”Scriitorii sunt cel mai subversiv model economic posibil. Dacă vrei ca un scriitor să te urască pe viaţă spune-i că scrie pentru bani”, își începe povestea criticul și jurnalistul Costi Rogozanu, după care trece în revistă soluțiile escapiste găsite de scriitorii presați de zarva cotidiană, de lipsa de bani sau de necazurile familiale.

Publicat în revista Corso, documentarul începe cu Sadoveanu…

Scriitorul român de acum un secol avea o percepţie extrem de adaptată pieţei: îmi trebuie timp, pentru timp îmi trebuie bani sau o sinecură. Iar pentru o capodoperă îmi trebuie linişte, timp şi să nu mă gândesc la bani. Mihail Sadoveanu încheie de tânăr socotelile cu Bucureştiul şi se retrage la Fălticeni, la începutul veacului. În 1908, la 28 de ani, cu doi copii şi 60 de stupi, are şi cea mai bine gospodărită moşie de scriitor. În acelaşi timp, produce ca un robot, pe bandă rulantă. Refuză oferte de funcţii la centru şi îşi vinde cu un preţ din ce în ce mai bun povestirile sau reportajele. În patru ani, publică 11 cărţi. Ba încearcă să scoată tot felul de reviste pentru ridicarea conştiinţei plugarului. Ideală e însă, liniştea de la Fălticeni.

… și se încheie cu Cărtărescu:

Cărtărescu este, de altfel, unul dintre cei mai atenţi cu finanţele. O bursă DAAD care asigură casă, masă şi timp liber i-a furnizat şi timpul de scris. Acasă scrie mult mai greu, întotdeauna dimineaţa, dar e mereu copleşit de presiunea cotidiană. Orbitorul l-a scris aproape pe tot (trei volume consistente) mergând din bursă în bursă.

Citește aici întregul story din revista Corso.