Joel7. Joël Dicker reușește să fie un narator pe gustul cititorilor elevați, dar care prinde excelent și printre adolescenți. Dovada: a câștigat cu noul său thriller deopotrivă Marele Premiu pentru Roman al Academiei Franceze, dar și distincția Goncourt des Lycéens. Faptul că a prins și la tineri, și la ”cei bătrâni” l-a impresionat plăcut pe musiu Bernard Pivot.

6. Imaginea Americii este cât se poate de verosimilă: de la atmosfera din (aparent) liniștitele orășele de provincie, până la tot ce înseamnă poliție, media, religie și presiunea opiniei publice. De altfel, naratorul elvețian a petrecut mult timp în Statele Unite, în New England.

5. Cartea te joacă pe degete, cu întorsături neașteptate de situație. ”Tocmai cand ai senzația că ‘ai prins schema’, firul narativ ia o întorsatură neașteptată. Problema este că ai de mai multe ori aceeași senzație pe parcursul aceluiași roman, chiar și atunci când ai certitudinea că nimic nu te mai poate surprinde”, comentează pe Facebook Magdalena Mărculescu, directorul editorial de la Trei.

4. Adevărul despre cazul Harry Quebert este și un roman despre cum să scrii o ficțiune de succes, despre cum treci de complexul paginii albe, despre cum te șantajează agenții și editorii să dai odată blestamatul ăla de manuscris. O discuție între maestru (Harry) și pupilul său (Marc): ”Și cum știi că ești scriitor, Harry?” – ”Nimeni nu știe că este scriitor. Ceilalți sunt cei care-i spun.”

3. Un alt maestru al ficțiunii cu ”schepsis”, Pascal Bruckner, consideră romanul lui Dicker ca fiind ”revelația anului 2012”. ”Am devorat cartea în câteva nopți cu o pasiune pe care n-am mai simțit-o de mult față de o carte.”

2. Romancierul elvețian care abia merge pe 28 de ani ”e construit după modelul actorilor de la Hollywood – a fost de altfel comparat cu Robert Pattinson pentru ochii lui și pentru barba de trei zile”, scrie poeta Svetlana Cârstean într-o foarte bună cronică a romanului publicată pe blogul Cărtureștilor.

1. Cartea vă va ține treji toată noaptea, căci cele 650 de pagini de thriller pe stil amercan sunt ”dense, pline de substanță și solide atât stilistic, cât și pe partea de concepție”, apreciză L’Hebdo.