În cultura noastră urbană, patriarhală și capitalistă, ceea ce înțelegem de obicei prin „legea junglei“ este sinonim cu competiția și cu o luptă încrâncenată pentru supraviețuire. Îi vom spune aici „prima lege a junglei“, și asta nu pentru că ar fi mai importantă, ci pentru că este prima pe care am învățat‑o, respectiv singura care are rezonanță în general în mintea și în sufletele noastre: cea a prădării și a competiției.

Fragment din volumul nou apărut în colecția Psihologie Practica: Ai grijă de viață, de tine, de ceilalți și de natură

CEALALTĂ LEGE A NATURII
Aceste principii ale prădării și competiției au ajuns să fie adevărate mantre în societatea noastră, încât ne‑am propus, împreună, să le analizăm și să le deconstruim. În acest scop, le‑am confruntat cu realitatea naturii din care pretind că se inspiră și de unde își reclamă legitimitatea. Și am descoperit că, din punct de vedere științific, se observă multe alte mecanisme diferite de cele ale competiției și prădării.
• Primul exemplu este cel al unui mic calamar care, asemeni multor altor vietăți marine, este capabil să producă lumină (este vorba despre ceea ce se numește „bioluminiscență“). Ceea ce se știe însă mai puțin este că, în majoritatea cazurilor, aceste animale nu generează lumină ele însele, ci deleagă acest rol unor bacterii. Bacteriile sunt acele microorganisme la care eu, unul, țin tare mult, de când știu că sunt omniprezente și atât de importante pentru sănătatea comunităților vii: toate speciile multicelulare — ciuperci, plante și animale — colaborează cu bacteriile. Întrajutorarea este extrem de răspândită încă de la acest nivel.
• Un al doilea exemplu, mai cunoscut, este cel al polenizării. Știm cu toții de aceste schimburi care au loc între insecte, lilieci, păsări etc., pe de o parte, și flori, pe de altă parte. Florile au nevoie de intervenția acestor animale pentru a‑și asigura polenizarea și produc în schimb nectar ca să le hrănească drept răspuns pentru acest serviciu indispensabil reproducerii lor. Ceea ce se știe mai puțin, probabil, este faptul că, odată cu apariția polenizării în lanțul evoluției, a avut loc o adevărată explozie a numărului de specii de flori și de insecte.
• Al treilea exemplu, la fel de important ca și polenizarea, este cel al relației simbiotice dintre plante și ciuperci. Ele se asociază la nivelul rădăcinilor, și fac asta încă din epoca în care plantele au ieșit din apă. Dacă ne uităm atent la un pin micuț, care de‑abia a germinat de câteva săptămâni, observăm că rădăcinile sale sunt galbene și însoțite de o rețea albă de ciuperci micorize care adună pentru pomișor apă și săruri minerale și primesc în schimb zaharuri pe care doar pinul le poate produce.

Această simbioză este foarte răspândită la aproape 90% dintre speciile de plante. Când ne felicităm în fiecare zi că putem respira datorită plantelor, nu trebuie să uităm că, de fapt, respirăm datorită asocierii dintre plante și ciuperci. Mai recent, cercetătoarea canadiană Suzanne Simard a arătat că arborii și ciupercile au inventat împreună alocațiile familiale și Asistența socială. Printr‑un mecanism de redistribuire, o rețea de ciuperci este conectată la copacii care îi dau zaharuri și apoi le redistribuie copacilor mai tineri (alocațiile familiale) sau altor specii mai slabe în acel moment (Asistența socială).

Cunoașterea acestor mecanisme și înțelegerea lor ne dau, desigur, o cu totul altă viziune asupra legii junglei, deoarece această „lege a pădurii“ pune copacii și ciupercile să acționeze exact invers decât conform principiului competiției: să își asigure sănătatea având grijă și de cea a altora sau să asigure eficacitatea „acțiunii lor de a avea grijă“. Și, ca o cireașă de pe tort, fac asta fără consiliu de administrație și fără vreun Minister al Sănătății.

Fragment din volumul nou apărut în colecția Psihologie Practica: Ai grijă de viață, de tine, de ceilalți și de natură

COMPETIȚIA NU ESTE SINGURUL MOD DE RELAȚIONARE ÎNTRE SPECII
Deci relațiile dintre specii sunt mult mai variate și mai complexe decât ni se dă de înțeles. Acest fapt ne obligă să revizuim tabloul complet, așa cum este el folosit de biologii din lumea întreagă.

„A“ și „B“ sunt două specii care trăiesc una alături de cealaltă; analizăm aici, rând pe rând, relațiile posibile dintre ele.

• O relație pozitivă pentru ambele specii se numește simbioză: este o colaborare. Un exemplu clasic de colaborare este cel al peștelui‑clovn și al anemonei‑de‑mare. Peștele locuiește în anemona‑de‑mare care îl protejează. De fapt, aici avem de‑a face cu o triplă simbioză, deoarece intră în joc și niște alge unicelulare care îi dau anemonei culoarea verde și o și hrănesc,
la rândul lor.
• O relație mai puțin cunoscută, care este pozitivă pentru o specie și neutră pentru cealaltă, este comensualismul. Este ceva care ne privește pe toți, în fiecare zi. Într‑adevăr, pe pielea noastră a tuturor se află acarieni. Or, și dacă le conștientizăm prezența, pentru noi asta nu înseamnă mare lucru, nu ne afectează în vreun fel. În schimb, pentru acarieni acest fapt înseamnă „casă și masă“ asigurate în permanență. Vă mulțumesc în numele lor!
• Există și o relație neutru‑neutru, căreia i se spune coexistență. Dar biologii spun de obicei că atunci când două specii trăiesc alături una de alta și între ele nu se întâmplă nimic, înseamnă că oamenii de știință nu au studiat destul de bine fenomenul.
• În ceea ce privește relația pozitivă pentru unul și negativă pentru celălalt, aici avem două tipuri: relația de pradă, ca în cazul pisicii care prinde șoareci, și relația de parazitism, în care cel care beneficiază de celălalt este mai mic — cum e în cazul căpușelor sau al puricilor față de mamiferele sau păsările pe care le parazitează.
• În fine, există o relație negativă pentru toți: competiția. Cum este cea dintre hiene și lei în marile câmpii din Africa. Este prin definiție o relație care le costă pe ambele specii, pentru că presupune inocularea de energie suplimentară pentru a cuceri o resursă sau un teritoriu. Se ajunge până la moarte din cauza excesului de energie investit în această luptă.

GAUTHIER CHAPELLE