Atașamentul: fundaţia noastră

Prima noastră sarcină interpersonală este de a forma o legătură cu figura de îngrijire primară, aceasta fiind, în majoritatea cazurilor, mama. Această legătură este vitală supraviețuirii noastre, deoarece, ca bebeluși, suntem complet dependenți de altcineva pentru a ne satisface nevoile de bază. Termenul folosit pentru a discuta această legătură este, cel mai adesea, atașament; de-a lungul timpului, au fost efectuate multe cercetări pentru a analiza diferitele comportamente și „stiluri“ de atașament. Acesta are un impact deosebit asupra dezvoltării creierului, asupra sănătății mentale și asupra viitoarelor relații.

Deși relația unui copil cu mama nu este singurul factor de luat în considerare, aceasta constituie influența originară și, de cele mai multe ori, principală. Din fericire, putem, de asemenea, forma atașamente sigure cu tați, bunici, bone, educatoare și alte per- soane care își asumă un rol de îngrijire; putem, de asemenea, forma atașamente sigure în viața adultă cu figuri materne, terapeuți, prieteni și parteneri, putându-ne astfel bucura de beneficiile de care, poate, nu am avut parte în copilărie.

CUM NE ATAȘĂM ȘI CE ESTE ATAȘAMENTUL SIGUR?

Atașamentul începe în cadrul primei relații din viața noastră, relația cu mama. Această relație începe devreme, chiar înainte de naștere, dar este, cu siguranță, modelată de primele ore, săptămâni și luni de viață. Ea poate fi influențată major de circumstanțele nașterii, incluzând dorința și disponibilitatea părinților de a avea un copil, starea mentală și emoțională a mamei în această perioadă și procedurile nașterii. (Studiile arată că mamele care nasc prin operație cezariană au nevoie de mai mult timp pentru a se atașa de bebelușii lor). Chiar și nivelurile hormonale ale mamelor au (după cum s-a descoperit) un efect asupra acestui aspect, nivelurile mai mari de ocitocină fiind corelate comportamentelor care favorizează atașamentul. Există deci diverse elemente ce contribuie la calitatea atașamentului dintre mamă și copil.

Atașamentul este format prin acordaj și îngrijire. În cadrul relației mamă—copil, acesta este alcătuit în cea mai mare parte din nevoile copilului (exprimate prin ceea ce numim comportamente de atașament) și reacțiile mamei la acestea, calitatea și consecvența reacțiilor mamei constituind în fond elementul-cheie.

Cercetările arată că atașamentul nu este format doar ca rezultat al satisfacerii nevoilor fizice imediate ale copilului, ci și prin calitatea acestor interacțiuni. Bebelușul o privește pe mamă, care îl privește la rândul ei, și ceva este comunicat între ei: un zâmbet, o mișcare de oglindire, un dans sincronizat ce are loc cu mult sub nivelul experienței conștiente.

Fragment din volumul nou apărut în colecția Psihologie Practică: Mamă, tu unde erai atunci? Efectele neglijării emoționale de Jasmin Lee Cori

Cele mai importante comportamente de îngrijire asociate atașamentului sigur (securizant) sunt următoarele:

• Răspunsul prompt, consecvent și bine acordat la nevoile fizice și emoționale ale copilului.
• Răspunsul deschis la încercările de apropiere ale copilului. Mama trebuie să primească în brațele ei copilul care încearcă să ajungă la ea, și nu să își întoarcă spatele sau să ofere o primire rece. Ea trebuie, la rândul ei, să arate dorință de apropiere.
• Acordajul la stările emoționale ale copilului și exprima- rea empatiei.
• Privirea copilului cu dragoste. Un cercetător arată că aici avem cel mai important element în dezvoltarea părții creierului responsabilă pentru comportamentele sociale.

Atunci când știm că ne putem baza pe mamă pentru a ne satisface nevoile și știm că ea ne va înțelege și primi cu căldură emoțiile, ne simțim siguri în acea relație. Am descris acest sentiment în modul în care l-ar percepe un copil mai mare, dar acest tipar este format în bună măsură în timpul primului an de viață, când înțelegerea copilului are loc la un nivel mult mai primitiv. Mama este acolo sau nu este acolo când plângem; ea are grijă de nevoile noastre sau nu are. În cadrul teoriei dezvoltării psihosociale a lui Erik Erikson, această dinamică formează sentimentul de bază al încrederii sau al neîncrederii, pe care îl dezvoltăm în timpul primului an de viață. Atunci când lumea (reprezentată în general de mamă) ne satisface nevoile în mod consecvent, dezvoltăm încredere în faptul că vom primi ceea ce avem nevoie, iar lumea este percepută ca fiind un loc sigur. Acesta este ceea ce numim atașamentul sigur.

Există dovezi semnificative care arată că atașamentul sigur, dacă este format în timpul primelor luni de viață și nu este întrerupt (de o pierdere, de separări pe care copilul nu le poate gestiona sau de dispariția acordajului), acesta tinde să rămână constant de-a lungul întregii copilării.

Fragment din volumul nou apărut în colecția Psihologie Practică: Mamă, tu unde erai atunci? Efectele neglijării emoționale de Jasmin Lee Cori

DE CE ESTE ATAȘAMENTUL ATÂT DE IMPORTANT?

Legătura de atașament, care reprezintă adezivul dintre copil și figura de atașament, este vitală multor aspecte ce țin de dezvoltare.

În primul rând, atașamentul sigur ne influențează în mod evident sentimentul stimei de sine. „Persoanele atașate sigur învață să se perceapă ca fiind puternice și competente, valoroase, demne de iubit și speciale — datorită faptului că sunt prețuite, iubite și văzute ca fiind speciale de către figuri de atașament grijulii.
Aceste persoane excelează în cadrul oricăror evaluări ale nivelu- lui stimei de sine.

În al doilea rând, atașamentul sigur ne oferă ceea ce numim o „bază de siguranță“, care reprezintă exact ceea ce intuiți: siguranța de care avem nevoie pentru a ne putea aventura în lume și a o explora. Atunci când nu simțim această siguranță, suntem mai puțin pregătiți să ne părăsim cuibul sau chiar să privim înăuntrul nostru, și astfel suntem blocați în dezvoltarea noastră.
Autoarea și terapeuta Susan Anderson descrie modul în care atașamentul sigur permite dezvoltarea independenței:

În timpul copilăriei mici, avem nevoie de conexiune pentru a putea evolua. Ca bebeluși, depindem de mamă pentr u a obține hrana de care avem nevoie, iar atenția noastră este acordată aproape exclusiv acestei relații. În stadiul micii copilării, mama devine un obiect de fundal pe măsură ce ne dezvoltăm și funcționăm mai independent… În cazul în care ceva interferează cu această evoluție — de ex.: dacă mama trebuie să fie internată în spital pentru o perioadă lungă —, dezvoltarea abilității noastre de a funcționa independent ar putea fi întârziată.

Anderson explică mai departe faptul că, atunci când nevoia de atașament este frustrată, aceasta trece în prim-plan; atunci când, în schimb, este satisfăcută, ea se contopește în fundal. Copiii și adulții cu atașament sigur nu sunt fixați pe nevoia de a obține atenția și sprijinul celor din jur și se pot concentra, în schimb, pe satisfacerea altor nevoi.

Pe lângă oferirea unei baze de siguranță, de la care putem începe explorarea lumii și investirea propriei energii în alte lucruri, atașamentul este, de asemenea, corelat cu o serie de efecte pe termen lung. Studiile arată cum copiii cu atașament sigur au flexibilitate emoțională, funcționalitate socială și abilități cognitive ridicate. Aceștia au, de asemenea, inițiativă mai bună. Pe perioada școlii, ei gestionează mai bine frustrarea și dificultățile, iar atunci când întâmpină dificultăți școlare, aceștia tind să persevereze mai degrabă decât să se resemneze, așa cum o fac copiii cu atașament nesigur. Copiii cu atașament sigur devin adulți bine adaptați, cu capacitatea de a forma atașamente sigure și de a-și regla propriile emoții, având cu o atitudine pozitivă asupra lumii.

La antipod, o serie de studii asociază diferitele forme de atașament nesigur cu rigiditatea emoțională, cu dificultățile întâmpinate în relaționarea socială, cu un deficit de atenție, cu dificultatea de a înțelege ce e în mintea celorlalți și cu riscul de a suferi mai mult în urma situațiilor stresante.

Acest risc este cauzat de faptul că reacția la stres este mai puțin sănătoasă la persoanele cu atașament nesigur. Reacția la stres este un factor care ne influențează susceptibilitatea la diferite boli atât mentale, cât și fizice. Această reacție este mediată de hormonul numit cortizol, iar copiii cu atașament nesigur sunt dezavantajați de un surplus de cortizol. Nivelurile înalte de cortizol sunt asociate depresiei, anxietății, tendințelor suicidale, tulburărilor de alimentație și alcoolismului. Prea mult cortizol poate deteriora părțile creierului responsabile pentru reactualizarea informației și pentru gândirea clară. Nivelul înalt al acestuia este, de asemenea, asociat cu insomnia.

Cercetătorii au studiat modul în care interacțiunile care stau la baza atașamentului sigur influențează dezvoltarea și funcționarea creierului. Partea creierului cel mai mult implicată în comportamentele sociale complexe (aceasta este uneori numită creierul social) este deosebit de sensibilă la aceste interacțiuni. Simplificând, aceste interacțiuni grijulii și bine acordate ne dezvoltă această parte a creierului care este responsabilă pentru abilitățile sociale importante și pentru inteligența socială.

Astfel, luând în considerare toate aceste aspecte, de la dezvoltarea neuronilor la întărirea stimei de sine, a avea un stil de atașament sigur este un lucru extrem de important. Unii susțin chiar că aceasta este cea mai importantă dintre nevoile copilăriei.

Fragment din volumul nou apărut în colecția Psihologie Practică: Mamă, tu unde erai atunci? Efectele neglijării emoționale de Jasmin Lee Cori

***
Jasmin Lee Cori este psihoterapeută cu practică privată în Boulder, statul Colorado. E specializată în tratarea adulților care au avut parte de abuz și neglijare în copilărie și este autoarea a altor patru cărți dedicate vindecării traumelor și dezvoltării spirituale