Luna mai a adus în librării apariții editoriale de top, volume de ficțiune și nonficțiune care au toate șansele să devină repere în literatură. Și cum generozitatea ofertei face selecția mai dificilă pentru cititori, recomandările de lectură sunt necesare. Așadar, celor care își alcătuiesc acum lista cărților de citit pentru luna în curs le sugerăm câteva dintre cele mai „hot” apariții editoriale.
Construiește-ți viața pe care o dorești: arta și știința de a deveni mai fericit de Arthur C. Brooks și Oprah Winfrey
Recent apărută la Lifestyle Publishing, parte a Grupului Editorial Trei, cartea profesorului Arthur C. Brooks și a lui Oprah Winfrey pornește de la o idee încurajatoare, demonstrată științific: fericirea nu ține de noroc, nu este destinată doar unor privilegiați ai sorții, ci se construiește, cu răbdare, zi de zi. Toată lumea are acces la ea, mai precis, toți cei care vor să descopere secretele acestei științe și să cultive arta fericirii. Profesor la Harvard Business School, unde susține un foarte popular curs despre fericire, Arthur C. Brooks consideră că fericirea nu depinde de circumstanțele exterioare, ci de modul în care ne raportăm la ele. Utilizând cercetări din domeniul psihologiei, neuroștiințelor, economiei și filosofiei și folosindu-se de experiența personală, cei doi autori au convingerea că pentru atingerea fericirii este nevoie de o bună gestionare a emoțiilor și de consolidarea a patru piloni esențiali într-o viață împlinită: familia, munca, prietenia, spiritualitatea. Extrem de bine documentată, sprijinită pe argumente științifice, Construiește-ți viața pe care o dorești oferă cititorilor instrumentele necesare atât pentru gestionarea situațiilor de criză, cât și pentru a cultiva o existență plină de bucurie, satisfacție, cu sentimentul unui scop în viață.
Zbuciumul somnului de Clara Kumagai
Cititorii care preferă romanele cu acțiune impregnată de realism magic pot trece pe lista de lecturi pentru luna mai romanul de debut al Clarei Kumagai, autoare cu origini japoneze și anglo-saxone. Cu rădăcini puternic ancorate în mitologia niponă, povestea urmărește misterioasa viață a Sorei. Când un somn, o creatură legendară care sălășluiește sub arhipelagul japonez, începe să se agite, este provocat un cutremur devastator, care sparge barierele temporale. Casa Sorei este năruită, iar mama ei dispare în hăul creat. Tânăra rămâne să locuiască împreună cu tatăl ei, un savant pasionat de munca sa, în apropierea „fusurilor”. Zona este extrem de periculoasă, pentru că aici timpul și realitatea sunt distorsionate, bântuite de apariții de coșmar. După ce și tatăl ei dispare fără urmă, Sora pleacă într-o misiune riscantă, care are ca scop nu doar găsirea părinților, ci și a răspunsurilor despre propria viață. Construind un univers în care granițele dintre real și supranatural sunt estompate, Clara Kumagai creează o poveste provocatoare și profundă despre timp, sacrificiu, durere și loialitate. Romanul a fost publicat de Editura Trei în colecția Young Fiction.
Furtuna pe care am dezlănțuit-o de Vanessa Chan
Romanul de debut al scriitoarei malaysiane apărut la Editura Trei în colecția Fiction Connection este o saga impresionantă, exotică, despre puterea iubirii și ororile războiului, a cărei acțiune se petrece în Malaya Britanică, ocupată apoi de japonezi. Cecily, o femeie care până la un moment dat cunoaște doar micul ei univers casnic, este sedusă de generalul japonez Fujiwara. Acceptă să devină spioană și să-i furnizeze informații prețioase convinsă fiind că astfel își ajută nu numai copiii, ci și țara să devină independentă. Deciziile ei influențează cursul istoriei, și au consecințe asupra familiei ei. Romanul a fost bestseller național în Statele Unite.
„O cercetare amănunțită și tulburătoare a costurilor slăbiciunii și dorinței omenești, într-un context istoric convingător și viu.” Kirkus Reviews
Liberă. Un copil și o țară la sfârșitul istoriei de Lea Ypi
Cartea apărută la Editura Pandora M, în colecția Anansi World Fiction este lectura ideală pentru cititorii pasionați de istorie și memorialistică. De origine albaneză, Lea Ypi, care acum trăiește la Londra, este inclusă în top 10 gânditori ai lumii de astăzi, iar cărțile sale sunt traduse în 30 de limbi. Liberă. Un copil și o țară la sfârșitul istoriei prezintă povestea copilăriei petrecute în Albania, tranziția țării spre un regim democratic și impactul evenimentelor istorice asupra vieților oamenilor și destinului unui națiuni. Poveștile inspirate din experiența personală se împletesc cu reflecțiile asupra libertății și responsabilității sociale. Evenimentele istorice sunt observate prin ochii unei fetițe de 11 ani care se maturizează în perioada atât de complicată a sfârșitului erei comuniste în Europa de Est.
Leave a Reply