Hwang Sok-Yong nu este doar unul dintre cei mai importanți romancieri coreeni contemporani, ci o figură care pare desprinsă chiar din paginile propriilor sale cărți: un om care a traversat războiul, închisoarea, exilul și cenzura, transformându-le într-o literatură incandescentă despre demnitate, memorie și supraviețuire. Romanul său Mater 2-10, finalist la International Booker Prize 2024, este poate cea mai amplă și emoționantă sinteză a acestei viziuni. Cartea urmărește aproape un secol de istorie a Coreei prin ochii a trei generații de muncitori feroviari, oameni anonimi care, departe de tribunele puterii, au trăit pe pielea lor colonizarea, războiul, industrializarea și capitalismul feroce al prezentului. Povestea începe cu o imagine memorabilă: un bărbat urcat în vârful unui coș de fum dintr-o fabrică din Seoulul contemporan, protestând împotriva concedierilor, vorbind nu cu autoritățile, ci cu spiritele strămoșilor săi. Din acest punct suspendat între cer și asfalt se desfășoară o saga de familie despre exploatare și încăpățânarea de a rămâne în picioare, despre cum istoria mare se infiltrează în trupurile muncitorilor și în poveștile transmise din generație în generație. Hwang oferă astfel o perspectivă „de jos în sus” asupra transformării unei națiuni, o epopee a celor care au construit modernitatea fără să fie vreodată invitați la masa deciziilor.

Viața autorului este la fel de dramatică. Născut într-o Coree sfâșiată de conflicte ideologice, Hwang Sok-Yong a lucrat în tinerețe pe șantiere și în fabrici, experiențe care i-au cimentat atașamentul față de clasa muncitoare și i-au oferit materia primă pentru multe dintre romanele sale. A fost soldat în Războiul din Vietnam, unde a asistat la brutalitatea conflictului și la logica cinică a intervențiilor militare, experiență care avea să se transforme mai târziu în romane incomode despre mercantilismul războiului și traumele soldaților. Implicarea sa politică a fost constantă și riscantă: în 1989 a călătorit în Coreea de Nord pentru a promova dialogul cultural dintre cele două state, un gest considerat ilegal în Sud, iar la întoarcere, după ani de exil, a fost arestat și condamnat la șapte ani de închisoare. În detenție a recurs la aproape douăzeci de greve ale foamei, protestând împotriva condițiilor și a interdicției de a scrie, transformându-și propriul corp într-un instrument de rezistență. A fost eliberat după cinci ani prin grațiere prezidențială, dar reputația sa de „vocea cea mai puternică a Asiei” era deja consolidată.

Mater 2-10 condensează toate aceste obsesii într-o frescă istorică impresionantă. Romanul pornește din perioada ocupației japoneze, când căile ferate – simbol al progresului – erau de fapt construite prin muncă forțată și folosite pentru a extrage resursele peninsulei. Continuă cu divizarea Coreei și Războiul din anii ’50, iar titlul însuși provine de la un model real de locomotivă japoneză, devenit un simbol al separării: una dintre aceste mașini, ciuruită de gloanțe, se află și astăzi în Zona Demilitarizată, ca o relicvă ruginită a imposibilității reunificării. Urmează perioada industrializării accelerate, a „Miracolului de pe râul Han”, când muncitorii au fost motorul unei creșteri economice spectaculoase, plătind însă adesea cu sănătatea și drepturile lor. Totul se închide într-un prezent tensionat, în care protagonistul Jino se cațără pe coșul de fum al unei fabrici pentru a protesta, legându-și propriul gest disperat de sacrificiile străbunicilor săi.

Unul dintre aspectele cele mai fascinante ale romanului este modul în care Hwang îmbină realismul social cu mitologia, în scrieri afltate la granița dintre folclor, legendă și vorbirea directă a oamenilor simpli. Spiritele strămoșilor nu sunt simple apariții fantastice, ci purtători ai memoriei colective, muncitori feroviari torturați, femei cu o forță mitologică, precum Juan-Daek, care continuă să influențeze cursul vieții chiar și de dincolo de moarte. Jino scrie numele morților pe sticle de apă, transformând obiectele banale în punți spre trecut, iar locomotiva Mater 2-10 devine ea însăși un personaj mut, un fosil al divizării încărcat de speranțe frânte și suferință. În această lume, istoria nu este un șir de date, ci un cor de voci care refuză să fie uitate.

Activismul lui Hwang Sok-Yong străbate întreaga sa operă. A contribuit decisiv la documentarea masacrului de la Gwangju din 1980, când armata sud-coreeană a reprimat sângeros protestele pro-democrație, iar volumul „Gwangju Diary”, care a circulat clandestin, a devenit un text fondator pentru opoziția intelectuală din anii ’80. Sub dictaturile militare, a recurs la parabole istorice și eroi din alte epoci, precum banditul medieval din romanul „Jang Gilsan”, pentru a critica regimul fără a fi redus imediat la tăcere. În memoriile sale, „The Prisoner”, descrie o existență trăită între exil, celule de închisoare și masa de scris, ca și cum literatura ar fi fost singurul teritoriu cu adevărat liber.

Forța cinematografică a poveștilor sale a atras și mari regizori. Nuvela „The Road to Sampo” a devenit în anii ’70 un film emblematic al noului val coreean, un road movie melancolic despre dezrădăcinare într-o țară care se industrializa brutal. „The Old Garden” explorează costurile intime ale activismului politic, urmărind un fost deținut care încearcă să-și reconstruiască viața după aproape două decenii de închisoare. Alte adaptări, inspirate din romanele despre Vietnam sau despre exil, continuă să pună în scenă aceeași tensiune fundamentală dintre individ și marile forțe ale istoriei.

Privit în ansamblu, Hwang Sok-yong este mai mult decât un romancier: este un cronicar al celor marginalizați, un martor incomod al violențelor secolului XX și un povestitor care refuză să separe politica de destinul personal. Mater 2-10 concentrează această misiune într-o formă monumentală, demonstrând că istoria Coreei nu poate fi înțeleasă doar prin generali și președinți, ci prin muncitorii care au ridicat șinele, au condus locomotivele și au protestat, uneori singuri, pe un coș de fum, cu vocile strămoșilor răsunându-le în urechi.