Aproape toţi sportivii serioşi au o rutină căreia îi dau curs înainte de o competiţie.
Săritorul cu prăjina se pregăteşte de salt efectuând o serie regulată de acţiuni înainte de a porni în fugă spre ştachetă. Săritorul de la trambulină se apropie de trambulină exact în acelaşi fel de fiecare dată. Mulţi muzicieni şi oameni de spectacol au rutine similare înainte de reprezentaţie. Spre exemplu, pianistul rus Şura Cerkaski, cunoscut pentru spontaneitatea interpretării sale, păşea întotdeauna pe scenă mai întâi cu piciorul drept.
În multe cazuri, aceste ritualuri personale au o serie de scopuri valoroase şi nu sunt câtuşi de puţin superstiţioase. Pentru săritorul cu prăjina, rutina constituie o încercare de a se concentra asupra acţiunilor şi circumstanţelor asociate cu succesul. Toate elementele ritualului ante-salt ajung să facă parte din contextul saltului şi atunci când se obţine o performanţă bună, întreaga secvenţă este întărită. Ca urmare, săritorul cu experienţă foloseşte o rutină obişnuită ante-salt în încercarea de a recrea circumstanţele performanţelor anterioare şi de a minimiza variaţiile ce pot ameninţa rezultatul. Cercetările psihologice confirmă importanţa acestei strategii şi antrenorii îi încurajează deseori pe sportivi să-şi elaboreze o rutină standard.
Citește și: ”Psihologia superstiției”: Doi bloggeri-terapeuți vorbesc despre carte
În plus, aspectele fizice ale ritualului sportivului – umblatul, rotirea capului şi a gâtului sau scuturarea braţelor şi umerilor – ajută la blocarea altor gânduri şi la concentrarea atenţiei asupra saltului. În sfârşit, rutina oferă confort afectiv. Aşa cum am remarcat, ritualurile de acest tip apar în circumstanţe stresante, iar aspectele mentale şi deopotrivă fizice ale ritualului ante-reprezentaţie devin un fel de mantră care ajută, fără îndoială, la blocarea anxietăţii şi la reducerea pulsului şi a ratei respiratorii a sportivului.
Aşadar, ritualurile au deseori un scop util şi raţional. Şi atunci, când sunt ele superstiţioase? O rutină devine superstiţioasă atunci când se atribuie semnificaţie specială, magică unei anumite acţiuni. Cum ritualurile ante-meci sau ante-reprezentaţie oferă o serie de beneficii, e adesea greu de trasat linia între superstiţie şi pregătire utilă, dar unele cazuri par destul de clare. Stilul lui Şura Cerkaski de a păşi pe scenă la începutul concertelor ar trebui, probabil, să fie considerat superstiţie, fiindcă, spre deosebire de cazul pregătirilor paraşutistului, nu poate avea niciun efect direct asupra interpretării la pian. În mod similar, când era antrenorul echipei de fotbal New York Giants, Bill Parcells avea un ritual ante-meci ce includea oprirea la două cafenele în drum spre stadion, astfel că sosea în vestiar cu două pahare cu cafea, câte unul de la fiecare cafenea.
Fragment din Psihologia superstiției de Stuart A. Vyse
Leave a Reply