Inteligenţa inimii este capacitatea de a rezolva problemele care se ivesc în viaţă, în relațiile cu ceilalți, odată cu apariția încercărilor, a suferințelor, a bolii, cu prezența morții. Ca să se exercite din plin, aceasta necesită o bună stăpânire a fricilor, a furiilor și tristeților care fac parte din
viața de zi cu zi.

Inteligența inimii ne permite să facem față problemelor omenești, să progresăm, să dăm sens vieții noastre, să mediem relațiile cu ceilalți, să înfruntăm dificultățile cotidiene cu forță și înțelepciune. Ne ajută să ne putem duce la capăt proiectele, să ne găsim drumul propriu în viață și să ne împlinim potențialul. Este importantă atât în traiul de zi cu zi, cât și în marile zdruncinări ale existenței.

Inteligența relațională este, desigur, puternic legată de inteligența emoțională, însă optez în această carte pentru delimitarea lor. Voi vorbi în altă parte despre capacitatea de a stabili legături și de a le menține, de a iubi, de a fi împreună și de a se despărți, de a-l înțelege pe celălalt și de a rezolva conflictele. Aici mă voi concentra pe inteligența emoțională.

Respectarea emoţiilor unui copil înseamnă să i se permită să simtă cine e el, să devină conștient de el însuși aici și acum. Înseamnă a-l plasa în poziția de subiect. Înseamnă a-i da voie să fie diferit de noi. Înseamnă să-l tratăm ca pe o persoană, nu ca pe un obiect, să-i dăm posibilitatea să răspundă în felul său foarte personal la întrebarea: Cine sunt eu? Mai înseamnă să-l ajutăm să se împlinească, să-i permitem să simtă ce înseamnă pentru el „acum“ în raport cu „ieri“ și „mâine“, să fie conștient de resursele proprii, de forțele și de slăbiciunile lui, de a se percepe înaintând pe un drum, pe drumul său.

Fragment din volumul recent apărut în colecția Psihologie Practică pentru Părinți, Emoțiile copilului de Isabelle Filliozat



Copilul învață în principal de la părinți. Atitudinea educativă față de copil este hotărâtoare în privința dezvoltării inteligenței sale emoționale. Copilul se ia după părinți și tinde să urmeze spontan ce fac aceștia, mai degrabă decât sfaturile care-i sunt date!
Mesajele inconștiente sunt la fel de puternice, dacă nu și mai puternice decât acțiunile sau vorbele conștiente.


A-i ajuta pe copiii noștri să-și dezvolte coeficientul emoțional (EQ) ne obligă să ni-l dezvoltăm pe al nostru. A ajuta un copil să crească presupune să creștem și noi. Propriii copii, oglinzi ale realității noastre interioare, ne confruntă cu limitele noastre și ne învață să iubim — sunt ghizi spirituali formidabili, cu condiția să-i ascultăm.
A avea inteligenţa inimii înseamnă să știm să iubim și să ne construim trecând prin încercările vieţii.

***
Isabelle Filliozat este psihoterapeută și specialistă în educație școlară, fiind directoarea Școlii de Inteligențe Relaționale și Emoționale din Aix-en-Provence, dedicată parentajului și dezvoltării personale. La Editura Trei, au mai apărut, de aceeași autoare, Mă exasperează!, Nu ne mai înțelegem deloc!, Te detest, te iubesc, Ceilalți și eu.