Editura Trei și Librăria Humanitas de la Cișmigiu vă invită joi, 4 iunie, începând cu ora 19:00, la întâlnirea cu Gheorghi Gospodinov și cel mai recent roman publicat în imprintul Anansi.World Fiction, „Grădinarul și moartea”, o bijuterie literară delicată, profundă și surprinzător de luminoasă, deși vorbește despre pierdere.
Alături de autor participă Mariana Mangiulea Jatop, traducătoarea lui Gheorghi Gospodinov în limba română, și Bogdan-Alexandru Stănescu, coordonatorul imprintului Anansi.World Fiction.
Grădinarul și moartea urmărește destinul unui om născut la sfârșitul Celui de-Al Doilea Război Mondial, care a trăit comunismul și apoi prăbușirea sa. Un om care își petrecea timpul îngrijindu-și grădina de legume, care urmărea cu bucuria unui copil mugurii pe cale să se deschidă, care desprindea cu delicatețe frunzele verzi de mentă ca să le pună peste feliile de roșii din salată. Acest om e tatăl naratorului, care se regăsește în ipostaza unui personaj profund întristat, aceea de orfan. Cum îi spui tatălui tău cât de mult îl iubești? Cum devii, la rândul tău, cel care spune poveștile și plantează noi rădăcini? Grădinarul și moartea este o declarație de iubire filială emoționantă, care povestește despre viața unui om și despre întâmplările și momentele care alcătuiesc o existență, orice existență. Pentru că sfârșitul taților noștri este sfârșitul unei lumi.
Leave a Reply