Recenzie de Tudor Cătineanu

NOTĂ: Scrisă în toamna lui 2020, recenzia de mai jos a precedat cu un an și mai bine publicarea traducerii în limba română a cărții Ai grijă de viață, de tine, de ceilalți și de natură (Trei, 2022), avându-i ca autori pe psihiatrul parizian Christophe André împreună cu alți nouă specialiști din varii domenii (arhitectură, neurologie, filosofie, asistență socială etc.). Autorul recenziei, regretatul filosof și profesor universitar Tudor Cătineanu, care s-a stins pe neașteptate în primăvara acestui an, a fost primul cititor al traducerii realizate de soția domniei sale, dna Oltea Cătineanu. Așa se face că editura Trei a primit traducerea cărții dimpreună cu o recenzie a cărții – textul de mai jos nu este însă o simplă punere în temă, ci este o aprofundare filosofică a statutului ecologiei (și ecologismului) și o mostră pentru felul în care profesorul Tudor Cătineanu reușea să integreze diverse subiecte concrete în orizontul lărgit al filosofiei culturii. (N.red.)

Editura Trei ne propune o carte nouă care merită să fie citită atât pentru profitul ei informațional, cât și pentru profilul ei atitudinal. Titlul cărții este unul semnificativ:  Ai grijă de viață, de tine, de ceilalți și de natură. Semnificativ pentru întreaga orientare a acestei cărți, cu valoare de reper, este un enunț formulat chiar în Introducere:

A avea grijă de sine, de ceilalți și de Terra nu sunt acțiuni separate. Pentru că noi suntem legați unii de alții și facem parte din natură, a proteja una dintre aceste dimensiuni este echivalent cu a le întări pe celelalte două. (p. 14)

Este evidentă viziunea integrativă, adică una holistică, pe care merge întreaga mișcare ecologică, și pe care această carte o susține din diverse perspective și cu variate argumente și exemple.

În istoria Culturii există diverse perspective din care oamenii pot să vadă un același fenomen. Perspectivele pot sta în diverse relații, trei fiind esențiale: acordul, dezacordul, complementaritatea. Pe baza acordului se creează curentele culturale, numite și mișcări sau tendințe. Un astfel de curent este Ecologia. Putem să o comparăm cu un curent anterior, apărut în Franța și numit Iluminism. Asociat cu revoluția franceză din 1789, acest curent s-a corelat și cu o emblemă imperativă, adică „libertate, egalitate, fraternitate” pentru toți oamenii. Dar Imperativul-triptic viza exclusiv sfera vieții sociale, deci a relațiilor dintre oameni. Raymond Aron consideră că cele trei „chemări” sau idealuri au fost trădate, unul după altul, încât azi s-a ajuns la o „polarizare socială” fără precedent la nivelul Planetei. Or, Ecologia, mișcare mai recent cristalizată, are în vedere și Natura, nu doar Viața socială. Dar cele trei exigențe, „libertatea, egalitatea, fraternitatea”, rămân valabile și în programele ecologice, de aceea putem numi Neo-Ecologia și ca pe un Iluminism ecologic, mai ales când accentul este pus pe gândire (meditație și spirit) sau pe conștiință (eul și sinele). După cum se știe, Iluminismul a pus accentul pe Rațiune, de unde și delimitarea între Biserică și alte instituții ale Statului (cum ar fi Învățământul), respectiv dintre Sacru și Profan, cum ar spune Mircea Eliade. Pe acest plan, noua Ecologie ar putea fi numită și Neo-Iluminism. Cuvântul „spirit” are o mare varietate de sensuri (incluzând cel de „minte”), iar termenul „spiritualism” ne introduce într-un labirint semantic. Ecologia este o mișcare spirituală, dar una care îl „pune între paranteze” pe Dumnezeu, în oricare dintre ipostazele Lui. Plecând de la persoana individuală (care are un Eu), sunt deschise mai multe cercuri de referință, ultimul fiind chiar Lumea, adică Existența.

Sub raport metodologic, în cartea Ai grijă de viață…, diverși specialiști-ecologi analizează,  din variate perspective, aceste cercuri și relațiile dintre ele. Luate de la simplu la complex (nu de la simplist la complicat), aceste perspective sunt: anatomo-fiziologică, psihologică, antropologică, arhitectonică (estetică), etică, sociologică, filosofică. Toate aceste perspective au atât o fundamentare teoretică (bazată pe științe), cât și o orientare metodologică și practică, menită să optimizeze relațiile dintre cercurile menționate, care sunt secante, nu doar tangente sau separate, izolate. În Introducerea cărții se precizează clar că această cercetare colectivă are un caracter „transdisciplinar”. În cărțile mele – mai ales în Deontology of Opinion between Ethics and Rhetoric (Lambert, 2014) – am elaborat o metodă numită „Matricea nivelurilor”. Această Matrice conține 7 niveluri de analiză sau perspective de abordare reflexivă: ontologică, epistemologică, logică, axiologică, politică, sociologică, stilistică. Metoda aceasta nu este una „transdisciplinară”, ca în cazul cărții de față, ci este una concomitent interdisciplinară, dar și metadisciplinară, întrucât analizează și relațiile dintre cele 7 perspective, care sunt corelate solidar, nu doar consonante.

Că există contradicții în Univers știm de multă vreme, chiar de la filosofi. Cei ce studiau viața socială și economică le-au descoperit în interiorul acestora. Th. Malthus descoperă că între nevoile de hrană și numărul oamenilor, care tot crește, apare un decalaj, încât el propune, ca soluție, oprirea înmulțirii oamenilor. Pe plan economic, D. Ricardo descoperă contradicții între diverși parametri ai producției economice. Treptat, se ajunge la o sinteză, elaborată de către un grup de specialiști: în acest Document sunt definite 5 contradicții în relațiile economice, respectiv între ele și mediul resurselor naturale. Documentul se numește „Raportul Meadows” – el a apărut în 1972 și a parcurs mai multe variante, ele fiind asumate de faimosul Club de la Roma. Recurgem la această paranteză, întrucât în anul 2017 a avut loc o dezbatere, organizată de Vatican, la care a participat și un reprezentant al Clubului de la Roma, ecologistul german E.U. von Weizsäcker. Acesta a declarat în termeni foarte expliciți: „Ne-ar trebui un nou iluminism…, pentru a găsi un nou echilibru în gestionarea resurselor”. Dar, Reprezentantul Vaticanului a preluat termenul „iluminism”, a ajuns la „iluminare”, iar de aici a ajuns direct la Dumnezeu. 

Mișcarea ecologică (prefigurată încă de Ch. Darwin și compatibilă cu Etologia lui Konrad Lorenz) are puncte de corespondență cu două modele culturale europene: Piramidal și Mozaicat. Primul model, elaborat de McLuhan, are ca figură ilustrativă chiar Piramida, organizată pe verticală, de sus în jos, de la vârf la bază. Pe plan cultural, dar mai ales pe plan politic, acest model ilustrează Dictatura. Modelul Mozaicat, elaborat de A. Moles, vine în replică, el fiind organizat pe orizontală. El se asociază cu Democrația, respectiv cu emblema aproape străveche „libertate, egalitate, fraternitate”. În majoritatea textelor din această carte există o pledoarie nu numai pentru cele trei imperative (LEF), ci și pentru conceptul de Echitate, care este fundamentul oricărei democrații, încă de la Aristotel. Numai că, dacă modelul Mozaicat nu are minime reguli de organizare, el poate conduce la anarhie și la haos. Or, strădania specialiștilor în ecologie, care optează pentru modelul Mozaicat, este tocmai aceea de a găsi aceste Reguli minime necesare, de atitudine și de comportament, pentru a valida modelul Mozaicat, și nu pe cel Piramidal.

Regulile – norme, recomandări, sugestii – sunt multiple și variate, dar toate au un numitor comun, o bază psihologică și morală exprimată prin cuvântul englez „care”. În traducere, termenul, precizează autorii, se definește ca „îngrijire, dar și ca solicitudine sau grijă” (p. 15), fiind un concept care propulsează valori precum responsabilitatea și solidaritatea. Poate fi instructivă aici o comparație între acest „care” englez și germanul „Sorge”, care înseamnă tot „grijă”. Dar, în viziunea lui M. Heidegger, „Sorge” este un concept universal, care vizează relația dintre oricare individ sau persoană individuată și întreaga Existență, numită Ființă, fără nici o conotație religioasă. În schimb, Ecologia, plecând și ea de la individul singular și analizând relația lui cu el însuși, trece la relațiile lui cu ceilalți, apoi la relațiile colective, toate acestea fiind raportate la mediul natural, respectiv la Natură. Ultimele și cele mai generale concepte sunt numite Pământ (Planetă), Lume, Terra, iar în acestea, ca și în cazul Ființei lui Heidegger, nu putem descoperi nicio prezență (undă sau umbră) a lui Dumnezeu.

După aceste repere teoretice, care țin de contextul teoretic și cultural al apariției cărții Ai grijă de viață…, pentru cititor este mai util să aibă o imagine sintetică asupra întregului ei cuprins, imagine redată în aceeași Introducere:

Capitolele din carte vă vor oferi o imagine de ansamblu asupra diverselor modalități de «a avea grijă» de viață, în deplină coerență cu viul din noi și din jurul nostru. Capitolul 1 – scris de Caroline Lesire, Christo«»phe André și Ilios Kotsou – explorează cele trei mari fațete ale actului de «a avea grijă»: de sine, de ceilalți, de Terra. Capitolul 2, scris de Gauthier Chapelle, ne reamintește că întrajutorarea este una dintre legile majore ale naturii. În capitolul 3, filosoful Alexandre Jollien ne îndrumă pe calea «marii sănătăți», cea care ne ajută să intrăm în miezul greutăților pe care le întâmpinăm în viață și al suferințelor prin care trecem. În capitolul 4, neurologul Steven Laureys ne propune să ne explorăm conștiința și trece în revistă câteva dintre efectele benefice ale meditației asupra creierului. În capitolul 5, Matthieu Ricard ne arată că aceia care se îngrijesc de viața lor spirituală devin oameni mai buni. Capitolul 6, pe care îl parcurgem alături de Rebecca Shankland, ne demonstrează că recunoștința are puterea de a ne spori starea de bine și de a ne îmbunătății relațiile cu ceilalți. În capitolul 7, îl urmărim pe Luc Schuiten, un vizionar al orașului de mâine, cu o arhitectură pusă în slujba viului. În capitolul 8, Suzanne Tartière, medic anestezist la serviciile de asistență medicală de urgență Samu din Paris, ne incită să avem grijă de cei mai în vârstă decât noi. În sfârșit, capitolul 9 (final) dă, din nou, cuvântul lui Caroline Lesire, Ilios Kotsou și Christophe André, pentru a sublinia încă o dată că legăturile cu Viul și încântarea față de acest miracol sunt cel mai bun îndemn să trecem la acțiune în slujba tuturor făpturilor vii. (p. 16) 

În paginile acestei cărți veți întâlni și relatările-confesiuni ale multor specialiști, care ne vorbesc despre experiențele prin care au trecut muncind în slujba vieții, așa cum se precizează în Introducere:

…ne vom întâlni cu psihiatrul practicant de meditației Edel Maex, unul dintre camarazii noștri mai vechi, cu Jean-Luc Daub și cu povestea refugiului pe care l-a făcut pentru animalele salvate din abatoare, cu Latifa Ibn Ziaten și cu asociația ei pentru tineret și pace, cu Ève Ricard, a cărei legătură cu boala ne învață multe despre viață, și, în sfârșit, cu pediatra Bernadette Lavollay, care se preocupă de schimbarea condițiilor în care vin copiii pe lume. Prin această carte – promit coautorii –, sperăm să vă dăm un elan interior să treceți la acțiune în slujba unei lumi care să aibă grijă de viață și de toate dimensiunile ei. (pp. 16-17)

Într-o traducere adecvată – care respectă spiritul și litera limbii române – cartea Ai grijă de viață…, prin conținutul ei informațional, ca și prin ethosul propus, poate interesa pe oricare cititor care ar dori să participe la mișcarea spirituală a unui Nou Iluminism.