”Avem un roman axat pe problemele feminității, de la umilința conjugală și socială până la lesbianism și drepturile egalitariste. Miza este femininul, nu intriga detectivistică în sine”, spune criticul Dan C. Mihăilescu într-o telerecenzie a cărții Explozii în Stockholm (Liza Marklund), prezentată de curând la Pro Tv (Omul care aduce cartea).

Este doar primul din cele 8 romane din seria Annikăi Bengtzon, o jurnalistă de investigații și un… ”model”, spune criticul.

”Aviz doamenelor noastre care vor să intre în viață cu bocancii și cu mașini 4 x 4, aveți aici un personaj-model. Este o soție-model și mamă a doi copii, are probleme în a se împărți între ziar, investigații și sursa ei din poliție, un ofițer misterios, dar în ciuda acestui vălmășag sentimental conjugal-parental cât se poate de agasant și totuși acaparant, meseria, adevărul, ancheta primează”,

mai spune Dan C. Mihăilescu.

Să-i dăm cuvântul, după care vă propun un fragment dintr-o ședință de redacție în stil suedez:  

 

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=-grEySHOO1Q]

     

***

 

   

Când a ajuns în biroul redactorului‑şef, toată lumea se strânsese deja acolo. Nimeni nu s‑a uitat la ea când a intrat pe uşă. Annika încă avea porumb printre dinţi, iar geanta mai avea un pic şi îi cădea de pe umăr. Bărbaţii din birou îşi propuseseră să insiste cât mai mult pe ipoteza teroristă.

— Ziarul nostru a rămas mult în urmă din punctul ăsta de vedere, a spus Spike mai tare decât ar fi trebuit, iar Annika l‑a auzit.

În timp ce se întorcea de la cantină, aflase frânturi din ce se întâmplase. S‑a aşezat la unul dintre colţurile îndepărtate ale mesei, iar când şi‑a strecurat picioarele sub masă scaunul a scârţâit uşor.

— Scuze! a spus ea.

Cuvântul a rămas suspendat în aer. Trebuia să‑şi ceară scuze nu numai pentru că scaunul ei scosese un scârţâit. Trebuia să mănânce papara! Cu o oră înainte, stătuse chiar la masa aceea şi susţinuse că atentatorul o vizase pe Christina Furhage şi că explozia nu avea nicio legătură cu Jocurile propriu‑zise, iar acuma bum! Încă o explozie într‑un alt complex olimpic.

— Avem pe cineva la faţa locului?

— Da, Patrik Nilsson a plecat într‑acolo, a spus Spike cu aerul unui om stăpân pe situaţie. Ar trebui să ajungă la Sätra Hall în zece minute.

— Sätra Hall? a întrebat Annika pe un ton surprins. Am crezut că a fost aruncat în aer un alt complex olimpic.

Spike s‑a uitat la ea cu un aer superior:

— Sätra Hall este un complex olimpic.

— Şi la ce foloseşte? Ca loc de antrenament pentru aruncătorii de greutate?

 

 

 

Spike şi‑a luat privirea de la ea:

— Acolo or să se desfăşoare mai multe probe, dar nu ştiu exact care.

— Întrebarea este asta: cum trebuie să procedăm? a intervenit Schyman. Trebuie să reluăm lucrurile pe care celelalte ziare le‑au tot publicat în legătură cu ipoteza teroristă. Şi trebuie să pară că ne‑am gândit la terorişti încă de la început. Cine se ocupă de treaba asta?

— Janet Ullman lucrează în tura de noapte, a spus Ingvar Johansson. Am putea s‑o chemăm la redacţie mai devreme.

Annika se simţea cuprinsă de un vertij care ba o trântea la podea, ba o arunca până în tavan. Un coşmar! Un adevărat coşmar! Cum de se înşelase în aşa hal? Oare poliţia o minţise în toate acele zile? Îşi pusese în pericol reputaţia în cadrul redacţiei, prezentând atentatul potrivit punctului ei de vedere. Oare mai putea rămâne şefă la Investigaţii după tot ce se întâmplase?

— Va trebui să mergem la celelalte complexuri olimpice şi să vedem în ce stare se află sistemele lor de securitate, a spus Spike. Va trebui să chemăm personal suplimentar: cea de‑a doua echipă de noapte, cea de‑a doua echipă de după‑amiază…

Cei trei şi‑au întors piepturile bombate unul către altul, iar din colţul ei, Annika nu le mai vedea decât spinările. Vorbeau unul peste altul, iar Annika s‑a sprijinit pe spetează, respirând din greu. Era terminată. Ştia foarte bine că era terminată. Cum naiba mai putea rămâne la ziar după povestea asta?

Întâlnirea a fost scurtă şi la obiect. Toţi erau de acord cu privire la ce aveau de făcut şi toţi voiau să se pună pe treabă: aveau de gând să scrie cât mai repede materialele despre ipoteza teroristă. Annika stătea stingheră în colţul mesei. Nu ştia cum ar fi putut să se ridice de pe scaun fără să se facă ţăndări. Avea în gât un nod cât o cărămidă.

(Fragment din romanul Explozii în Stockholm de Liza Marklund)

  

Pe aceeași temă:

”În romanele mele, femeile nu sunt doar o parte din decor” (interviu cu Liza Marklund în Jurnalul Național)

Literatura ușoară, dreptul la plictis și câteva explozii

Topirea clișeelor despre paradisurile nordice