În luna mai a.c., psiholoaga americană Lisa Damour, autoarea recentului volum Sub presiune. Cum luptăm cu stresul și anxietatea fetelor, ne-a acordat un interviu care a fost difuzat în cadrul târgului de carte online ElefantFest. Citiți mai jos transcrierea interviului video și pentru a afla care sunt cele mai bune sfaturi pe care le puteți oferi fetelor voastre adolescente (de ex., cum pot ele reacționa când un băiat le cere să-i trimită pe mobil un selfie nud sau când prietenele o îndeamnă să-și înceapă viața sexuală).

Dr. Lisa Damour, sunteți psiholog, editorialist la ”New York Times” și autoare a două cărți deosebite, traduse la editura Trei: ”Sub presiune” și ”Căile întortocheate ale adolescenței”. Vă mulțumesc pentru acest interviu.

Mulțumesc și eu pt. invitație!

Deși problemele abordate în cele două cărți ale dvs. sunt extrem de diverse, aș vrea să discutăm în principal despre modul în care părinții își pot ajute fetele adolescente să facă față cu bine problemelor romantice.

Iar prima întrebare ar fi legată de presiunile multiple la care fetele sunt expuse. În liceu, părinții le cer să ia note bune, iar prietenele se așteaptă ca ele să aibă un iubit sau chiar să-și înceapă viața sexuală. Cum pot adolescentele să-și gestioneze timpul și energia pentru a face față ambelor genuri de presiune?

Atunci când un tânăr sau o tânără își începe viața romantică, presupunem că el sau ea chiar își dorește asta. Iar eu, când discut cu adolescenți, mai ales cu fete (căci la ele mă refer în cărțile mele), îi îndemn să reflecteze: Ce ți se pare distractiv, ce ți-ar plăcea, ce ți se pare de interes? Ideea e să-i fac mai atenți la ceea ce își doresc și mai puțin la aceea ce ei cred că alții așteaptă din partea lor.

Ce se întâmplă când apar presiuni de ambele părți (prieteni și părinți), care cer lucruri complet opuse?

Întrebarea e: care dintre aceste așteptări se apropie mai mult de ceea ce fetele își doresc cu adevărat? Avem trei ”voințe” la aceeași masă: a prietenelor, a fetei și a părinților. Mai întâi de toate, adolescenta trebuie să știe ce vrea ea cu adevărat. Apoi poate dorințele ei se potrivesc cu cele ale prietenelor sau părinților – ori poate n-au nimic în comun cu niciuna dintre părți. Dar cum va evolua această tensiune depinde de poziționarea ei. Nu ne dorim ca fata să spună: fac așa pentru că asta vor părinții sau asta vor prietenele mele. Ea trebuie să fie în centrul poveștii.

Atunci când băieții interacționează la adolescență cu fetele pe teme romantice sau sexuale, apare o graniță neclară între jigniri și glume, între hărțuire și curtare. Știind că orice fată se va bucura să fie luată în seamă, ce sfat aveți pentru părinții care vor să-și învețe fetele să recunoască și să refuze limbajul sau comportamentul abuziv?

Păi, băieții sunt cei care fac atât de neclară această graniță, care, de altfel, este destul de netă. Atunci când interesul romantic e sincer și călduros, persoana curtată nu se va simți înjosită. Pe când intențiile ”romantice” bazate pe hărțuire, jigniri sau glume proaste nu urmăresc decât să o înjosească pe fată, deci să-i reducă din putere. Fata nu e tratată ca un partener egal în relația romantică.

Deci părinții trebuie să le spună fetelor așa: Chiar dacă un băiat spune că ”a fost doar o glumă”, glumele sunt periculoase în acest context. Glumele de acest gen deschid ușa malițiozității, înjosirii și dominării. Deci când cineva îți spune că ”a fost doar o glumă”, poți să-ți dai seama că nu e persoana pe care ți-ai dori-o ca partener.

Puteți să ne exemplificați ce ar putea spune o fată pentru a face mai netă această graniță de netrecut?

Fetele ar putea să spună: „Asta nu e deloc amuzant!”, ”Asta a fost o nesimțire, nu-mi mai vorbi așa!” și alte replici similare.

Problema este că se întâmplă foarte rar ca un băiat (mai ales când sunt de față și prietenii săi) să spună: ”Da, ai dreptate, n-ar fi trebuit să-ți vorbesc așa. Îmi cer scuze!” Deci le putem încuraja pe fete să se apere, dar nu le putem promite că totul se va termina cu bine. Fetele e bine să știe că pot decide că nu merită să aibă de-a face cu acel băiat, comunicându-i și lui asta pe un ton politicos.

Ideea de a încuraja fetele să se apere e bună, dar e de dorit și să le încurajăm să se poarte ”strategic”. Adică să știe când merită să-și pună mintea cu cineva și că există conflicte în care nu merită să-ți irosești energia. Poate că atunci când băiatul se poartă vulgar, e de ajuns ca fata să-l privească în ochi și apoi să plece pur și simplu.

În cultura noastră, arătați dvs. în volumul „Sub presiune”, ne așteptăm ca fetele să fie ”ascultătoare” și să facă ”pe placul” celorlalți, pe când băieților li se permite să fie mai rebeli și să aibă tot felul de pretenții. Ținând cont de asta, cum poate fata să spună ”Nu” dacă un băiat îi cere să-i trimită pe mobil un selfie nud?

Fetele pot spune ”Nu” în multe feluri, uneori chiar și cu o bună doză de umor. Știu o fată care a trimis pe mobil o poză cu laba piciorului, spunând: Uite, ți-am trimis o fotografie nud!. Iată o bună tactică pentru a spune: Nu voi face ce-mi ceri, dar mă voi folosi de umor ca să păstrez intactă relația noastră. Ai încălcat o limită, eu am restabilit-o cu o glumă. Am făcut ceva amuzant și poate vom reuși să rămânem împreună. Alteori fetele pot spune: ”Nu e deloc ok să-mi ceri așa ceva”. Și cred că noi ar trebui să discutăm mai des cu băieții și să le spunem că nu e în regulă să ceară astfel de lucruri. Le sfătuim pe fete să nu trimită poze nud, dar uităm să le spunem băieților că nu e permis să ceri așa ceva.

Tot așa, știu destule fete care blochează mesajele și apelurile trimise de băiatul care le-a cerut o poză nud. Nu mai vor să știe de el. Și fetele au tot dreptul să reacționeze așa, căci nu toată lumea merită un răspuns.

Din păcate, majoritatea băieților învață despre viața sexuală, urmărind pornografie online, așa cum arată și cercetările științifice. Cum poate o fată adolescentă să-i explice prietenului ei, că ea vede iubirea și sexualitatea cu totul altfel decât în filmele porno?

Mai întâi de toate, e de sperat că, dacă au o relație, băiatul și fata stau de vorbă, inclusiv despre relația lor intimă. Sfatul meu pentru băieții și fetele care au deja relații intime e să se întrebe mai întâi: Ce vreau eu de fapt? Deci fata trebuie să se gândească ce-și dorește cu adevărat, chiar dacă asta nu va coincide cu ce a văzut băiatul în filmele porno.

Iar a doua întrebare va fi: Ce-și dorește partenerul meu? În cazul relațiilor heterosexuale, fata va dori să afle ce-și dorește băiatul (și reciproca) și ambii vor afla ce-și dorește perechea. Gândiți-vă la două cercuri care se intersectează: unul reprezintă dorințele ei, altul dorințele lui, iar la mijloc sunt lucrurile comune, pe care ei ar trebui să se concentreze: ce vreau eu, ce vrei tu și ce vrem amândoi. Acesta ar fi deci pasul trei: care sunt lucrurile pe care ambii ni le dorim.

Ultimul pas se referă la întrebarea: există riscuri în ceea ce ne dorim? Dacă suntem de acord să facem ceva împreună, cum știm să evităm anumite riscuri – graviditatea sau alte accidente?

Dar cât de ușor le este adolescenților să negocieze aceste lucruri sensibile, uneori chiar tabu?

Nu e simplu și de aceea au nevoie de îndrumare și de mai multe încercări. Fetelor pe care le consiliez le vorbesc despre lucrurile care li se cuvin: Dacă ai o relație cu cineva și spui ”Nu vreau să fac asta”, există un singur răspuns acceptabil din partea băiatului: Mă bucur că mi-ai spus asta, nu vreau să facem nimic ce te-ar putea deranja. Și le mai spun așa: Dacă nu primiți acest răspuns, considerați că relația e ca și terminată. E important s-o ajutăm pe fata noastră să-și clarifice ce anume i se cuvine și că trebuie tratată cu respect. Trebuie să le vorbim în termeni cât mai limpezi despre standardele la care credem că ele nu trebuie să renunțe.

Obiectificarea femeilor și fetelor nu vine doar din pornografie. În clipurile muzicale, în filme, reclame, reviste și bloguri, tot ce contează e cum arăți. Așa s-a ajuns la o competiție neîncetată pentru statutul de ”miss” – atât în clasă, cât și pe rețelele sociale. Cum pot părinții să discute cu fetele lor despre obiectificare într-un mod eficient, dar necritic?

Cred că trebuie să recunoaștem că trăim într-o cultură vizuală – la fel și adolescenții. Mai trebuie să recunoaștem că noi, adulții, suntem cei care perpetuează niște standarde foarte înguste ale frumuseții. Adulții sunt cei care fac reclamele care le impun adolescenților cum ar trebui să arate, care e lookul spre care să tindă, deci adulții sunt cei care împing lucrurile către obiectificare, mai mult decât ar vrea să recunoască.

Pe de altă parte, putem recunoaște: Da, fata asta e foarte drăguță, e într-adevăr simpatic și sexi ce face ea pe TikTok”. Nu ajută să disprețuim astfel de lucruri, să spunem că sunt rele sau greșite, pentru că fetele sunt tot timpul înconjurate de astfel de lucruri. Mai degrabă, un părinte ar putea zice: Asta e doar o părticică din ce reprezintă fata drăguță pe care o admiri. Înfățișarea ei e doar o fațadă. În spate, probabil că e o persoană mult mai interesantă; ce vezi de doar o fațadă, nu știi cum e ea în realitate. Și ce îți arată media adesea e doar un aspect superficial al acestei fete. Așa că le spun fetelor: Poți să te afișezi și tu așa uneori, dar nu merită să-ți pierzi vremea pe TikTok arâtându-ți aspectul exterior. Așa, n-o să mai ai când să-ți cultivi adevărata identitate; lucrurile cu adevărat reprezentative pentru tine nu se văd pe TikTok.

Când vine vorba despre educația sexuală, sfatul dvs. pentru părinți este să-și ajute fetele să-și descopere ”busola interioară”. La ce vă referiți mai exact?

E vorba despre ce-și dorește fata cu adevărat, dincolo de ceea ce cultura, partenerul sau părinții cred că ar trebui să-și dorească. Să nu uităm: relațiile intime sunt dorite de adolescenți pentru că te fac să te simți bine, sunt amuzante. Se presupune că te bucuri de ele! Și nu te poți bucura de ceva decât dacă realmente își dorești, vrei să faci acel lucru.

Deci ”busola interioară” se referă la a te cunoaște pe tine însuți. Da, e vorba să știi ce-ți aduce bucurie. Uneori adolescenții nu știu prea bine ce le face plăcere, așa că încearcă diverse lucruri. Și uneori conchid: Asta nu-mi place, nu e de mine. Și aici e vorba tot despre a fi atent la ce-ți face bine și ce nu.

Ultima mea întrebare se referă la o dezbatere actuală în România, legată de educația sexuală în școli. Precizez că în prezent nu există ore de educație sexuală nici chiar la liceu. Principalul argument adus de cei care se opun introducerii educației sexuale la clasă este: Aceste ore vor pângări mințile elevilor și îi vor încuraja să-și înceapă viața sexuală mai devreme. Care e opinia dvs. față de acest raționament?

Păi, nu e vorba de ce cred eu, ci de ce ne spun rezultatele cercetărilor. Când îi învățăm pe copii despre sexualitate, ca parte a unei dezvoltări normale și sănătoase, asta nu-i va face să aibă o viață sexuală mai activă. Iar când își încep viața sexuală, o vor face în moduri mai sănătoase, mai fericite și mai atente la celălalt. Adolescenții oricum se gândesc de timpuriu la sex, nu noi suntem cei care introducem acest subiect. Însă dacă nu-i vom învăța ce înseamnă o relație sănătoasă și matură, pornografia va deveni profesorul de educație sexuală. Și niciun adult rezonabil nu-și dorește asta.

Vă mulțumesc dr. Damour pentru sfaturile prețioase și pentru gândurile utile împărtășite în cărțile dvs. ”Sub presiune” și ”Căile întortocheate ale adolescenței”, două ghiduri importante pentru părinții de adolescente. 

Mulțumesc și eu pentru că le-ați tradus în România!