecțiilor de limbă română din cadrul programului TVR2 „Cu 2 treci Bac-ul” (2013).

 În 2018 a publicat la Polirom Casting pentru ursitoare, iar în 2019, romanul de bio-ficțiune, Întâlnirile unei profesoare rătăcite, și a coordonat volumul III din Prof de română, la editura Casa de pariuri literare. Îi plac deșertul și ploaia, insulele mici și souk-urile, călătoriile în spații îndepărtate și neturistice, dar și aglomerările urbane. Crede că întâlnirile dintre oameni nu sunt întâmplătoare, în ciuda faptului că motivațiile nu se luminează imediat, dar și că acceptarea cu seninătate a diferențelor e cheia unei conviețuiri rezonabile.  

În curând, Editura TREI va publica cel mai recent roman scris de Ohara Donovetsky – Puzzle cu pețitoare.