În cel de-al treilea volum al amplei serii de mitologie comparată Măștile Zeului, Joseph Campbell descrie
Epoca Zeiței și călătoria de la matriarhat la patriarhat în „Mitologia occidentală”, la Editura Trei
Editura Trei continuă publicarea uneia dintre cele mai impresionante serii scrise Joseph Campell, „Măștile Zeului”, cu cel de-al treilea volum, Mitologia occidentală, recent lansat în România în colecția Misterele inconștientului colectiv. Demersul ambițios al scriitorului și specialistului în mitologie comparată Joseph Campbell face trecerea în acest volum de la miturile primordiale la epoca zeilor și eroilor, purtând cititorul printr-o nouă călătorie în timp după primele două volume care cuprind „Mitologia primitivă” și „Mitologia orientală”.
„Ca și celelalte cărți ale sale, Mitologia occidentală se evidențiază printr-o remarcabilă erudiție, claritate și putere de pătrundere. Sunt convins că oricine este cu adevărat interesat de știința omului va descoperi în lucrările lui Joseph Campbell un volum impresionant de date, disecate în profunzime și explicate în așa fel încât să fie pe înțelesul tuturor.”, preciza sociologul și psihanalistul Erich Fromm despre una dintre puținele lucrări din domeniul mitologiei cărora li s-a dăruit atât de multă dedicare, documentare și analiză cum este cazul seriei Măștile Zeului. Pe parcursul celor patru volume, Joseph Campbell face un cuprinzător studiu comparativ al diverselor mitologii ale lumii, dezvăluind caracterul lor unitar și universal și modul în care ele încă există în lumea modernă, dovedindu-se păstrătoare ale istoriei spirituale a omenirii.
Cel de-al treilea volum din monumentala serie a lui Campbell urmărește fundamentele mitologice ale religiilor occidentale: trecerea de la mitologii centrate pe femei la mitologii dominate de bărbați.
Cândva, în Occident, figura centrală a întregii mitologii și a cultului era zeița generoasă Pământ. Ea domnea suprem ca mamă și hrănitoare a vieții și ca primitoare a morților pentru renaștere. După cum elucidează Joseph Campbell aici, ea era mai mult decât un simbol al fertilității, era „un simbol metafizic: personificarea arhicunoscută a puterii Spațiului, Timpului și Materiei, în cadrul căreia toate ființele se nasc și mor”. Astfel, el pornește introducerea în Mitologia occidentală cu „Epoca Zeiței” și simboluri descifrate despre Zeița-mamă Eva, alături de alte reprezentări feminine și face trecerea spre Epoca zeilor și eroilor din Europa Occidentală. Care este urmată de cea a marilor clasici, de epoca elenistică și măreția Romei, perioada marilor credincioși și fundamentele mitologice ale religiilor occidentale – iudaism, creștinism, islamism, zoroastrism – și influența lor istorică una asupra celeilalte, încheind cu Renașterea Europei. „Analizând retrospectiv cei doisprezece ani minunați dedicați acestui proiect nespus de satisfăcător constat că, pentru mine, principalul rezultat a fost că mi-a confirmat o ipoteză pe care de multă vreme o întrețineam conştiincios — şi anume a unității rasei umane, nu doar în biologia sa, ci şi în istoria ei spirituală, care s-a desfăşurat pretutindeni ca o unică simfonie, cu teme anunțate, dezvoltate, amplificate, apoi inversate, distorsionate, reafirmate şi care astăzi, într-un maiestuos fortissimo al tuturor secțiunilor răsunând laolaltă, avansează irezistibil către un adevărat apogeu, din care va apărea următoarea mişcare importantă”, nota autorul în introducerea celui de-al treilea volum al uneia dintre cele mai importante opere ale sale.
Renumit pentru munca sa în domeniul mitologiei comparate, Joseph Campbell s-a născut la New York și a absolvit Columbia University, unde s-a specializat în literatura medievală. După finalizarea cursurilor masterale, și-a continuat studiile la universități din Paris și München. Din 1934 a fost profesor la Sarah Lawrence College, unde a predat timp de aproape 40 de ani și unde, în onoarea lui, a fost înființată „Catedra Joseph Campbell”, în cadrul departamentului de mitologie comparată.
Campbell a călătorit foarte mult, iar în perioada studiilor din Europa, el a luat contact pentru prima dată cu operele și gândirea maeștrilor moderniști – Antoine Bourdelle, Pablo Picasso și Paul Klee, James Joyce și Thomas Mann, Sigmund Freud și Carl Jung – a căror artă și intuiție aveau să-i influențeze foarte mult propria sa operă. Aceste întâlniri îl vor conduce în cele din urmă la teoria conform căreia toate miturile sunt produse creative ale psihicului uman, că artiștii sunt creatorii de mituri ai unei culturi și că mitologiile sunt manifestări creative ale nevoii universale a omenirii de a explica realitățile psihologice, sociale, cosmologice și spirituale.
La Editura Trei a mai apărut Puterea mitului (în dialog cu Bill Moyers), carte care poate fi achiziționată atât în format tipărit, cât și sub formă de ebook. Mai multe despre viața și opera celebrului specialist în mitologie, cei interesați pot afla pe site-ul Joseph Campbell Foundation.
Material realizat de Adela Marinescu – Fabrica de PR
Leave a Reply