”Aduceți-mi o eșarfă de la pieptul ei / O jartieră a iubitei mele!”, citează Freud din Faustul lui Goethe, pentru a explica mai apoi că ”un anumit grad de fetișism este propriu de regulă iubirii normale, mai ales în acele stadii ale îndrăgostirii în care scopul sexual normal nu poate fi atins sau satisfacerea lui pare imposibilă”. Citatul este dintr-o celebră scriere din 1905 (”Trei eseuri asupra sexualității”), tradusă în vol. 5 din Operele esențiale freudiene:

 

  

Gândul lui Freud (care pare-se îi datorează enorm lui Alfred Binet) este dus mai departe de eseistul francez Roland Jaccard, proaspăt cooptat ca editorialist permanent al revistei online Cafe Gradiva. Apropo de fetișism, astfel se intitulează prima contribuție tradusă în română a iconoclastului jurnalist (fost colaborator la Le Monde). Iată și un citat din eseistul care se definește pe site-ul său drept un gânditor ”simplu precum Cioran și orginal precum Wittgenstein” 🙂 :

photo©ErlingMandelmann.ch – CC-BY-SA-3.0

Pornind de la clasicul exemplu al unui Descartes irezistibil atras de femeile saşii ori al unui Rousseau care-şi află plăcerea doar în flagelare, Alfred Binet ajunge la concluzia că dragostea normală, în măsura în care există, nu e decât rezultatul unui fetişism subtil şi complicat sau, într-un cuvânt, politeist. Fetişistul pur, pe de altă parte, este un monoteist: partea se substituie întregului, accesoriul devine primordial.

Citiți întregul editorial ”Apropo de fetișim” pe revista online CafeGradiva