A doua zi dimineaţă, cercul mare fu găsit pe strada Cunin-Gridaine, în arondismentul 3. Nu avea în mijloc decât un bigudiu.

Conti îl fotografie.

Noaptea următoare le aduse un cerc pe strada Lacretelle şi un altul pe strada Condamine din arondismentul 17, încercuind, unul, o poşetă veche, iar celălalt un beţişor de curăţat urechile.

Conti fotografie poşeta, apoi beţişorul, fără să facă vreun comentariu, dar în mod evident agasat. Danglard rămânea tăcut.

Următoarele trei nopţi furnizară o monedă de un franc, o fiolă de Surgector, o şurubelniţă şi, ceea ce îi mai ridică moralul lui Danglard, dacă se poate spune aşa, un porumbel mort, cu aripa smulsă, pe strada Geoffroy-Saint-Hilaire.

Adamsberg, impasibil, zâmbitor, îl descumpănea pe inspector. Continua să decupeze articolele din presă care făceau aluzie la omul cu cercurile albastre şi să le expedieze fără nicio rânduială în sertar, dimpreună cu fotografiile pe care i le furniza treptat Conti. Acum toate astea erau deja cunoscute la comisariat, iar Danglard îşi cam făcea griji. Dar mărturisirile complete ale lui Patrice Vernoux tocmai îi dăduseră lui Adamsberg un statut de neatins, deocamdată.

– Cât are să mai ţină povestea asta, domnule comisar? îl întrebă Danglard.

– Care poveste?

– Păi, chestia asta cu cercurile, pentru numele lui Dumnezeu! Doar n-o să ne ducem să ne reculegem în faţa unor bigudiuri în fiecare dimineaţă, ce naiba!

– A, cercurile! Da, poată săţină multă vreme, Danglard. Chiar foarte multă vreme. Dar ce importanţă are? Dacă facem asta sau ailaltă, ce mai contează? Sunt amuzante bigudiurile.

– Atunci ne oprim?

Adamsberg înălţă capul cu bruscheţe.

– Dar nici nu poate fi vorba de una ca asta, Danglard, nici nu poate fi vorba.

– Vorbiţi serios?

– Cât se poate de serios. Chestia asta va lua proporţii, Danglard, ţi-am mai spus-o.

Danglard dădu din umeri.

– O să avem nevoie de toate documentele astea, reluă Adamsberg, arătând spre sertar. Poate că ne vor fi indispensabile după aceea.

– După ce, Doamne sfinte?

– Nu fi nerăbdător, Danglard, doar nu doreşti moartea unui om, nu-i aşa?

A doua zi, fu găsit un cornet de îngheţată pe bulevardul Docteur-Brouardel, în arondismentul 7.

Fragment din romanul “Omul cu cercurile albastre”, de Fred Vargas, Editura TREI, Colectia Fiction Connection, 2011.

«Personajele din cărţile lui Fred Vargas sunt pe cât de anarhiste şi stranii, pe atât de savante. Unul este pasionat de Antichitate, altul împătimit de oceanografie… cert este că modul lor de a vedea lumea doboară orice conformism, dezminte cu umor şi fantezie ordinea prestabilită a lucrurilor.»
Le Magazine Littéraire

Fred Vargas s-a născut la Paris, în 1957. Este cea mai cunoscută autoare de romane poliţiste din Franţa. De formaţie istoric şi arheolog specializat în Evul Mediu, Fred Vargas este cercetătoare la CNRS (Centre National de la Recherche Scientifique). A început să scrie pe la mijlocul anilor ’80. Trei dintre romanele ei au fost recompensate cu premiul International Dagger Award (unul dintre cele mai renumite premii literare din Marea Britanie, decernate romanelor poliţiste şi de suspans traduse în limba engleză), fiind primul autor care a înregistrat o asemenea performanţă. Numele real al autoarei este Frédérique Audoin-Rouzeau, Fred Vargas fiind un pseudonim literar inspirat de unul dintre personajele interpretate de Ava Gardner în filmul “The Barefoot Contessa” (1954). Cărţile lui Fred Vargas se vând în milioane de exemplare în întreaga lume.