După bestsellerul Soţia călătorului în timp, Audrey Niffenegger revine cu Simetria ei înfricoşătoare, un roman captivant despre dragoste, identitate, secrete şi despre relaţia dintre două surori. Iată și un fragment de pe la începutul poveștii celor două gemene care se pregătesc să ia în primire moștenirea lăsată de mătușa lor:

Dragă Julia şi Valentina,

Am sperat să ne întâlnim cândva, dar acum asta nu se va mai întâmpla. S‑ar putea să vă întrebaţi de ce vă las vouă toate resturile şi rămăşiţele de pe urma mea, şi nu mamei voastre. Motivul cel mai bun pe care pot să‑l dau este acela că sunt plină de speranţe în ceea ce vă priveşte. Mă întreb oare ce‑o să faceţi cu toate acestea. M‑am gândit că ar putea fi interesant, chiar distractiv.

Mama voastră şi cu mine ne‑am înstrăinat în ultimii douăzeci şi unu de ani. Ea vă poate vorbi despre asta, dacă vrea. Poate că acele condiţii din testamentul meu vi se vor părea prea aspre; mă tem că va trebui să decideţi singure dacă le acceptaţi sau nu. Nu încerc să creez discordie în familia voastră. Încerc doar să‑mi protejez istoria. Unul dintre aspectele neplăcute ale morţii este că am început să mă simt ca şi cum aş fi ştearsă de pe faţa pământului. Un alt aspect neplăcut este că n‑o să ajung să aflu ce se întâmplă în continuare.

Sper că veţi accepta. Îmi face mare plăcere să mă gândesc la voi două locuind aici. Nu ştiu dacă asta are vreo importanţă, dar apartamentul este mare şi plin de cărţi amuzante, iar Londra este un oraş uluitor în care să locuieşti (deşi cam scump, mă tem). Mama voastră îmi spune că aţi renunţat la colegiu, dar că sunteţi autodidacte. Dacă e aşa, s‑ar putea să vă placă foarte mult să locuiţi aici. Vă doresc fericire, indiferent ce veţi hotărî să faceţi.

Cu dragoste,

Elspeth Noblin.

Mai erau câteva pagini, dar Julia puse teancul jos şi începu să umble prin camera de zi. Valentina se cocoţă pe spătarul unui fotoliu şi se uita la Julia învârtindu‑se în jurul măsuţei de cafea, a sofalei, apoi abătându‑se pentru a ocoli şi masa din sufragerie de câteva ori. Londra, îşi zise Valentina. Gândul era mare şi întunecat, cuvântul era ca un câine negru uriaş. Julia se opri, se întoarse şi zâmbi larg către Valentina.

— E ca‑ntr‑o poveste.

— Sau un film horror, remarcă Valentina. Noi suntem fetele naive.

Julia încuviinţă din cap, reluându‑şi umbletul.

— Mai întâi, te descotoroseşti de părinţi. Apoi, le atragi pe eroinele prostuțe în vechiul conac bântuit…

— E doar un apartament.

— Mă rog. După aia…

Citiți continuarea în recenta traducere a romanului

Simetria ei înfricoșătoare

de Audrey Niffenegger