A avea de‑a face cu personalități ascuns‑agresive e ca și cum ai fi biciuit. Adesea, nici nu‑ți dai seama ce te‑a lovit decât mult după ce răul a fost înfăptuit. Dacă ai avut vreo relație de orice fel cu vreunul dintre acești indivizi alunecoși, probabil că știi cât de fermecători și dezarmanți pot fi aceștia. Ei sunt maeștri în amăgire și seducție. Îți vor arăta ceea ce vrei să vezi și‑ți vor spune ceea ce vrei să auzi. Următoarea istorisire este exemplul unui om care știe prea bine cum să încânte și să înșele pe oricine și, în același timp, să‑și ascundă talentul de a‑i smulge celuilalt inima din piept.

POVESTEA LUI DON ȘI A LUI AL

Toți îl plăceau pe Al. De când intrase în scenă, vânzările crescuseră în mod constant. Relațiile cu publicul se amelioraseră. Și, mai ales, moralul era mai ridicat ca oricând. Al era mereu gata să‑ți facă un compliment sau să te facă să simți că este nevoie de tine. Îți dădea sentimentul că el chiar te plăcea și te aprecia. Îți doreai să faci parte din echipa lui, pentru că simțeai că și el face parte din echipa ta. Avea acel nu‑știu‑ce — acea charismă. Da, toți îl plăceau.

Don a avut îndoieli la început. După mulți ani în domeniu și după ce lucrase pentru tot felul de șefi, nu prea îl mai mișca nimic. Uneori nu se simțea în largul lui în preajma lui Al, chiar când Al îi făcea compli‑ mente sau îi oferea frecvent sprijinul. Dar nu putea să pună degetul pe acel motiv pentru care nu se simțea în largul lui. În plus, nu putea nega cât făcuse Al pentru companie sau câtă loialitate le inspirase angajaților. Și, de asemenea, nu putea nega cât de revigorant era să se simtă apreciat și sprijinit, așa cum doar Al știa s‑o facă. Așa că Don a ajuns să‑l placă pe Al, la fel ca toți ceilalți.

Don nu știa cum să interpreteze zvonul pe care‑l auzise într‑o zi că Al plănuia să aducă în firmă un nou angajat. Știa că el îmbătrânea și că nu stabilise noi recorduri de vânzări. Dar Al nu‑i spusese nimic, în afara complimentelor obișnuite. De fapt, chiar îi dăduse o diplomă de merit pentru excelența dovedită în muncă de‑a lungul anilor. A decis că abordarea potrivită ar fi să‑l întrebe pe Al dacă urma să‑l concedieze. „Mă bucur că ai venit la mine, Don. Nu mi‑ar plăcea să crezi că nu ți‑aș vorbi direct dacă aș fi în vreun fel nemulțumit de tine. Acesta e modul în care acționez eu. Te asigur că îți poți păstra postul atât cât vei vrea.“ Don s‑a simțit ușurat. Și s‑a simțit, de asemenea, rușinat și vinovat din cauza suspiciunilor și neîncrederii lui anterioare.

Fragment din titlul nou apărut în colecția Psihologie Practică "Lupi în blană de oaie. Cum să le facem față oamenilor manipulatori" de George K. Simon, Jr., PhD

În ziua în care noul angajat a început să lucreze în același departament, Don nu știa ce să creadă. Deși Jeff admisese că fusese recrutat de Al și deși Al îl repartizase în același sector, Don nu era sigur care urma să fie rolul lui Jeff. Tot ce știa el era că urmau să lucreze amândoi pe bază de comision și că lui Jeff urmau să‑i fie încredințate jumătate dintre contractele sale (asta îi promisese Al nou‑venitului). Or, acest lucru ar fi urmat să‑l pună pe Don într‑o situație dificilă din punct de vedere financiar pentru multă vreme de acum încolo.

Don era furios pe Al. Și, mai mult decât orice, era furios din cauza unor lucruri greu de dovedit. Nu era sigur dacă era adevărat zvonul că Al și Jeff se știau de multă vreme și că discutaseră despre post de luni de‑a rândul. Nici nu putea fi sigur că înțelegerea dintre Jeff și Al fusese încheiată chiar în ziua când Al îl liniștise personal pe Don și îi oferise diploma de merit. În plus, nu putea găsi nicio dovadă că Al îl mințise în mod clar. Ceea ce‑l neliniștea cel mai mult era tocmai ceea ce Al nu‑i spusese. El nu‑i spusese că urma să fie rugat să împartă baza sa de clienți cu altcineva „pentru binele și viitorul companiei“, după cum îi explicase mai târziu.

Și Al nu‑i indicase nici că se aștepta ca el, chiar la vârsta sa, să continue să „lucreze bine ca de obicei“ la încheierea unor noi contracte, pentru a‑și reconstrui baza de clienți. Ceea ce‑l înfuriase însă cu adevărat pe Don fuseseră cuvintele de încurajare ale lui Al. „Încă am multă încredere în abilitățile tale și nu m‑aș gândi să te las să pleci, așa cum ți‑am mai spus. Sper că vei găsi o cale de a rămâne, deși pot înțelege perfect dacă la un moment dat vei dori să pleci.“
Don era pus în fața unei alegeri dificile. El putea să rămână și să o ia de la început, într‑o perioadă nu tocmai optimă din punctul de vedere al sănătății și al rezistenței, sau putea să se pensioneze mai devreme și să încerce să se descurce altcumva. Știa că nu s‑ar fi putut descurca dacă avea doar jumătate din comisionul lui obișnuit. Și era tot mai sigur că fusese abuzat. A început să creadă că Al nu‑i spusese nimic pentru ca el să nu demisioneze prematur, tulburând situația contrac‑ telor cu clienții și eventual pierzându‑i pe unii dintre ei. Acest lucru ar fi dus la pierderi financiare pentru firmă și ar fi întinat reputația lui Al ca „vedetă în plină ascensiune“ a companiei. Ceea ce făcea totul și mai rău pentru Don era faptul că se simțea foarte singur. Mulți încă îl plăceau pe Al.

UN INS ALUNECOS

Toți cunoaștem pe cineva ca Al. Fără îndoială inteligent și fermecător, el îi seduce pe ceilalți, aparent sprijinindu‑i, pentru ca aceștia să‑i ofere loialitate. În realitate, singurul interes al lui Al este propria avansare în carieră. Al mai și minte. Poate că nu minte fățiș, dar minte prin omisiune (pe ascuns) cu ușurință. El nu a fost complet sincer când Don l‑a întrebat despre viitorul companiei. Într‑adevăr, Al nu plănuia să‑l concedieze pe Don și era pregătit să‑l păstreze în companie dacă era necesar, dar el spera să‑l „preseze“ pe Don, astfel încât acesta să plece, în cele din urmă, din proprie inițiativă. Abținându‑se să mintă în mod fățiș, el și‑a păstrat aparenta integritate. Mințind prin omisiune, el și‑a înfăptuit mai eficient acțiunea josnică.

Don urma să devină, în cele din urmă, o povară prea grea pentru companie. Al putea să‑i fi spus asta direct. Dar el nu a fost direct, în schimb s‑a sustras problemei. Și nu a făcut asta pentru că i‑ar fi păsat de sentimentele lui Don, ci doar pentru avantajul propriu. Noul angajat avea nevoie de timp pentru a se instala, iar Don era neprețuit în a‑l ajuta să învețe mersul lucrurilor. O reacție negativă din partea clienților lui Don, dacă el ar fi demisionat sau ar fi fost concediat, ar fi putut întina imaginea strălucitoare a lui Al. În plus, dacă Don demisionează, în timp ce este asigurat că‑și poate păstra postul, Al își poate păstra totuși imaginea de om bun. Asemenea strategii viclene reprezintă semnul distinctiv al personalității ascuns‑agresive.

„Don“ nu a fost niciodată pacientul meu, dar sunt foarte familiarizat cu calvarul pe care l‑a suferit din cauza lui Al. Întâmplător, „Al“ și‑a arătat adevăratul caracter mai târziu. El a comis o infracțiune atroce pentru care e acum la închisoare. Reușind să tragă clapa tuturor atâta vreme, el chiar a crezut că va scăpa nepedepsit.

Din fericire, nu a fost așa. Dar această istorisire ar trebui să vă dea o idee despre gravele sale vicii de caracter, care fuseseră prezente în el cu mult înainte ca soarta să reveleze cruzimea din sinea sa, pe care a ascuns‑o cu succes atât timp.

***

George K. Simon, Jr., PhD, psiholog american specializat în manipulare și tulburări de personalitate, este speaker, coach, compozitor și moderatorul emisiunii radio “Character Matters”