Atunci când au fost dezvăluite publicului din Germania cazurile de abuz din internate şi orfelinate, s-a ajuns la o recunoaştere care i-a zdruncinat pe mulţi oameni: „«Omul negru» este, de cele mai multe ori, îmbrăcat în «haine albe».“
Cu toţii ştiau că există cazuri de abuz, dar reprezentarea omului negru, a făptaşului anonim, străin, care îşi alege victimele de pe stradă, a ajutat în acelaşi timp la o distanţare şi la o protejare faţă de realitatea neverosimilă şi care ne făcea neputincioşi: „Acest om negru este o fantomă, este departe, nu-l cunoaştem, răul este afară.“ Ceea ce pentru experţi era de mult timp un fapt cunoscut, anume că făptaşii nu sunt de obicei străini anonimi, a fost aflat acum într-o formă foarte clară şi de către restul lumii. Desigur că părinţii sunt deosebit de neliniştiţi.
În timp ce un sfert dintre făptaşi sunt cu adevărat necunoscuţi, trei sferturi dintre toate cazurile de abuz sunt produse de către făptaşi care sunt cunoscuţi copiilor. Aproximativ 20% sunt rude, 30% cunoscuţi şi 10 procente oameni cu care aveau o relaţie „anterioară fugitivă“. Ceea ce în toate cazurile înseamnă: copiii îi cunoşteau. În 7% dintre cazuri nu s-a putut stabili, după consumarea abuzului, ce fel de relaţie avea victima cu făptuitorul.
Aproximativ o treime dintre făptaşi nu sunt, la rândul lor, majori. Cei mai mulţi dintre ei, asta însemnând 90%, au vârsta sub 50 de ani. În cazul abuzurilor de către aparţinători, principalii vinovaţi sunt, potrivit unui studiu din SUA, taţii şi unchii. Cu cât este mai apropiată relaţia dintre făptuitor şi copil, cu atât mai rară este utilizarea ameninţăriilor şi a forţei fizice şi cu atât mai dificil este pentru ceilalţi să remarce violenţa sexuală.
Fragment din volumul Prevenţia înainte de toate. Aflați din această nouă carte de Psihologie Practică în ce fel puteți învăța copilul să evite situațiile de abuz!
Leave a Reply