Editura Trei și Librăria Humanitas Galați (str.Domnească nr.45) vă invită vineri, 20 noiembrie, la evenimentul de lansare a cărții „Istoria însingurării de la Dumnezeu la Sylvia Plath” de Iulian Tănase. Autorul va intra în dialog cu Doru Căstăian. Seara se va încheia cu o sesiune de autografe.

„Într-un volum de 100 de poeme, Iulian Tănase rescrie milenii de cultură într-un registru ludic, ca un stand-up metafizic ce oscilează între poantă și tragedie, între farsă și melancolie, între ființă și neant. Într-o istorie ce pleacă de la singurătatea cosmică înspre singurătatea personală, se desfășoară o anatomie sclipitoare și provocatoare a unei vulnerabilități nevindecabile. Râsul care o va însoți este, poate, unicul antidot la disperarea de a fi singur, o formă de pudoare față de goliciunea condiției umane.“ – Daniel Nica