Tocmai ce a avut loc lansarea romanului Moartea unui dansator de tango. Este un subiect care vă urmăreşte, se vede. Cum a intrat tango-ul în viaţa lui Stelian Tănase?

 

Eram la New York, în vara lui 1997. La Lincoln Center se strângeau, în fiecare weekend sute, chiar mii de perechi. Pentru mine a fost o imagine absolut şocantă. Un amic, amator de tango, care ştia bine despre ce e vorba, m-a dus să văd. Până atunci, muzica respectivă, tango, nu îmi stârnea niciun fel de emoţie; mi se părea previzibilă. Plus că, sigur, toată lumea traia cu sonorităţile muzicii engleze. Spaniola nu mi se părea aşa muzicală. Cert este că, de atunci, am deschis ochii pe acest fenomen, mi-am dat seama că nu e vorba deloc de ceva periferic. Veneau new yorkezii cu o fervoare teribilă acolo; şi nu erau numai perechi la virsta a treia care ştiau să danseze, ci şi copii, adolescenţi, care voiau, pur şi simplu, să înveţe. Era ceva fabulos. Ce m-a surprins a fost noutatea fenomenului. Am început să îmi cumpăr discuri, să merg la spectacole. Mai ales că, tot atunci, pe Broadway era chiar un moment de revival. Se juca cu săli arhipline „Tango for ever”, cred. Si iată, după ani, am scris un roman – cu toate că nu ştiu dacă romanul este neapărat legat de tango. E doar uşa de intrare spre o lume…  

În Scent of a Woman, atunci când Donna are reţineri în a dansa tango, de frică să nu facă o greşeală, Lt.Col. Frank Slade îi spune: „No mistakes in the tango, not like life. It’s simple. That’s what makes the tango so great. If you make a mistake, get all tangled up, just tango on.” Cu toate astea, tango nu este deloc un gest à la légère. La ce se referă, oare, Col. Frank Slade? 

 

“Tango este ca atunci când scoţi cuţitul dintr-o teacă şi îl vezi cum luceşte în lumina felinarului”

Tango este un dans extrem de ritualizat, este o ceremonie. Îmi aduce aminte de dansul morţii din Kagemusha, al lui Kurosawa. Are şi o mitologie în jurul lui, dar asta se întâmplă, probabil, şi pentru că o vreme, el a murit. Fiind uitat, a avut timp să se aşeze. Iar pe lângă asta, faptul că provine dintr-o lume periferică, de departe, dintr-o zonă crepusculară aş zice, dintr-o Americă de Sud puţin cunoscută, a dus la crearea unui mister. Dincolo, însă, de asta, tango s-a legat mereu de o anumită atitudine de viaţă, care înseamnă pasiune. O atitudine radicală: dacă trădezi, vei fi ucis. Asta e regula. Tango este ca atunci când scoţi cuţitul şi îl vezi cum luceşte în lumina felinarului. Cu toate astea, privit atent, tango-ul nu este oglindirea relaţiei unui cuplu. Partenerii de tango nu sunt un cuplu, ci nişte profesionişti, sau amatori care fac cupluri efemere. Ea este, să zicem, o prostituată, iar el un marinar venit în port. Nu o cunoaşte şi o va uita numai după câteva minute. O pasiune efemeră, dar extrem de puternică. A fost preluat cu  fervoare de literatură, de cinematografie etc., pentru ca tango-ul nu este doar un dans. Dacă ar fi să fac o comparaţie, cred că blues-ul nord american mai are o încărcătură asemănătoare, are o istorie, o dramă, o suferinţă.

 

 A fost viaţa lui Gogu Vrabete, personajul principal din Moartea unui dansator de tango, confiscată de tango?

 

„Rostogolirea acestui fenomen al dansului de societate, pe care Europa îl descoperă în secolul al XIX-lea, a fost primul mijloc de socializare şi de demolare a prejudecăţilor, a convenţiilor”

Da. L-a şi nenorocit. În Bucureştiul anilor 30-40, salonul de dans – discoteca de mai târziu – era o adevărată instituţie. Oameni cu meserii banale, şi chiar foarte umile, se duc în weekend într-un salon de dans, unde devin cu totul alte personaje. Năpârlesc. Se îmbracă în haine bune, probabil singurul rând de haine bune pe care îl au, pentru a deveni prinţi şi regine. De fapt, ce este un salon de dans? Este un derivat, o vulgarizare a marilor baluri ale aristocraţiei. Iar rostogolirea acestui fenomen al dansului de societate, pe care Europa îl descoperă în secolul al XIX-lea, a fost primul mijloc de socializare şi de demolare a prejudecăţilor si convenţiilor. Femeia a putut să ţină în braţe un bărbat, iar un tânăr poate să cunoască fete; altfel, ieşeau în societate doar cu părinţii, la biserică. Să ne gândim la literatura de secol XIX. Cum începe „Război şi Pace”? E un cadru neconvenţional, care ulterior se va formaliza. Balurile care întâi se dădeau la curţile regale, apoi intră în zona aritocraţiei şi, ulterior, în cea a burgheziei. Ajung, în cele din urmă, şi în România, la Bucureşti, în zona mic burgheză, proletară. Salonul de dans a fost, aşadar, o instituţie esenţială de socializare şi democratizare, care rupe tradiţia acelei societăţi, care arăta ca un dulap cu sertare. Epoca valsului a spart canoanele; se valsa în parcuri, în periferiile Vienei, se valsa tot timpul şi peste tot. Acesta este cadrul în care evoluează Gogu Vrabete, de altfel un personaj oarecare, dintr-o mahala bucureşteană – Gara de Nord – pentru care sala de bal devenit salon de dans de cartier – este un loc în care el poate să strălucească, unde frustrarea lui de natură socială, a omului care nu avea niciun fel de calitate, se şterge. Este, din fericire pentru el, un dansator foarte bun, recunoscut, asul absolut al saloanelor de dans din Bucureşti.

„Gogu Vrabete se îndrăgosteşte cu pasiune de o femeie şi nu poate să mai iasă din asta. În momentul în care o cunoaşte, este total confiscat de ea”

Eu am nişte amintiri în legătură cu asta, pentru că părinţii mei s-au cunoscut într-un salon de dans. În casa unde am copilarit era evocată aceasta lume. Acum câteva zile, am fost şi am fotografiat salonul de dans unde s-au cunoscut părinţii mei, undeva în spatele halei Obor, „La Ileana” pe Avrig. Cladirea, din fericire, există. Am încercat, în Moartea unui dansator de tango, să exploatez această instituţie a saloanelor de dans. Dar, dincolo de asta, romanul acesta este un roman al emoţiilor, al pasiunilor. Ştiti, uneori mi s-a reproşat că scriu prea rece, prea conceptual. Aici avem pur şi simplu o poveste. Gogu Vrabete se îndrăgosteşte cu pasiune de o femeie şi nu poate să mai iasă din asta. Din momentul în care o cunoaşte, este total confiscat de ea.

CITESTE intregul interviu realizat de Ioana Paverman cu Stelian Tanase pe site-ul Spunesitu.ro